INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FRANŢA

Henry, Abidal şi Evra au depus mărturie pentru Anelka

Patrice Evra
Patrice Evra

Articol de GSP - Publicat vineri, 20 mai 2011 00:00 / Actualizat vineri, 20 mai 2011 13:01

Thierry Henry, Eric Abidal şi Patrice Evra, prezenţi la Cupa Mondială din 2010, au depus mărturie în favoarea lui Nicolas Anelka, susţinând că acesta nu a folosit cuvintele prezentate de cotidianul L'Equipe, în timpul unei dispute cu selecţionerul Franţei din acea vreme, Raymond Domenech.

Tribunalul corecţional din Paris judecă vineri cotidianul L'Equipe, acuzat de defăimare de către Nicolas Anelka pentru că a publicat pe prima pagină injuriile jucătorului la adresa lui Domenech.

"Declar că Anelka nu i-a adresat injurii lui Domenech", a mărturisit Thierry Henry, în depoziţia citită de realizatorul unei emisiuni sportive, în prezenţa lui Thierry Ader, avocatul L'Equipe, care a confirmat că jucătorii au depus mărturie.

"Am asistat la acest schimb de replici, pot confirma că Anelka nu a pronunţat niciodată acele cuvinte", a explicat Eric Abidal.

"La pauză, eram în apropierea lui Domenech şi Anelka. Ştiu şi atest că ceea ce a prezentat L'Equipe nu sunt cuvintele lui Anelka", a afirmată căpitanul de atunci al reprezentativei Franţei, Patrice Evra.

Potrivit Infosport+, Anelka ar solicita "150.000 euro daune pentru calomnie şi o rectificare pe prima pagină".

În timpul Cupei Mondiale din Africa de Sud, echipa naţională a Franţei a refuzat să efectueze o şedinţă de pregătire, în semn de protest faţă de faptul că atacantul Nicolas Anelka fusese exclus din lot, deoarece îl insultase pe selecţionerul Raymond Domenech la pauza meciului Franţa - Mexic (scor 0-2), din 17 iunie. Echipa Franţei a fost eliminată în prima fază a turneului final al Cupei Mondiale, terminând ultima în Grupa A, cu un singur punct.

mediafax

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează