Articol de Roxana Fleşeru - Publicat joi, 02 iunie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 01 iunie 2011 22:22
Şarapova a învins-o pe Andrea Petkovici în "sferturi" şi va juca azi cu Na Li pentru un loc în finala de la Paris.
Un reporter a întrebat-o pe Maria Şarapova dacă e îndrăgostită. La 24 de ani, rusoaica a roşit la această întrebare. Răspunsul a fost unul franc. "Da, sînt îndrăgostită!". Era vorba despre logodnicul său, baschetbalistul Sasha Vujacici.
Turneul care îi lipseşte
Însă zilele acestea, Maria îşi continuă povestea de dragoste cu tenisul în turneele de Mare Şlem. Ieri, ea s-a calificat pentru a unsprezecea oară în semifinalele unei astfel de competiţii, trecînd de Andrea Petkovici din Germania cu 6-0, 6-3. Un meci pe care l-a dominat fizic, tactic, psihic şi sonor.
La final nu s-a bucurat foarte zgomotos pentru că Maria vrea totul. E o victorie pentru ea că a ajuns pînă aici după operaţia de la umăr din 2008. Au fost trei ani groaznici pentru Şarapova în care s-a luptat să fie din nou jucătoarea aceea temută. Dar nu se poate bucura pentru că o dată ce ai gustat din triumful final la un turneu de Mare Şlem, îţi doreşti mereu să retrăieşti clipele succesului. Şi mai ales într-un turneu care ar completa suita Wimbledon (2004), US Open (2006) şi Australian Open (2008).
5-2 la general cu Na Li
În semifinale, ea o întîlneşte azi pe chinezoaica Na Li, care a trecut de Victoria Azarenka cu 7-5, 6-2. Cele două s-au înfruntat o singură dată pe zgură, în 2009, la Roland Garros, cînd rusoaica s-a impus. Tot ea conduce şi la general cu 5-2, dar Na s-a impus în ultimele două întîlniri, ambele disputate pe iarbă, la Birmingham în 2009 şi în 2010. În cealaltă semifinală se întîlnesc Marion Bartoli şi Francesca Schiavone.
Maria descoperă o nouă dragoste în oraşul iubirii, zgura. Nu i-a plăcut în trecut să joace prea mult pe această suprafaţă, dar anul ăsta totul este diferit. A cîştigat la Roma pe suprafaţa roşie şi acest lucru i-a dat picioare şi inimă pentru Roland Garros. "Înainte nu mă simţeam în stare fizic să joc şase meciuri în şapte zile pe zgură, dar acum sînt mai matură, corpul meu s-a dezvoltat şi mi-e mai uşor să mă deplasez pe această suprafaţă decît îmi era în urmă cu trei-patru ani", spunea atunci Şarapova.
Ea mai dă "vina" şi pe faptul că acum are mai multă experienţă şi că a venit un pic mai devreme în Europa pentru a se adapta. Multe lucruri nu s-au schimbat pentru Maria, poartă tot cercei de la Tiffany, are rochii de tenis special create pentru ea, loveşte şi ţipă cît poate de tare, dar ceva s-a schimbat. Acum e îndrăgostită de Sasha şi de zgură.