Articol de Remus Dinu - Publicat vineri, 15 noiembrie 2024 12:39 / Actualizat vineri, 15 noiembrie 2024 13:31
Theodor Stolojan, 81 de ani, fost prim-ministru al României între 1991 și 1992 și parlamentar european între 2007 și 2019, a comentat în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor tensiunile politice și freamătul general care însoțesc meciul România - Kosovo din Nations League (azi, 21:45).
Al patrulea România - Kosovo din ultimul an și jumătate vine la pachet cu noi provocări organizatorice, riscul unor escaladări din tribune și temerile profunde ale federalilor ca nu cumva meciul să fie pierdut la „masa verde”, în cazul în care scandările suporterilor români vor fi de natură provocatoare și-i vor leza pe kosovari.
Personaj cu experiență pe scena politică, inclusiv în zona internațională, Theodor Stolojan a răspuns apelurilor Gazetei și s-a pronunțat pe marginea meciului din această seară, cel în care „tricolorii” înfruntă naționala unui stat nerecunoscut de oficialii de la București.
Stolojan, cel care declara în septembrie 2023, într-un interviu la Digi 24, „cred că da, Kosovo e Serbia”, și care vota în 2012 „împotrivă” la o rezoluție din Parlamentul European privind poziția României față de recunoașterea independenței statului Kosovo, condamnă în termeni duri manifestările suporterilor, fiind de părere că „trebuie să demonstrăm că suntem o democrație care progresează”.
Fostul premier Stolojan, despre România - Kosovo: „E o prostie ce reclamă acești indivizi! Să dăm dovadă că suntem o democrație!”
„E o prostie ceea ce reclamă acești indivizi! (n.r.- faptul că naționala n-ar trebui să joace contra unuei țări pe care România n-o recunoaște). Atât timp cât competiția este oficială și noi acceptăm să participăm... Și nu văd de ce n-ar trebui să participăm, dimpotrivă, lucrurile trebuie să se desfășoare normal!
După părerea mea, acești indivizi trebuie identificați și penalizați cu interdicția de a participa la una sau două partide ale echipei naționale. Nu putem să ne facem că nu vedem asemenea manifestări sau să dăm dovadă că suntem superîngăduitori. Indivizii trebuie identificați și penalizați!
Nu putem amesteca în continuare sportul... Trebuie să dăm dovadă că suntem o democrație care înțelege regulile jocului și să nu cădem în această atitudine pe care o invocă acești indivizi. Nu mi se pare ceva care ar trebui să se întâmple pe stadioanele din România”, a declarat Stolojan, în exclusivitate pentru GSP.ro.
Fostul prim-ministru a continuat:
„Asta e părerea mea. Trebuie identificați dacă se manifestă în același fel și penalizați. Nu putem să tolerăm asemenea atitudini, trebuie să arătăm că, totuși, România progresează!
Nu este normal nici ce se scandează la meciurile cu echipe din Sfântu Gheorghe! Cât putem, trebuie să evităm să amestecăm aceste manifestări care țin seamă de relațiile politice între state, în competițiile sportive.
Ați văzut că se încearcă fel și fel de soluții. La Olimpiadă, sportivii ruși nu sunt lăsați să participe sub steagul Federației Ruse, dar nimeni nu se apucă să-i huiduie sau să facă cine știe ce manifestări huliganice”, a mai spus Stolojan.
Poziție categorică a lui Stolojan: „Ne-au fluierat imnul fiindcă nu-i recunoaștem! Motivele lor sunt mai puternice decât ale noastre”
Întrebat despre ostilitatea cu care kosovarii au întâmpinat imnul României în ambele ocazii în care naționala a jucat la Priștina, Stolojan a avut o opinie fermă:
„Noi trebuie să facem ca ei? Vreau să resping acest argument, că «și ei ne-au fluierat imnul». Ne-au fluierat pe motivul că nu-i recunoaștem.
Motivul pentru care noi nu recunoaștem Kosovo ca un stat ține de problemele noastre de aici, din România. Nu știu ce se va întâmpla în viitor în relația României cu Kosovo...
Deocamdată, asta este relația și o acceptăm ca atare. Ei au motive mult mai puternice decât motivul nostru... N-ar trebui să fluiere imnul țării noastre, dar motivele lor sunt mult mai puternice decât motivele noastre pentru care noi nu recunoaștem Kosovo”, a mai spus Stolojan, în dialog cu GSP.ro.
Liga Națiunilor este o competiție sportivă organizată de Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA), o asociație internațională non-guvernamentală. UEFA stabilește regulile de participare la competiție, inclusiv obligația de desfășurare a unor partide de către echipele asociațiilor membre UEFA, conform rezultatelor tragerii la sorți, precum și posibile excepții.
Nerecunoașterea statalității Kosovo de către România nu afectează posibilitatea organizării unor competiţii sportive între echipe din România și Kosovo.
- Ministerul Afacerilor Externe, în momentul în care Gazeta i-a solicitat o poziție despre meciul România - Kosovo
E de notorietate faptul că România nu recunoaște statul Kosovo, care și-a declarat independența față de Serbia în februarie 2008. Astfel, autorităţile de la București nu întreţin contacte oficiale cu instituţiile din provincia cu capitala la Priștina. Alte patru țări din Uniunea Europeană nu recunosc statul Kosovo: Spania, Cipru, Grecia și Slovacia
„Fraza «Kosovo e Serbia» jignește comunitatea politică kosovară spunând că ei nu există ca stat, doar Serbia există, că victimele lor în războiul cu regimul Milosevic nu există.
Raportat la populația din Kosovo la fiecare familie există minim una sau două persoane care au fost victime ale războiului din 1999. Asta înseamnă că această generație de jucători are în familiile lor persoane care au murit în 1999.
A spune că Kosovo este Serbia înseamnă că acele victime nu contează, nu există și că viața lor de cetățeni ai statului Kosovo din ultimii 15 ani, acceptată la nivel internațional de anumite organizații, nu există. Ăsta este un element profund ofensator, aș spune că într-un mod mai subtil decât frazele rasiste sau vădit xenofobe.
- Miruna Troncotă, lector universitar, expertă în științe politice, într-o reacție oferită în 2023
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!