INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CONCACAF

5 jucători din naţionala Mexicului au fost prinşi dopaţi. Federaţia explică: "Au mîncat pui" :)

Articol de GSP - Publicat vineri, 10 iunie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 10 iunie 2011 10:34

Cinci jucători ai naţionalei Mexicului, care dispută în prezent Gold Cup în SUA, au fost suspendaţi după un control antidoping pozitiv, a anunţat, joi, secretarul general al Federaţiei Mexicane de Fotbal (Femexfut), Decio de Maria.

"Acum vom trece prin etapa foarte dificilă de a deschide o anchetă. Este un moment dezagreabil şi dificil, dar trebuie să respectăm regulamentul", a declarat oficialul.

Jucătorii suspendaţi sunt portarul Guillermo Ochoa (America), fundaşii Francisco Javier Rodriguez (PSV Eindhoven), Edgar Duenas (Toluca) şi mijlocaşii Antonio Naelson (Toluca) şi Christian Bermudez (Atlante).

Controlul antidoping a fost efectuat la 21 mai, în rândul a 14 jucători, înainte de începutul Gold Cup.

Potrivit lui De Maria, jucătorii ar fi putut ingera accidental alimente care conţin clenbuterol, o substanţă interzisă, utilizată pentru stimularea funcţiilor pulmonare, dar care are şi efecte anabolizante.

"Credem că la mesele din 18, 19, 20 mai, au mâncat pui sau altfel de carne contaminate cu clenbuterol. Este supoziţia de la care am plecat", a spus el.

Clenbuterolul este un betasimulent. Urme foarte mici ale acestei substanţe au fost găsite la un control antidoping asupra lui Alberto Contador, câştigătorul spaniol al Turului Franţei din 2010.

Echipa Mexicului, care a învins Cuba, scor 5-0, la câteva ore după suspendarea pentru dopaj a cinci jucători, meci în care atacantul formaţiei Manchester United, "Chicharito" Hernandez a marcat de două ori, şi-a asigurat calificarea în sferturile de finală la Gold Cup, informează AFP.

Pe lângă golurile lui Hernandez '35, '75, pentru Mexic au mai marcat Dos Santos '62, '67 şi De Nigris '64.

În celălalt meci al grupa A, Costa Rica şi El Salvador au remizat, scor 1-1, prin golurile marcate de Brenes '90+3, respectiv Zelaya '44.

Concacaf a confirmat că victoria Mexicului în faţa echipei din El Salvador, scor 5-0, în primul meci la Gold Cup nu va fi pusă la îndoială.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
În pline discuții pentru Cissoti, Gigi Becali a ochit un transfer-surpriză: „Îmi place mie și avem nevoie”
Superliga
În pline discuții pentru Cissoti, Gigi Becali a ochit un transfer-surpriză: „Îmi place mie și avem nevoie”
„Suntem în COLAPS!” » Situație fără ieșire la clubul din Superligă! Și-a anulat cantonamentul de iarnă din cauza problemelor financiare
Superliga
„Suntem în COLAPS!” » Situație fără ieșire la clubul din Superligă! Și-a anulat cantonamentul de iarnă din cauza problemelor financiare
Radu Drăgușin a bulversat presa din Anglia » Notele primite după Tottenham - Wolves
Stranieri
Radu Drăgușin a bulversat presa din Anglia » Notele primite după Tottenham - Wolves

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”


Comentarii (2)
britishoi
britishoi  •  10 Iunie 2011, 12:50

clenbuterolul nu se gaseste in pui :)) deobicei sunt pastile se dau la asmatici pentru a ii face sa transpire este anabolizant,dar e unul foarte slab scuza aceasta este egala cu 0.

coszmin
coszmin  •  10 Iunie 2011, 10:47

este clar ca nu s-au dopat de buna voie pentru a obtine performante sportive. gasim acolo un portar si foarte multe rezerve care nu au prins nici un meci ca titluari la Mexic.De ce s-ar dopa un portar de 23 de ani care are niste calitati exceptionale?Merg pe mana acelui om si cred ca au ingerat ceva care continea o substanta interzisa.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează