INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DECIZIE

Cluburile din Italia pot cumpăra din nou 2 jucători extracomunitari pe sezon

sursa foto reuters
sursa foto reuters

Articol de GSP - Publicat miercuri, 06 iulie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 06 iulie 2011 14:18

Consiliul Feferal a decis ca echipele din Italia să revină la restricţia de putea cumpăra doar 2 jucători din afara spaţiului european, după ce pînă în sezonul 2011/2012, acestea aveau voie să semneze cu un singur extracomunitar.

Revenirea la restricţia de a cumpăra doar doi jucători din afara spaţiului european într-un sezon este importantă pentru fotbalul italian şi va permite echipelor să-şi recapete forţa de competiţie", a declarat preşedintele Serie A, Maurizio Beretta pentru site-ul legaseriea.it.

Restricţia pentru un singur transfer extracomunitar a fost impusă în urmă cu un an, atunci cînd naţionala Italiei a ieşit încă din prima fază a Cupei Mondiale din 2010, încurajînd astfel dezvoltarea talentului local. Cluburile italiene au aprobat decizia de a se reveni la sistemul de două transferuri, considerînd că în modul acesta se vor putea bate de la egal la egal cu marile puteri ale Europei.

- Începînd cu sezonul 2011/2012, cluburile din Italia vor putea transfera din nou cîte 2 jucători non-EU.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Răsturnare de situație! FIFA s-a răzgândit înainte de tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026
Nationala
Răsturnare de situație! FIFA s-a răzgândit înainte de tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
Europa League
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
Tragedie în sport! A murit la 28 de ani, după un atac de cord suferit în sala de antrenament
Altele
Tragedie în sport! A murit la 28 de ani, după un atac de cord suferit în sala de antrenament

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (1)
raul4steaua
raul4steaua  •  06 Iulie 2011, 16:50

Si la noi ar trebui o astfel de regula, nu e normal unele echipe sa aibe in tot lotul maxim 4-5 romani

Vezi toate comentariile (1)
Comentează