Articol de GSP - Publicat vineri, 29 iulie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 29 iulie 2011 20:09
Antrenorul lui Gaz Metan, Cristian Pustai, crede că partida retur din turul trei preliminar din Europa League, contra germanilor de la Mainz, va fi mult mai dificilă decît cea de aseară, încheiată la egalitate, scor 1-1.
"La un moment dat ne-am pus în valoare şi tehnica superioară. Rezultatul îl luăm ca atare, dacă ne uităm la ce situaţii au fost, poate un 2-1 ar fi fost mai real. Dacă în primele minute am fi marcat, sigur altfel ar fi stat lucrurile.
Meciul de la Mainz a fost mai uşor decît va fi cel de la Mediaş. Întîlnim o echipă care a fost pe locul 3 în deplasare în Bundesliga. La începutul jocului retur, la 0-0, sîntem calificaţi. Oricum, noi sîntem mîndri că am ajuns pînă aici, indiferent dacă ne vom califica sau nu.
Meciurile de campionat diferă de cele din Europa, nu are importanţă ce am făcut noi sau Dinamo în cupele europene. Încercăm să schimbăm cifra 0 din dreptul punctelor", a spus Cristi Pustai la Fanatik Show, pe DigiSport. Partida retur dintre Gaz Metan şi FSV Mainz se va disputa joi, 4 august, la Mediaş.
Gaz Metan va întîlni duminică pe propriul teren pe Dinamo, în direct pe DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO de la ora 21:30.