Articol de Cătălin Popescu - Publicat luni, 15 august 2011 00:00 / Actualizat duminica, 14 august 2011 20:58
Copos s-a declarat nemulţumit de evoluţia rapidiştilor şi l-a criticat în mod special pe Herea, fotbalist aflat la final de contract.
George Copos a părăsit stadionul din Buzău mîhnit de prestaţia alb-vişiniilor. Finanţatorul s-a declarat contrariat de jocul giuleştenilor: "Răzvan a gîndit foarte bine meciul, odihnindu-i pe Deac, Herea şi Bozovici. Pentru noi e foarte important meciul de joi, am obţinut trei puncte în condiţiile în care jocul nu a fost unul extraordinar. Bravo ploieştenilor pentru spirit şi pentru cum au luptat! Cred că la valoarea lor şi la salariile mari pe care le au, jucătorii Rapidului ar trebui să arate altceva pe teren şi chiar aştept mai mult de la ei".
Portarul Dani Coman i-a replicat: "E părerea dînsului, trebuie să o respectăm. Eu sper să cîştigăm în continuare cît mai multe partide, iar la finalul campionatului dînsul să fie mulţumit de noi".
"Herea a jucat pentru el"
Şeful din Giuleşti l-a certat în mod special pe Ovidiu Herea (26 de ani), jucător care la 1 ianuarie 2012 intră în ultimele şase luni de angajament. "A jucat numai pentru el. Sînt convins că Răzvan va avea o discuţie serioasă cu el pentru că atitudinea lui Herea pe teren lasă de dorit"
"E şi un avantaj în urma evoluţiei echipei noastre. Polonezii de la Slask şi-au trimis spionii, dar aceştia n-au avut ce să vadă" (George Copos, patron Rapid)
"Ca o echipă să joace cum doreşte antrenorul trebuie să treacă cel puţin 6 luni. Dacă Copos nu va avea răbdare, iar se va rata sezonul. Decît să critice, mai bine ar rezolva problema cu stadionul" (Mircea Lucescu, antrenor Şahtior)
Cifrele îl contrazic pe Copos
Petrolul - Rapid
35,7 / posesie (la sută) / 64,3
8 / şuturi / 15
2 / şuturi pe poartă / 6
4 / cornere / 10
1 ocazii 5
Gigi Becali a răspuns în direct la întrebarea „Ați accepta să fiți premier?” » „Să vă mai spun ceva”