Articol de GSP - Publicat joi, 15 septembrie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 16 septembrie 2011 00:09
Rapid a făcut primul pas spre primăvara europeană învingînd cu 1-0 pe terenul israelienilor de la Hapoel Tel-Aviv. Golul a fost marcat de Herea, în minutul 55.
Lala a trimis pe lîngă poarta lui Coman din 11 metri. Deac a fost cel mai activ fotbalist al Rapidului din ofensivă. Jucătorul refăcut miraculos pentru meciul cu Hapoel i-a pasat bine lui Cassio, care lent, a fost blocat în momentul şutului(28). Coman a salvat Rapidul respingînd în două rînduri într-o fază foarte periculoasă a israelienilor.
În minutul 41, Tamuz l-a întins pe Coman cu un şut din apropierea careului, portarul giuleştenilor şi-a arătat clasa printr-un reflex spectaculos.
Elevii lui Răzvan Lucescu au avut un joc mult mai echilibrat în repriza secundă. Intrarea lui Pancu le-a dat aripi rapidiştilor. Rui Duarte a centrat ideal în careu, iar Herea a marcat cu capul(55).
Pancone a încercat o execuţie de efect(59), Edel a respins cu greu lobul atacantului rapidist. Coman a fost din nou îngerul păzitor pentru alb-vişinii. A scos fantastic şutul puternic din 7 metri al lui Toama. În prelungiri, Surdu şi Yadin au primit cartonaşe roşii şi au fost eliminaţi.Rapid a început bine aventura european, cu o victorie, 1-0, pe terenul israelienilor de la Hapoel Tel-Aviv.

Vezi mai jos o galerie foto de la Hapoel - Rapid 0-1
Echipe de start:
Rapid: D. Coman - Rui Duarte, Burcă, Marcos Antonio, Ezequias - N. Grigore, Alexa, Herea - M. Roman, Cassio, Deac
Rezerve: Straton, Pancu, Bozovici, Grigorie, Surdu, Glauber, Teixeira
Antrenor: Răzvan Lucescu
Hapoel: Edel - Kende, Pecalka, Badir, Fransman - Oremus, Abutbul, Igiebor, Lala - Tamuz, Damari
Rezerve: Mahmmoud, Cohen, Atia, Toama, Gordana, Kleyman, Yadin
Antrenor: Dror Kashtan
Grupa C
1. PSV Eindhoven 1m 3p
2. Rapid Bucureşti 1m 3p
3. Hapoel Tel Aviv 1m 0p
4. Legia Varşovia 1m 0p
În celălalt meci al grupei C, PSV a învins pe Legia cu 1-0.
Meciurile următoare:
29 septembrie
Rapid Bucureşti - PSV Eindhoven
Legia Varşovia Hapoel Tel Aviv
Vezi mai jos desfăşurarea liveTEXT a meciului
Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora