Articol de GSP - Publicat marti, 04 octombrie 2011 00:00 / Actualizat marti, 04 octombrie 2011 19:36
Internaţionalul marocan Zakaria Zerouali, care evolua la echipa Raja Casablanca, a murit la 33 de ani, într-un spital din Casablanca, din cauza unei intoxicaţii medicamentoase care i-a distrus ficatul, a anunţat presa din Maroc.
"Fundaşul stânga al echipei Raja a făcut o intoxicaţie a ficatului din cauza medicamentelor, după ce a consumat trei cutii de paracetamol în 24 de ore pentru a se trata de febră", a declarat medicul echipei Raja, Mohamed Arsi.
Jucătorul era spitalizat de miercurea trecută, iar starea sa s-a deterioat brusc, vineri, ducând la distrugerea ficatului şi cauzând citoliză (proces de distrugere sau degenerare a elementelor celulare).
"Clubul a început sâmbătă demersurile pentru transferarea jucătorului într-un spital din Bordeaux pentru o eventuală grefă de ficat, dar medicii de la clinica din Casablanca au apreciat că jucătorul nu poate fi transportat, având în vedere starea sa", a declarat Abdeslam Hanat, preşedintele clubului Raja.
Zerouali a evoluat cinci sezoane la Raja Casablanca, alături de care a câştigat campionatul Marocului în 2009 şi Liga Campionilor Ţărilor Arabe în 2006.
Sursă: Mediafax