SPORTURI  »  RUGBY  »  CUPA MONDIALĂ

Nord contra Sud » O finală între reprezentantele celor două emisfere este garantată pentru actuala ediţie a înfruntării mondiale

Articol de - Publicat luni, 10 octombrie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 09 octombrie 2011 23:51

Nord contra Sud. E titlul unui roman al lui Jules Verne, cu subiect centrat pe războiul de secesiune din Statele Unite. Aici nu vom avea război, ci o rivalitate sportivă ce durează de ani întregi. Lupta între marile puteri ale rugbyului, concentrate în cele două emisfere. Lupta între cele două jumătăţi ale lumii.

Sferturile de finală s-au disputat însă în familie. Sîmbătă, Franţa a învins Anglia şi Ţara Galilor a eliminat Irlanda, iar ieri s-au lămurit lucrurile cu partea de jos a globului. Noua Zeelandă a cîştigat în confruntarea cu Argentina, Australia s-a impus în faţa Africii de Sud. În continuare, semifinalele vor fi pe acelaşi sistem. Europenele se bat între ele, pe 15 octombrie, o zi mai tîrziu Antipozii vor livra cealaltă calificată în ultimul act. Campioana va rezulta tot dintr-o ciocnire Nord-Sud. Dar nu e război, ci rivalitate sportivă. În rugby, o dată la patru ani, cînd lumea se împarte egal în urmărirea unei mingi ovale.

AUSTRALIA- AFRICA DE SUD 11-9 - Miracolul australian

Cîştigătoarea Tri Nations a eliminat campioana mondială la capătul unui meci în care apărările au dus greul

Nici o campioană mondială nu a reuşit să-şi păstreze titlul mondial pînă acum. Acest lucru va mai trebui aşteptat cel puţin patru ani de acum înainte după ce Africa de Sud, deţinătoarea trofeului William Webb Ellis, a fost eliminată ieri de Australia.

La Wellington, australienii şi sud-africanii au dus o luptă crîncenă între cele două terenuri de ţintă. "Wallabies" au marcat repede primul eseu, în minutul 11, prin James Horwill. James O'Connor a dus scorul la 8-0 printr-o lovitură de pedeapsă. Pe finalul primei părţi, Africa de Sud s-a făcut simţită pe tabelă tot printr-o lovitură de pedeapsă a lui Morne Steyn. Mijlocaşul africanilor a reuşit să-şi aducă echipa în avantaj prin alte şase puncte reuşite dintr-o lovitură de pedeapsă şi un drop-goal. Australia a dominat apoi, a atacat în permanenţă, iar eforturile i-au fost răsplătite cu 8 minute înainte de final. James O'Connor a mai transformat o lovitură de pedeapsă şi a stabilit scorul final, 11-9.

Al treilea titlu?
Australienii se gîndesc deja la cucerirea celui de-al treilea titlu mondial din istorie. Wallabies sînt singura echipă care a rămas în competiţie care are în palmares două titluri, 1991 şi 1999. Africa de Sud, cea care se mîndrea cu acelaşi palmares, a fost eliminată. "E dureros să pierzi la două puncte diferenţă. E trist. Australienii au ştiut să joace excelent sub presiune. Cele două echipe se cunoşteau, de altfel, foarte bine", a declarat căpitanul Springboks, John Smit.

Antrenorul Springboks şi-a dat demisia
După înfrîngerea în faţa Australiei, antrenorul sud-african Peter de Villiers şi-a anunţat demisia. "Pentru mine a fost o experienţă minunată, dar cred că poporul meu aştepta altceva de la noi", a spus Villiers. El a preluat Spingboks în 2008 şi a avut în palmares 30 de victorii şi 18 înfrîngeri în mandatul său. A cîştigat Tri Nations în 2009. Este al patrulea antrenor din istoria Africii de Sud după rezultatele înregistrate. "Un mare om, un antrenor minunat. Patru ani ne-am simţit extraordinar împreună. Păcat că s-a terminat aşa!", a declarat şi căpitanul Africii de Sud, John Smit.

NOUA ZEELANDĂ- ARGENTINA 33-10 - Victorie fără strălucire

Noua Zeelandă nu a jucat la spectacol în faţa Argentinei. All Blacks au fost fluieraţi de propriii suporteri pentru strategia lor

Principală favorită la cîştigarea Cupei Mondiale, Noua Zeelandă a trecut lejer de Argentina în ultimul sfert de finală. La Auckland, în faţa a 60.000 de spectatori, All Blacks au jucat însă la siguranţă, neriscînd nimic în faţa unor "pume" dispuse să lupte pentru orice balon. În prima repriză, mijlocaşul Piri Weepu a marcat toate puncte gazdelor, din patru lovituri de pedeapsă. În schimb, argentinienii au făcut spectacol, marcînd un eseu prin Julio Cabello la capătul unei acţiuni curajoase. A fost 12-7 la pauză, iar sud-americanii s-au apropiat ameninţător la 12-10 în minutul 46, Marcelo Bosch transformînd o lovitură de pedeapsă de la 50 de metri!

Chiar şi cînd Noua Zeelandă s-a desprins la 18-10, beneficiind de precizia lui Weepu, All Blacks au jucat tot la siguranţă. Abia după ce Vergallo a fost eliminat temporar Noua Zeelandă a reuşit să marcheze şi eseuri. A făcut-o în două rînduri, prin Kieran Read şi Brad Thorn. S-a terminat 33-10, Noua Zeelandă fiind singura echipă dintre semifinaliste care nu a cunoscut înfrîngerea la această Cupă Mondială!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Nationala
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Fostul prim-ministru al României, declarații categorice înainte de meciul cu Kosovo: „E o prostie ce reclamă acești indivizi! Ne-au fluierat imnul? Motivele kosovarilor sunt mai puternice decât ale noastre!”
Nationala
Fostul prim-ministru al României, declarații categorice înainte de meciul cu Kosovo: „E o prostie ce reclamă acești indivizi! Ne-au fluierat imnul? Motivele kosovarilor sunt mai puternice decât ale noastre!”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (3)
baixinho
baixinho  •  10 Octombrie 2011, 11:24

corect doru11. acelaşi lucru voiam să-l scriu şi eu, dar nu mai are sens.

milovan_djilas
milovan_djilas  •  10 Octombrie 2011, 09:58

Mie nu mi s-a parut defel ca Australia a atacat in permanenta dupa ce scorul s-a facut 9-8 pt. Suid-Afrika. Ba din contra, Lambie a avut tentativa de de toata frumusetea si tot afrikanerii au venit peste ei (cum s-a intamplat tot meciul, de altfel). Pur si simplu australienii au castigat deoarece springboks au facut greseli absolut incredibile, atat la faza care a precedat eseul, cat si la faza in urma careia s-a acordad ultima lovitura de pedeapsa (placajul in tusa al lui Matfield - mai gresesc si legendele).

doru11
doru11  •  10 Octombrie 2011, 08:56

Jucatorul argentinian revenise cand Noua Zeelanda a marcat eseurile. Cat timp au jucat 15 - 14, neo-zeelandezii nu au marcat nici un punct.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează