Articol de GSP - Publicat miercuri, 19 octombrie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 19 octombrie 2011 13:21
Dinamo s-a metamorfozat sub conducerea lui Ciobotariu: au dispărut petrecăreţii, vestiarul s-a strîns în jurul antrenorului şi acţionarii oferă linişte
Dinamo e lider, are cel mai bun atac, cea mai bună apărare şi s-a transformat ca eroii din basmele copilăriei după două sezoane dezastruoase, în care a terminat de fiecare dată pe locul 6. Acum la club e linişte şi "cîinii" simt mirosul prăzii: titlul! Gazeta a stat de vorbă cu eroii din Ştefan cel Mare şi a încercat să găsească explicaţiile miraculoasei metamorfoze.
1. Influenţa lui Borcea a dispărut. Un merit important îl are Nicolae Badea, preşedintele care a cerut răbdare, muncă şi constanţă pe banca tehnică. L-a promovat pe Liviu Ciobotariu de la echipa secundă şi i-a asigurat linişte acestuia, rezistînd încercărilor lui Cristi Borcea de a-l aduce în locul antrenorului de 40 de ani pe Ionuţ Chirilă sau Cornel Ţălnar! Apoi l-a desemnat pe Cornel Dinu să-l ajute pe Ciobi cu sfaturi şi să monitorizeze totul, de la grupele de copii pînă la echipa secundă.
"Am reuşit să formăm o familie unită care are un singur scop: să aducă trofee în Ştefan cel Mare, să scriem istorie pentru club şi să ne mulţumim suporterii" - Marius Alexe, mijlocaş Dinamo
2. Cuminţi şi muncitori. Vestiarul a suferit o curăţenie necesară performanţei. Mai exact, au dispărut "abonaţii" tabloidelor, Ousmane N'Doye, Adrian Cristea, dar şi cei care nu mai erau consideraţi propice performanţei: Mărgăritescu, Niculescu, Dolha, Bordeanu sau Vlad Munteanu. Coloana vertebrală a noului Dinamo e formată din Cătălin Munteanu, Marius Niculae şi Ionel Dănciulescu, familişti convinşi cu voce puternică în vestiar! Definiţia dorinţei de performanţă: nimeni nu întîrzie la antrenamente, ci se vine cu cel puţin o oră mai devreme!
"E frumos cînd marcăm multe goluri. Mă bucur că jucăm eficient şi spectaculos. Dacă o ţinem tot aşa, nu are cine să ne stea în cale" - Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo
3. Recordurile atacanţilor. Dinamo a trăit în primele zece etape din muncă, dar mai ales din pasele inteligente ale lui Cătălin Munteanu şi din finalizările cuplului Dănciulescu - Niculae. Danciu-gol, la 34 de ani şi 10 luni, e motivat de cifre. A ajuns pe locul secund în topul golgeterilor all-time în Liga 1, cu 200 de reuşite, şi-l vînează deja pe Dudu Georgescu (252)! Marius Niculae are cel mai furtunos debut din carieră, iar secretul său este talismanul norocos de numai două luni: "De cînd s-a născut Raisa Elena sînt alt om. Am un motiv în plus să joc mai bine, să-i asigur fetiţei mele un viitor!".
"În fiecare meci trebuie să demonstrăm că sîntem Dinamo, echipa de pe primul loc, clubul care merge peste tot la victorie şi care şi-a obişnuit fanii cu trofee" - Liviu Ciobotariu, antrenor Dinamo
4. Lecţia de economie. Dinamo a gîndit ca un afacerist experimentat după vînzarea lui Gabi Torje. A încasat 4 milioane de euro de la Udinese şi a rezistat tentaţiei, dar şi presiunii fanilor de a investi într-un nou transfer. Ciobotariu a găsit cel mai bun pansament: Laurenţiu Rus, fundaşul dreapta, care s-a transformat peste noapte în titular incontestabil pe postul de mijlocaş de bandă. Ca variantă pe acest post, antrenorul îl pregăteşte şi pe tînărul Răzvan Cazacu (19 ani), de la echipa a doua!
"Nu avem un secret anume pentru acest parcurs. Muncim mult, sîntem serioşi şi nimeni nu mai doreşte să iasă în evidenţă, toţi tragem tare pentru echipă" - Cosmin Moţi, fundaş Dinamo
5. Apărare resuscitată. Faţă de sezonul precedent, Ciobotariu a păstrat doar ce a fost bun. Adică atacul. A corectat defensiva în doar două luni, iar Dinamo are acum cea mai bună apărare, cu 5 goluri primite în zece partide. În aceeaşi perioadă a campionatului trecut roş-albii încasaseră, cu Andone pe bancă, 21 de goluri! "Ciobi vorbeşte cu noi, ne dă încredere, ştie să ne facă să conştientizăm care sînt principalele noastre calităţi! E mai mult decît un psiholog", povestesc apărătorii. Moţi, cel care a fost acuzat că fumează excesiv, a fost convins de antrenor să îşi reducă pînă la mai puţin de jumătate numărul de ţigări fumate zilnic! Iar Dragoş Grigore a primit un contract dublu, scăpînd de titulatura de cel mai slab jucător plătit din lot.
10 puncte este diferenţa dintre Dinamo şi Steaua, care ocupă poziţia a 8-a în Liga 1. Rapid e principala urmăritoare, la 4 puncte de "cîini"
300.000 de euro a cheltuit Dinamo pe transferuri în această vară, bani plătiţi pentru Srgian Luchin. Dorel Stoica şi Alexandru Pena au venit gratis, iar Scarlatache, Marius Niculae, Curcă, Muşat şi Rus s-au întors după împrumuturi
CITEŞTE AICI UN EDITORIAL AL LUI ANDREI NICULESCU DESPRE REVITALIZAREA LUI DINAMO
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul