FOTBAL  »  NATIONALA  »  CM 2014

Gazeta a analizat partidele din ultimii 5 ani ale adversarilor României din preliminariile CM 2014

13 octombrie 2007: Goian și compania au răpus Olanda la Constanța, 1-0 și s-au calificat la Euro 2008. Un scenariu dificil de repetat în preliminariile CM 2014
13 octombrie 2007: Goian și compania au răpus Olanda la Constanța, 1-0 și s-au calificat la Euro 2008. Un scenariu dificil de repetat în preliminariile CM 2014

Articol de GSP - Publicat luni, 24 octombrie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 23 octombrie 2011 21:48

Ponturi pentru calificare: deschidere de scor cu Olanda, asediu din start la Budapesta, apărare ermetică pe final de meci, la Istanbul, şi apărare beton acasă, cu Estonia

'"Tricolorii" n-au mai avut un statut atît de jos într-o grupă preliminară de la calificările pentru Euro '84, încheiate însă atunci cu un succes neaşteptat: acces la turneul final după cîştigarea unei serii cu Italia (campionă mondială en-titre), Suedia, Cehoslovacia şi Cipru. Acum, vom întîlni vicecampioana lumii, Olanda, plus alte trei reprezentative dificile: Turcia, Ungaria şi Estonia. Doar Andorra nu ne dă acum bătăi de cap.

OLANDA: Le-am luat cele mai multe puncte în ultimii 5 ani
În preliminariile CM 2006, Olanda ne-a lăsat acasă. În drumul spre Euro 2008, România a cîştigat grupa în faţa batavilor. Piţurcă nu are mari aşteptări de la "dubla" cu trupa lui van Marwijk, în această campanie: "Excluzînd Olanda, ne luptăm cu Turcia, Ungaria şi Estonia". Ce-i drept, "Portocala mecanică" a cîştigat 36 din cele 45 de partide oficiale disputate în ultimii 5 ani! Dar sînt şi două detalii dătătoare de speranţe: România este "naţionala" care, în această perioadă, a furat cele mai multe puncte Olandei, patru, şi singura echipă, alături de Belarus, care a învins-o în preliminarii!

1. Nu deschizi scorul, nu învingi Olanda
Olanda are doar 6 înfrîngeri, dar Mutu şi compania trebuie să ia în calcul un amănunt important: în toate partidele pierdute de batavi, scorul a fost deschis de adversari! Aşadar, curaj şi moral. După o analiză statistică, n-ar fi tocmai greu, România deschizînd scorul în 23 din cele 35 de partide disputate. Numai că moralul nu e tocmai punctul nostru forte: în 9 partide, "tricolorii" n-au cîştigat deşi marcaseră primii, clacînd pînă în minutul 90.

Înfrîngeri Olanda în ultimii 5 ani
Portugalia-Olanda (1-0) Euro 2006
România-Olanda (1-0) prel Euro 2008
Belarus-Olanda (2-1) prel Euro 2008
Olanda-Rusia (1-3) Euro 2008
Olanda-Spania (0-1) CM 2010
Suedia-Olanda (3-2) prel Euro 2012

2. Şanse de gol, doar pe final
Defensiva impresionantă a batavilor e susţinută de cifre: doar 25 de goluri încasate în 45 de meciuri, adică o medie de 0.55 goluri primite pe meci. Există şi un punct slab: apărarea olandeză se clatină cu precădere după pauză, 20 din cele 25 de goluri fiind primite în repriza secundă. Mai mult, perioada pe care Piţurcă o poate specula e între minutele 65 şi 80, cînd olandezii au primit 8 goluri, o treime din total! Statistica "naţionalei" pare să se adapteze: din cele 51 de goluri ale "tricolorilor", 30 au fost înscrise în repriza secundă şi 15 în intervalul minutelor 65-80 ale partidelor.

UNGARIA: I-am bătut în ultimele trei partide
Cum Olanda e favorită clară la calificare, punctele în faţa celorlalte competitoare devin decisive. Ultimele amintiri cu Ungaria sînt plăcute: 1-0 la Budapesta (amical, 2009) şi dublă victorie, 2-0, în preliminariile CM 2002.

3. Victorie la Budapesta? Trebuie debut în forţă!
Reprezentativa maghiară a disputat 16 partide oficiale acasă, pierzînd 6 dintre ele. Interesant e că în toate acestea a primit gol în prima repriză, iar în 4 dintre ele chiar în primul sfert de oră.
România are nevoie, astfel, de un început în forţă la Budapesta, dar tactica "tricolorilor" în ultimii ani a fost una cu precădere precaută: doar 2 din cele 51 de goluri înscrise de România au căzut în primele 15 minute ale partidelor!

Fl. Petre (min.8) România-Franţa (2-2, prel. Euro 2008)
Mutu (min.7) România-Belarus (3-1, prel CM 2010)

4. Să nu luăm gol prima repriză
În cele 16 partide din deplasare, maghiarii n-au reuşit nici o remiză şi au bilanţ negativ: 7 victorii şi 9 înfrîngeri. Ca să batem Ungaria la Bucureşti trebuie, în primul rînd, să nu primim gol în prima repriză: în toate cele 7 victorii în deplasare, ungurii au marcat în primele 45 minute, deschizînd scorul şi conducînd la pauză, totdeauna cu 1-0:
Statistica se confirmă şi în privinţa meciurilor pierdute de maghiari: doar în una din cele 9 înfrîngeri în deplasare vecinii noştri au marcat în prima repriză!

TURCIA: Cîmp minat la Istanbul
Deplasarea la Istanbul pare misiune imposibilă: în 16 partide acasă, turcii au 11 victorii şi 2 egaluri, fiind învinşi doar de Grecia (0-1, prel Euro 2008), Spania (1-2, prel CM 2010) şi Germania (1-3, prel Euro 2012). Mai mult, au o medie de două goluri pe meci!

5. Specialiştii rezultatelor întoarse
Marele atu al Semilunei în partidele de acasă e forţa psihică: în 6 din cele 16 partide, a obţinut puncte întorcînd un rezultat nefavorabil. O explicaţie e publicul, turcii avînd la Istanbul, în preliminariile Euro 2012, o medie de 42.684 spectatori, deşi a primit şi adversari fără nume, ca Azerbaidjan, Kazahstan sau Austria. Media României e de 22.744 spectatori, ridicată însă de inaugurarea National Arena.
Faptul că toate golurile turcilor care au transformat revenirile în puncte, s-au marcat în ultimele 30 de minute ale partidelor, cu echipa împinsă de suporterii fanatici, întăreşte ideea:

Meci - Cînd au schimbat soarta meciurilor
Norvegia (2-2, prel. Euro 2008) min. 90
Belgia (1-1, prel. CM 2010) min. 74
Bosnia (2-1, prel. CM 2010) min. 66
Estonia (4-2, prel. CM 2010) min. 61 (3-2), min. 72 (4-2)
Kazahstan (2-1, prel. Euro 2012) min. 90Ă7
Belgia (3-2, prel. Euro 2012) min. 66 (2-1), min. 78 (3-2)

Concluzia: şansele României pentru puncte la Istanbul cresc doar dacă marcăm şi rezistăm în defensivă pe final de meci. Piţurcă va avea însă de lucru la capitolul concentrare: jumătate din cele 16 goluri încasate de "tricolori" în deplasare au fost primite chiar în ultimele 30 de minute, perioada de foc a turcilor!

Partidă - Cînd am luat gol
Slovenia (2-1, prel. Euro 2008) min. 90Ă3
Serbia (0-5, prel. CM 2010) min. 78, 87, 90
Franţa (0-2, prel. Euro 2012) min. 83, 90
Bosnia (1-2, prel. Euro 2012) min. 63, 83

ESTONIA: Inconstanţi, dar grup impresionant
Surpriza preliminariilor Euro 2008, Estonia va disputa în premieră barajul pentru un turneu final (CE 2012), împotriva Irlandei. Cu prestaţii inconstante, dar o forţă de grup impresionantă, balticii se înscriu pe merit în cursa pentru CM 2014.

6. Îndîrjiţi în deplasare. Pericol: Vassiljev
Unul din secretele estonienilor stă în prestaţiile pe care le au în deplasare: în ultima campanie, spre exemplu, au marcat pe teren străin 7 goluri. Adică exact cît Franţa, dar mai mult decît Italia (5) şi România (4)!
Trupa lui Piţurcă are nevoie, astfel, de o defensivă impecabilă în partida de acasă. Destul de greu, cîtă vreme în 16 partide acasă "tricolorii" au încasat 18 goluri: medie de mai mult de un gol pe meci! Va trebui să avem la Bucureşti o apărare beton în faţa balticilor, concentrată în special asupra lui Vassiljev. Mijlocaşul de 27 de ani al lui Amkar Perm a marcat 6 din cele 11 reuşite în deplasare ale estonienilor!

7. Efectul păsării phoenix
Balticii au o capacitate uluitoare de revenire, pe finalul partidelor şi mai ales în deplasare, spre deosebire de Turcia. Aspect îngrijorător, avînd în vedere lacunele "tricolorilor" de a păstra un rezultat şi faptul că ultimele minute ale partidelor reprezintă perioada neagră pentru "naţională". Explicaţia stă în condiţia fizică extraordinară a balticilor şi în postura de outsider din care atacă majoritatea partidelor.

Meci - Cînd au revenit în deplasare
Armenia (2-2, prel. CM 2010) min. 38 (gol de 1-1)
Serbia (3-1, prel. Euro 2012) min. 63, 73, 91
Slovenia (2-1, prel. Euro 2012) min. 81
Irl. de Nord (2-1, prel. Euro 2012) min. 77, 84

ANDORRA: 4 puncte cu Macedonia în preliminariile CM 2006
Echipa liliputană a grupei, Andorra, ocupă în prezent locul 4 din coada clasamentului FIFA. Sub "naţionala" din Pirinei se mai află doar Montserrat, Samoa şi San Marino. Ultimele lor isprave în partide oficiale s-au petrecut în calificările la CM 2006, cînd au luat patru puncte Macedoniei (1-0 acasă, 0-0 deplasare) şi un punct pe teren propriu Finlandei (0-0). De atunci, s-au mai "remarcat" doar prin înfrîngeri severe (gen 1-8 cu Cehia, 0-7 cu Croaţia) ori cu goluri fără valoare în deplasare (gen 1-3 cu Irlanda, 1-5 cu Belarus).

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”
Special
Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”
Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Stranieri
Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”
Superliga
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (1)
d87ica
d87ica  •  24 Octombrie 2011, 12:22

ce euro a fost in 2006!? si unde s-a jucat

Vezi toate comentariile (1)
Comentează