Articol de GSP - Publicat miercuri, 26 octombrie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 26 octombrie 2011 10:00
Marţi s-au disputat jumătate din partidele din optimile Cupei Ligii Angliei, fără surprize. Favoritele United şi Arsenal s-au calificat mai departe, deşi londonezii au avut ceva emoţii.
Campioana Manchester United şi-a revenit după eşecul răsunător cu City, acasă, din campionat, 1-6, şi s-a impus clar la Aldershot Town, echipă din liga a patra engleză. Golurile au fost marcate de Berbatov (15), Owen (41) şi Valencia (48), într-un meci în care Sir Alex Ferguson a trimis pe teren rezervele. VEZI AICI REZUMATUL!
Învinsa din finala de anul trecut, cînd a cîştigat Birmingham cu 2-1, Arsenal Londra, a avut probleme cu Bolton, care a condus cu 1-0 prin reuşita lui Muamba din minutul 47. Arshavin (53) şi Chu-Young Park (56) au adus victoria la limită a "tunarilor". VEZI AICI REZUMATUL!
În celelalte două meciuri, Crystal Palace a învins Southampton cu 2-0 (D. Ambrose 73, J. Easter 82 pen.) şi Cardiff City a bătut Burnley cu 1-0 (J. Mason 40).
Programul meciurilor de azi:
21:45 Wolverhampton - Manchester City
21:45 Stoke City - Liverpool
22:00 Blackburn - Newcastle
22:00 Everton - Chelsea