SPORTURI  »  BOX  »  BUTE CAMPION

Lucian Bute s-a întors acasă pentru trei săptămîni: "Eu răspund doar în ring"

Articol de GSP - Publicat sambata, 12 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 11 noiembrie 2011 20:14

Lucian Bute s-a întors, ieri, în România. Obosit şi cu mîna umflată, românul a fost la fel de emoţionat ca la prima sosire


A coborît de zece ori din avion din postura de campion mondial. Mereu emoţionat şi mereu fericit că se poate întoarce acasă purtînd în braţe centura mondială. Nici ieri, cînd a revenit după victoria cu Glen Johnson, lucrurile nu au stat altfel. Marcat de zborul lung de 13 ore, Lucian a pătruns în salonul oficial al Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" însoţit de apropiaţi şi de tatăl său. Un pic crispat, un pic temător, deşi este obişnuit să fie aşteptat de multă lume.

Test de perspicacitate
De data aceasta, a ales o ţinută casual, cu jeanşi bleu, tricou alb şi o vestă matlasată neagră. Cînd a început să vorbească, nu a putut să-şi ascundă emoţiile, nici nu a vrut. "Vă mulţumesc tuturor pentru ajutorul şi sprijinul pe care mi l-aţi arătat. Chiar dacă pare greu de crezut, a contat enorm ştiu că o ţară întreagă vibrează alături de mine", a mărturisit Lucian. A răspuns la toate întrebările, a dat dovadă de viteză de reacţie şi în afara ringului atunci cînd, rugat să enumere în 30 de secunde cei zece adversari cu care a boxat pentru titlul mondial, a făcut-o în doar 20. Nu i-a spus în ordine, dar a reuşit. Timp în care, din umbră, părinte protector, tatăl său i-a aşezat gulerul de la vestă.

"Mîna aspectuoasă"

"Meciul cu Johnson a fost cel mai important şi cel mai dificil din carieră", a explicat românul. Iar cea mai bună dovadă este mîna stîngă care, după şase zile de la confruntare, încă este umflată. "Glen a avut şi încă are capul tare. Acum este bine, e chiar aspectuoasă", a glumit Lucian în timp ce a ridicat pumnul pentru a le arăta celor din jur şi partea mai puţin plăcută din spatele succeselor. Chiar dacă a recunoscut că încă îl mai doare mîna, de centură nu s-a dezlipit nici o clipă. La anul vrea să coboare din avion cel puţin cu două, chiar cu trei. Pentru că "e cel mai mare vis al meu, îmi doresc să le răspund doar în ring celor care mă critică. Restul sînt numai detalii".
După aproape o oră în care a făcut poze, a vorbit cu toată lumea, i-a dat cîteva sfaturi lui Bogdan Juratoni, proaspătul medaliat cu bronz la Mondiale, Lucian Bute a plecat acasă, la familia sa care, după cum a mărturisit chiar el, este "cel mai important cadou primit de la Dumnezeu".

"A fost un an perfect. Îmi doresc ca lucrurile să meargă la fel şi de acum înainte"
LUCIAN BUTE

"Cînd o să simt că nu mai pot, o să mă opresc. Nu vreau să ajung să vorbesc singur pe stradă"
LUCIAN BUTE

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România – Japonia 1-2, în turneul final al BJK Cup » Final de drum pentru echipa României: Niculescu și Ruse cedează la dublu
Tenis
România – Japonia 1-2, în turneul final al BJK Cup » Final de drum pentru echipa României: Niculescu și Ruse cedează la dublu
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Fostul patron din Liga 1 se implică la Corvinul Hunedoara!
Liga 2
Fostul patron din Liga 1 se implică la Corvinul Hunedoara!

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (2)
mihai40
mihai40  •  12 Noiembrie 2011, 11:29

Un raspuns de nota 10...Un adevarat campion si in ring si in afara lui

aurel23ro
aurel23ro  •  12 Noiembrie 2011, 10:27

Bv Lucian!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează