FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Doar doi jucători din cei aduşi în vară la Steaua au confirmat » 18% succes

Prestaţia lui Mihai Costea la Steaua a fost una acceptabilă.
Prestaţia lui Mihai Costea la Steaua a fost una acceptabilă.

Articol de - Publicat miercuri, 04 ianuarie 2012 00:00 / Actualizat marti, 03 ianuarie 2012 21:06

Steaua a adus 11 jucători în vară, însă doar doi au confirmat şi sînt titulari de drept ai echipei conduse de Ilie Stan.

Pauzele competiţionale sînt agitate la Steaua. Mulţi fotbalişti părăsesc echipa şi tot atîţia sosesc să-i înlocuiască.

Aşa s-a întîmplat şi în vară, atunci cînd au fost cumpăraţi nu mai puţin de 11 jucători. Aceştia au fost transferaţi fie la sugestia fostului manager general al echipei, Mihai Stoica, fie din capriciul lui Gigi Becali. Dintre cei 11 veniţi, doar doi sînt în acest moment oameni-cheie al echipei lui Ilie Stan: Alexandru Bourceanu, care a ajuns şi căpitanul echipei, şi atacantul Raul Rusescu, golgeterul echipei, cu nouă reuşite.

1. Leandro Tatu
Brazilianul a venit sută la sută la insistenţele lui MM Stoica. Nu a costat nimic, sosind liber de contract din Portugalia, de la Beira Mar. A marcat în primele două meciuri ale sezonului, cu Sibiul şi cu Mioveniul. Tatu a mai înscris de două ori şi în cupele europene, de fiecare dată reuşitele sale fiind unele importante: cu ŢSKA Sofia, în victoria cu 2-0, şi cu Maccabi Haifa, la 4-2 pentru Steaua. În total, el a jucat 21 de meciuri în toate competiţiile, pierzînd finalul sezonului din cauza unor probleme medicale.
Verdict: rezonabil

2. Dorinel Popa
Mijlocaşul a venit de la Brăneşti, fiind propus tot de fostul manager. A costat 300.000 de euro, dar a jucat doar şase minute în campionat pentru roş-albaştri. Are un singur meci ca titular, în Cupa României, cu Voinţa Sibiu, cînd a şi marcat. S-a operat la menisc şi a ratat o mare parte a sezonului, iar acum este aproape de un transfer la U Cluj.
Verdict: dezastruos

3. Gabi Matei
A fost al doilea cel mai scump transfer al verii, venind la Steaua de la Pandurii pentru 600.000 de euro. Transferul său este unul ratat, fundaşul prinzînd doar 3 meciuri în tricoul roş-albastru din cauza problemelor medicale, el fiind operat în Italia pentru ruptură de ligamente. Din această cauză, cel mai probabil, nu va fi apt nici pentru retur, Steaua căutîndu-i disperată un înlocuitor.
Verdict: dezastruos

4. Raul Rusescu
Atacantul a venit la Steaua pentru 100.000 de euro, după ce Unirea Urziceni s-a desfiinţat. Deşi la început nu s-a impus, vîrful de 23 de ani a cunoscut o creştere semnificativă în joc, ajungînd cel mai bun marcator al echipei în toate competiţiile, cu nouă goluri marcate. El a devenit eroul Stelei prin "dubla" marcată în Ştefan cel Mare, asta deşi cu cîteva săptămîni înainte fusese anunţat de patronul Gigi Becali că va părăsi clubul în această iarnă.
Verdict: reuşit

5. Mihai Costea
Cel mai costisitor jucător achiziţionat în vară. Becali a plătit Craiovei 1,4 milioane de euro, însă olteanul s-a remarcat mai mult în afara gazonului decît pe teren. Are şase goluri marcate, însă viaţa personală l-a tras mult în jos. În plus, o dată cu sosirea fratelui său la echipă, el a intrat în dizgraţia colegilor din cauza comportamentului lor.
Verdict: rezonabil

6. Alexandru Bourceanu
Mijlocaşul a costat jumătate de milion de euro, a fost adus la dorinţa lui Becali şi a devenit indispensabil Stelei. Are 26 de meciuri jucate şi a primit după numai zece partide banderola de căpitan al echipei. Este apreciat de cei din staff pentru modul cum evoluează, dar şi pentru faptul că are o viaţă personală extrem de liniştită.
Verdict: reuşit

7. Florin Costea
Gigi Becali a insistat pentru transferul său. I-a oferit la semnătură 200.000 de euro, dar el s-a remarcat mai mult prin conflictele avute cu cei din staff şi din echipă. A marcat de două ori, cu Oţelul, în campionat, şi cu Maccabi, în victoria cu 4-2. A jucat în 15 meciuri, însă a fost la un pas să fie dat afară de la echipă pentru că strică armonia.
Verdict: dezastruos

8. Stefan Nikolici
Uriaşul muntenegrean a fost adus împrumut de la Timişoara pentru 200.000 de euro. A avut puţine şanse să evolueze în mandatul lui Ronny Levy, însă venirea lui Ilie Stan la echipă i-a revitalizat cariera la Steaua. A făcut partida carierei cu AEK Larnaca, atunci cînd a fost omul meciului, cu două goluri marcate şi un penalty obţinut. Şi el a fost la un pas să fie dat afară de către Becali.
Verdict: acceptabil

9. Tiberiu Bălan
Patronul a insistat cel mai mult pentru achiziţionarea sa. Acesta a avut însă o toamnă măcinată de accidentări, prinzînd doar şapte partide. Nu a dat nici un gol şi nu a fost nici pe departe "creierul" pe care Becali îl visa.
Verdict: dezastruos

10. Andrei Prepeliţă
Unul dintre jucătorii pentru care Mihai Stoica a insistat cel mai mult ca să ajungă la echipă. A avut un sezon plin de accidentări şi are un singur gol marcat, în Cupă, cu Sănătatea Cluj. Nu are nici o pasă de gol, plătind tribut şi faptului că a jucat mijlocaş dreapta, post cu care nu este acomodat. Deşi era văzut de Stoica drept un lider pentru vestiar, Prepeliţă are doar 15 meciuri la Steaua. Venit liber de contract de la Craiova, la fel ca Florin Costea, şi el a primit o sumă importantă de bani ca primă de instalare.
Verdict: dezastruos

11. Liviu Băjenaru
Gigi Becali a vrut să-l aducă pe mijlocaş încă de pe vremea cînd evolua la Gloria Bistriţa şi s-a folosit de un tertip pentru a-l putea achiziţiona. Acesta a ajuns întîi la U Cluj, de unde a venit la Steaua la schimb cu Laurenţiu Marinescu. La Steaua a prins doar două meciuri, înainte de a fi cedat la Astra pentru 100.000 de euro.
Verdict: dezastruos

Acum au cheltuit deja două milioane
Şi pentru pauza de iarnă, Gigi Becali a hotărît să investească masiv în achiziţii. Primul transfer a fost cel al stoperului Vlad Chiricheş, acontat încă din vară. Roş-albaştrii au plătit 600.000 de euro. Pentru a-l lua pe Chipciu de la Braşov, Becali a plătit "stegarilor" 1,2 milioane de euro.

3,1 milioane de euro au investit roş-albaştrii în vară pe achiziţii, fiind echipa care a cheltuit cel mai mult

700.000 de euro a obţinut Steaua de pe urma transferului lui Bănel Nicoliţă. Acesta a fost cel mai scump jucător cedat în vară de roş-albaştri

Stanciu îl propune pe Sepsi

Managerul lui Poli Timişoara, Daniel Stanciu, crede că cea mai bună soluţie pentru înlocuirea lui Latovlevici este Laszlo Sepsi. "Transferul nu s-a realizat în vară pentru că impresarii lui Sepsi i-au spus că au oferte pentru el de afară. Dacă acum ar mai fi dorit de Steaua, cu siguranţă ar accepta. El este cea mai bună soluţie pentru roş-albaştri", a spus Stanciu. Pe lista Stelei se mai află şi fostul "student" Florin Maxim.

"În Ghencea e cel mai bine!"
Florin Gardoş vrea ca Steaua să revină pe Ghencea. "Cel mai mult îmi place să jucăm pe acel stadion, acolo am avut jocuri extrem de reuşite. E un sentiment unic cînd evoluezi pe Ghencea!", a declarat stoperul la sport.ro. Cînd a ajuns la Steaua, Gardoş a povestit că a avut emoţii uriaşe înainte de a intra în vestiarul echipei: "L-am sunat pe Bicfalvi să mă ia şi să mă conducă".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă: Mario Iorgulescu, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare!
Diverse
Decizie definitivă: Mario Iorgulescu, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare!
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
Campionate
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!
Ideile Gazetei
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (3)
raul4steaua
raul4steaua  •  04 Ianuarie 2012, 13:40

Cum naiba Prepelita e dezastruos? A fost unul din cei mai buni jucatori in meciul cu Dinamo, ar trebui cel putin acceptabil

sica2ro200
sica2ro200  •  04 Ianuarie 2012, 06:19

PAI MARELE MENEGER SI CU FOSTUL SUPER MANAGER(putzis) s-au ocupat...ei nu stiu pe ce pozitie joaca jucatorii si ei fac scouting ca e frumos sa gadili la relatii si comisioane cand echipa moare...si alti destepti care dau tonul mureau pe la picioarele lor

draki
draki  •  04 Ianuarie 2012, 02:08

a deci tatu care a fost cel mai bun jucator al stelei pana la accidentare e rezonabil nu ? g matei e dezastruos ca ce ? baiatu sa accidentat asta e ghinion, balan a venit nepregatit a stat numai accidentat, prepelita nepregatit a intrat si a facut o decent

Vezi toate comentariile (3)
Comentează