FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Lui Ilie îi trebuie o magie! » Gigi îl vrea pe Florin Costea în prima echipă

Costea I a marcat un gol în 9 meciuri disputate pentru Steaua în campionat. El a mai înscris o dată și în Europa League, contra lui Maccabi (4-2)
Costea I a marcat un gol în 9 meciuri disputate pentru Steaua în campionat. El a mai înscris o dată și în Europa League, contra lui Maccabi (4-2)

Articol de - Publicat duminica, 22 ianuarie 2012 00:00 / Actualizat sambata, 21 ianuarie 2012 22:03

Antrenorul îl privea pe Florin drept rezerva lui Tănase şi îi va fi dificil să găsească o modalitate de a-i utiliza pe amîndoi în acelaşi timp.

"Mi-ar părea foarte rău să-l văd pe Florin Costea rezervă!". E comentariul cu care Gigi Becali îl forţează pe Ilie Stan să inventeze un loc în primul "11" şi pentru oltean. Tehnicianul îl vede mijlocaş stînga, o poziţie pe care titular e Cristi Tănase, şi unica soluţie disponibilă ar fi să-l reprofileze pe piteştean în mijlocaş central.

Adică un post pentru care Ilie îl vede potrivit pe Dodel. Doar că şi acolo concurenţa e importantă şi ar exista victime ale mutării lui Tănase. Tiberiu Bălan şi Răduţ ar fi rezervele lui. Cum a ajuns Becali la concluzia că e nevoie de aceste permutări: "Florin Costea are mişcări de fotbalist adevărat, se vede că are talent numai după cum atinge mingea. Şi acum, la munte, s-a prezentat foarte bine, s-a antrenat serios. Eu zic că se va impune titular, fiindcă pe mine mă încîntă să-l văd jucînd".

Costea cel mare a avut probleme în prima parte a sezonului, în care a jucat destul de puţin, mai ales din cauza unor sechele rămase în urma operaţiei la genunchi pe care a suferit-o în 2010. Acum e apt fizic, dar a păstrat o teamă pricinuită de vechea problemă medicală.

Lui Mihai îi e mai greu
Becali nu pariază cu aceeaşi convingere şi pe Mihai Costea: "El e mai capricios şi va avea probleme. Concurează cu Nikolici, cu Rusescu şi cu Machado pentru un singur loc, fiindcă Tatu n-are cum să nu joace titular, deci o poziţie din atac e automat ocupată de brazilian!".

15 meciuri a jucat Tănase în primele 18 etape şi doar o dată a fost mijlocaş central, în celelalte situaţii find utilizat mijlocaş stînga

Prea zgîrcit pentru Twente :)

Gigi Becali a povestit că omologul său de la Rapid, George Copos, l-a sunat pentru a-i cere cinci bilete la turul dintre Steaua şi Twente: "I-am zis că nu am şi că poate să-şi cumpere, că mai sînt bilete la lojă. Mi-a zis că sînt prea scumpe, că el voia de la mine cadou, nu să le cumpere!".

Mititelu, Gigi şi Mihai Viteazul
Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, şi cel al Stelei au purtat un dialog savuros la televiziunile de sport. "Gigi a falimentat toate afacerile pe care le-a avut. E un gibon! Pînă la 50 de ani credea Viteazul e numele de familie al lui Mihai Viteazul!", a spus Mititelu. Tot el a oferit o nouă replică antologică: "Am bătut palma prin telefon cu Gigi pentru Prepeliţă, dar el m-a păcălit şi nu mi-a mai dat banii".

"Pe Tănase îl văd potrivit şi ca mijlocaş central. Are calităţile necesare acestui post şi s-ar descurca fără probleme să joace în centru" (Ilie Stan, antrenor Steaua)

"M-a impresionat mult Florin Costea în momentul în care i-a cedat numărul 7 lui Chipciu. A arătat că nu e un om egoist" (Gigi Becali, patron Steaua)

ALTE ŞTIRI DIN LIGA 1:

Stromajer a ales Galaţiul

Oţelul. Atacantul Jaka Stromajer (28 de ani), de la Pandurii, a semnat un contract pe doi ani şi jumătate cu gruparea campioană. "Definitivăm ultimele detalii ale transferului. Ştiu că au fost discuţii şi cu Vasluiul, dar Jaka a preferat Oţelul", a explicat preşedintele gorjenilor, Marin Condescu.

Portar din Serie A
CS Mioveni. Marian Pană testează în cantonamentul de la Sinaia un goalkeeper de la Udinese. Alin Bucuroiu (20 de ani) a fost transferat de formaţia din Serie A în 2009, de la CSM Rm. Vîlcea, şi chiar a prins banca de rezerve într-un meci din campionatul italian, cu Lazio (3-1). Bucuroiu a fost împrumutat în sezonul trecut la formaţia Alessandria Calcio, din Liga a 4-a italiană.

INBOX:
FC Vaslui. Mijlocaşul Nemanja Milisavljevici (27 de ani) a plecat în cantonament la Poiana Braşov, după ce a acceptat să îşi prelungească contractul cu galben-verzii. La Vaslui au rămas Farkas şi Milanov, care nu au ajuns la un acord cu conducerea clubului.

Astra. Antonio Conceicao îl testează în cantonamentul din Antalya pe atacantul tunisian Hamza Younes (25 de ani).

Petrolul. Răchită a renunţat la coreenii testaţi în ultima săptămînă, Ki Dong Min, Kang Hyo-Il şi Lee Sinho, şi la brazilianul Basso. Tehnicianul i-a păstrat pe Valincius, Mustivar, Boudjemaa, Surugiu, Voican şi Răzvan Neagu.

AMICALE:

Astra - FC Coştuleni (Moldova, I) 1-0
A marcat: Ov. Mihalache (15)
Astra: S. Lung - Bărboianu, Ov. Mihalache, V. Găman, Ţigănaşu - Takayuki, Băjenaru, Junior Morais, Budescu - Fatai, Tigoianu. Antrenor: Antonio Conceicao. Au mai jucat: C. Lungu, Oprsal, Vădrariu, Fl. Pătraşcu, Hamza Younes, Amorim, B. Rusu şi Al. Stan. Mihalache a ratat un penalty în minutul 65. Gîngioveanu, Nogo şi Ologu nu au putut fi folosiţi din cauza unor probleme medicale.

Petrolul - Juventus Bucureşti (II) 3-0
Au marcat: Melinte (36), Boudjemaa (48), Borza (58)
Petrolul: Valincius - B. Străuţ, Melinte, Basso, P. Stoica - Mustivar, Fl. Dumitru - Buleică, Boudjemaa, Stoimirovici - Voican. Antrenor Valeriu Răchită. Au mai jucat: Oprea, Ki Dong Min, V. Negru, Tudor, Bărbulescu, Buhuşi, Surugiu, Kang Hyo-Il, Lee Sinho, Borza, R. Neagu.

Pandurii - Energie Cottbus (Germania, II) 0-1
A marcat: Kobilanski (76)
Pandurii: Lazar - Ad. Rusu, Viera, Cardoso, Al. Vlad - Cl. Voiculeţ, Pintilii, C. Cristea - Al. Grigoraş, Lemnaru, Batin. Antrenor Petre Grigoraş. Au mai jucat: Horvat, D. Nistor, Brata, Popete, Tătaru, I. Rada II, Al. Neagu, Avramescu, Campisi, Brahmia, Matulevicius.

Voinţa Sibiu - FC Cisnădie (III) 2-0
Au marcat: Lukanovici şi Zăgrean
Voinţa: B. Miron - Sg. Bar, Cr. Apostol, N. Grigore II - Maghici, C. Străuţ, Beza, Nicola - Tătar, Lukanovici, I. Popa. Antrenor Alexandru Pelici. Au mai jucat: Dănălache, Zăvoi, Forika, Tînc, Buican, Burlacu, C. Lungu, Cl. Bunea, Dîlbea, Petrescu, I. Olteanu, Negruţ, R. Miclea, Postolache, Neguţ, Zăgrean, Cigan, Antohi.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (16)
terminatorul2
terminatorul2  •  22 Ianuarie 2012, 14:33

Sa intre ce care este cel mai in forma .

alpin
alpin  •  22 Ianuarie 2012, 12:01
Postat de pe 01 Ianuarie 1970, 02:00

Ia-l, drunk-ule! Si spala-te pe cap cu UDMR-ul tau!!! Fara ei nu ar mai guverna stapanul vostru marinel.

adra
adra  •  22 Ianuarie 2012, 10:21

il vrea in primul 11 dintr-un motiv financiar ... vrea sa-l vanda si ca sa obtina pret pe el trebuie sa joace 1-2 meciuri bine ... cine il cumpara daca nu joaca ?

Vezi toate comentariile (16)
Comentează