Articol de GSP - Publicat duminica, 26 februarie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 26 februarie 2012 21:26
Liverpool a cîştigat astăzi Cupa Ligii după o finală nebună cu Cardiff City.
"Cormoranii" au cucerit trofeul la penalty-uri, 3-2, după ce în timpul regulamentar scorul fusese 1-1, iar mai apoi 2-2, după prelungiri. Mason a deschis scorul pentru Cardiff în minutul 19 (VIDEO), deşi Liverpool putea marca prima dacă şutul lui Glen Johnson nu lovea transversala (VIDEO).
Skrtel a egalat şi a dus meciul în prelungiri (VIDEO), unde Kuyt a reuşit să-şi aducă echipa în avantaj în minutul 108 (VIDEO). Pe final de meci însă, Cardiff a dat lovitura prin Turner (VIDEO), iar cîştigătoarea Cupei avea să se decidă la penalty-uri.
Gerrard şi Gerrard au decis penalty-urile
Steven Gerrard a tras primul, dar Heaton a apărat şutul cu o paradă senzaţională. Prima reuşită avea să vină abia la al patrulea penalty, cînd Cowie marca pentru Cardiff. Kuyt a egalat, Gestede a ratat, iar scorul era 1-1 după ce fiecare echipă executase cîte trei lovituri.
Click aici pentru a vedea penalty-urile!
Alte trei penalty-uri reuşite, iar presiunea se muta pe celălalt Gerrard, Anthony de la Cardiff. Fundaşul galezilor a încercat să trimită cît mai aproape de bară, dar balonul s-a scurs pe lîngă.
Liverpool cîştigă Cupa Ligii şi îşi asigură calificarea în Europa League. Englezii revin în cupele europene după un an de absenţă.