Artă sub panou » Dirk Nowitzki şi-a dezvăluit secretele din spatele succesului său

Desemnat cel mai valoros baschetbalist european al anului 2011, neamţul de 33 de ani se consideră un personaj obişnuit. Deşi a practicat tenisul pînă pe la 15 ani, însă a renunţat, caracterizîndu-se "un om de echipă". Şi-a îndreptat atenţia spre sportul care l-a consacrat datorită mentorului său, Holger Geschwindner, iar de 14 ani face spectacol în NBA.

Ajuns la statutul de a fi numit cel mai bun aruncător din campionatul american, Nowitzki a povestit o parte din secretele neştiute care l-au urcat pe soclul perfecţiunii. Într-un interviu din L'Equipe, extrema celor de la Dallas Mavericks, vorbeşte despre "aruncările ridicate la rang de artă", despre antrenamentele speciale, dar şi despre omul din spatele tricoului cu numărul 41.

- Eşti considerat cel mai bun aruncător din NBA şi unul dintre cei mai buni din istoria baschetului. Consideri aruncările o artă?
- Fără nici o îndoială, aruncarea perfectă este o operă de artă absolută. Am petrecut mii de ore pentru a inventa aruncarea perfectă. Nici nu mai ţin minte cît am exersat pentru a obţine curba perfectă, echilibrul necesar şi durata de timp ideală.

- Ce înseamnă coşul perfect?
- Aruncarea lui Michael Jordan cu o înălţime de aproape 80 de cm, o ridicare în aer care să dureze 1-2 secunde. Te prefaci că arunci cu mîna dreapta, dar, pînă la urmă, o faci cu stînga. Marea diferenţă dintre mine şi Jordan este că el juca sub panou, în timp ce mie îmi place de la linia de trei puncte.

- Ţi-ai îmbunătăţit vreo aptitudine o dată cu munca depusă în toţi anii?
- Tind să cred că aveam ceva calităţi încă de la început, însă am ajuns ceea ce sînt astăzi doar datorită antrenamentelor. M-am apucat de baschet pe la 13 ani, iar de atunci am făcut ore suplimentare cu antrenorul meu, Holger Geschwindner, pentru a-mi îmbunătăţi aruncările. De fiecare dată cînd observa o mică imperfecţiune, reveneam în sală.

Sclipire de moment

- Faci parte din categoria rară a jucătorilor care au brevetată o anumită aruncare, alături de Kareem Abdul-Jabbar, Michael Jordan, Hakeem Olajuwon.
- Este o onoare să fiu comparat cu ei. Dar eu nu am inventat o aruncare propriu-zisă. A apărut de-a lungul carierei, cînd eram forţat să mă descurc în timpul meciurilor sau eram presat de apărători.

- Te gîndeşti la ceva cînd arunci la coş?
- Acum nu, totul vine natural. Nu acelaşi lucru pot spune despre perioada cînd aveam 14 ani. Îmi repetam în minte: "Nu uita să faci asta, apoi asta, apoi asta!". Pentru a reuşi o aruncare frumoasă, trebuie să eviţi să gîndeşti, să fii cerebral. O aruncare într-un meci nu este decît o decizie pe care trebuie să o iei într-o secundă. Un jucător are nevoie de reacţie, de creativitate.

- Ce trebuie să faci pentru a arunca precum Dirk Nowitzki?
- Acţiunea începe de la privire. Întîi focalizez coşul, apoi încerc să-mi menţin echilibrul, poziţionîndu-mi picioarele puţin depărtate. Urmează partea în care sînt atent la felul în care ţin degetele pe minge, fără să uit să respir în momentul în care declanşez.

Tenisul, un beneficiu

- Marea majoritate a adversarilor au mărturisit că este imposibil să te oprească.
- Totul ţine de faptul că am o anvergură foarte mare. Singurii apărători care mă deranjează sînt cei care sînt foarte înalţi, precum Serge Ibaka (de la Oklahoma City). Pînă acum nu prea am fost contrat.

- De unde vine această mobilitate pentru un jucător cu o asemenea talie?
- Am început să joc tenis la cinci ani. Cu siguranţă, de acolo mi-am îmbunătăţit viteza de deplasare. Cînd am început să mă înalţ, pe la 11-12 ani, aveam o viteză şi o supleţe neobişnuite pentru unul cu talia mea. Antrenamentele de la tenis mă ajută acum în duelurile unu contra unu.

- Colegul tău de la Mavericks, Ian Mahinmi, a afirmat că faci nişte antrenamente bizare. Despre ce este vorba?
- De la primul meu antrenor am deprins tot. Şi astăzi lucrez cu el. E de şcoală veche, dar cred că aici e cheia succesului meu. Fac exerciţii care implică musculatura degetelor, merg în mîini, alerg pe bîrnă. Se poate spune că sînt nişte antrenamente altfel.

- Eşti printre puţinii jucători care la 33 de ani se mîndresc cu un asemenea palmares şi care se menţin pe aceeaşi linie a seriozităţii.
- Baschetul rămîne un joc care mă face să mă simt bine. Asta transformă munca într-o activitate mai plăcută. În plus, este interesant să mă antrenez fără oprire pentru a vedea pînă unde pot ajunge. La 33 de ani, sînt sigur că mai am ce îmbunătăţi. Niciodată nu am avut probleme legate de motivare.

- Cum de ai ales baschetul în locul tenisului? La un moment dat spuneai că baschetul e un sport pentru fete.
- Pînă nu l-am întîlnit pe Holger nu eram un baschetbalist prea bun, mă descurcam mult mai bine la tenis, doar că nu mi-au plăcut niciodată sporturile individuale. Trăiesc şi exist datorită spiritului de echipă. De la tatăl meu am prins pasiunea pentru tenis. Cum în familie, mama şi sora mea jucau baschet, mereu am zis: "Nu voi face niciodată acest sport", dar lucrurile s-au schimbat între timp.

"Instinctul de luptător este indispensabil"

- Un mare aruncător se comportă ca o maşina de gheaţă. Trebuie să faci abstracţie de emoţii pentru a avea succes?
- Trebuie să fii destul de rezervat, să nu îţi arăţi trăirile, mai ales atunci cînd ratezi. Mereu este nevoie să-ţi repeţi că următoarea încercare va fi bună. Unui aruncător valoros îi este suficient unu sau două coşuri pentru a se dezlănţui. Instinctul de luptător este indispensabil, mai ales cînd joci în deplasare, iar scorul este strîns.

- Auzi zgomotele din sală în timpul meciurilor?
- Normal, spectatorii te împing din spate. Unii jucători îşi pierd concentrarea din cauza publicului adversarilor, însă eu ador această senzaţie, îmi dă mai multă putere.

- Cum îţi dai seama dacă ai făcut un meci bun: după capul lăsat al oponenţilor sau după statistici?
- Cifrele contau atunci cînd eram tînăr, mai ales în NBA. Fiecare îşi doreşte să fie desemnat jucătorul săptămînii, să fie selecţionat în All Star Game. E un clişeu să mai spun asta la vîrsta mea, dar noi nu ne mai uităm la victorii. La Dallas, echipa era formată din "veterani" care se gîndeau să se sacrifice pentru coechipierii lor şi pentru binele formaţiei.

- Dacă aruncările sînt o artă, ce artist eşti tu?
- Ţinînd cont de faptul că exersez la mai multe instrumente, pian, saxofon şi la tobe din acest an, dar mai ales la chitară, cu siguranţă aleg varianta la care mă descurc cel mai bine, chitarist rock. Deci...Angus Young, de la AC/DC.

Misterul lui 41
Neamţul Nowitzki a mărturisit care au fost modelele pe care le-a urmărit în tinereţe şi jucătorii care i-au influenţat cariera, în topul preferinţelor aflîndu-se naţionala SUA prezentă la Jocurile Olimpice din 1992, Michael Jordan, Scottie Pipen şi Charles Barkley. "Încă am în memorie conferinţa de presă dinaintea primului meci al selecţionatei SUA, la Olimpiadă, cu Angola. Jurnaliştii l-au întrebat pe Barkley ce ştie despre naţionala adversă, iar el a răspuns: «Nu ştiu decît că este în rahat». Mi-am ales numărul 14 la naţională, la fel ca cel pe care îl purta la Barcelona. La Dallas nu era disponibil, aşa că l-am inversat", a explicat Dirk.

"Aruncarea perfectă este o operă de artă absolută" (Dirk Nowitzki, Dallas Mavericks)

"Pentru a fi eficace, aruncările mele sînt mereu imprevizibile" (Dirk Nowitzki, Dallas Mavericks)

"Baschetul rămîne un joc care mă distrează enorm" (Dirk Nowitzki, Dallas Mavericks)

2,13 m este înălţimea baschetbalistului german

23.354 de puncte a marcat Nowitzki în NBA

CV  - DIRK NOWITZKI
- Dallas Mavericks
- extremă de forţă
- născut pe 19 iunie 1978, la Würzburg, Germania
- 2,13 metri, 111 kilograme
- selectat de Milwaukee Bucks în 1998 - a 9-a opţiune (cedat la Dallas Mavericks)
- 1994-1998 DJK Würzburg
- 1998-prezent Dallas Mavericks (NBA)
- campion al NBA (2011)
- MVP al finalei NBA (2011)
- MVP al NBA (2007)
- de zece ori prezent la NBA All-Star Game (2002-2011)
- medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale din 2002 şi cu argint la Campionatele Europene din 2005
- MVP al CE (2005)
- MVP al CM (2002)
- de 8 ori ales jucătorul european al anului