Articol de Daniel Scorpie - Publicat miercuri, 18 aprilie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 18 aprilie 2012 12:55
Accidentele tragice pe teren se înmulţesc, iar cauzele rămîn un mister. Se joacă prea mult şi-n orice condiţii, antrenamentele epuizează, recuperarea e precară, examenele medicale nedescoperind afecţiunile grave.
Fabrice Muamba. 17 martie, Londra. Piermario Morosini. 14 aprilie acelaşi an 2012, Pescara. Două cazuri şi două destine diferite, însă două drame, care în doar patru săptămîni au zguduit sportul mondial, ridicînd un mare semn de întrebare. De ce se moare atît de des jucînd fotbal? Este simplă fatalitate să te stingi pe teren la numai 25 de ani ori fenomenul este unul mult mai complex? Medicii, jucătorii şi oamenii de fotbal simt pericolul şi lansează un semnal de alarmă.
Drame fără contact
Din 2003, de la dispariţia lui Marc-Vivien Foe, accidentele s-au înmulţit într-un ritm exponenţial şi au urmat explozia fotbalului în epoca în care legile sînt făcute de marketing şi televiziuni. Nu s-a murit, în majoritatea cazurilor, din cauza unor contacte cu adversarii. Stopurile cardiace ori respiratorii au lovit ca trăsnetul, din senin, ca-n cazul lui Miklos Feher, iar explicaţiile deceselor fulgerătoare n-au putut să dezlege misterul. Au lăsat doar regrete, lacrimi şi semne de întrebare.
Sezon epuizant, condiţii extreme
Posibilele cauze ar trebui căutate în regimul draconic la care sînt supuşi fotbaliştii. Sezoanele încep în plină vară, iar vacanţele şi pauzele tur-retur sînt tot mai mici. Aproape imperceptibile.
- S-a ajuns la colaps în teren şi pentru că, angrenaţi pe 4-5 fronturi, campionat, cupe naţionale plus competiţii continentale şi reprezentativă, jucătorii strîng într-o stagiune 60-70 de partide?
- Inima lui Puerta a cedat pentru că jucătorii se odihnesc din ce în ce mai puţin, fiind obligaţi să se antreneze şi iar să se antreneze?
- Cazurile Morosini se vor repeta pentru că se joacă astăzi şi-n condiţii extreme, la temperaturi tropicale ori pe geruri crîncene, la ore tîrzii din noapte sau la altitudini unde şi să respiri e greu?
- Jarque n-a mai rezistat pentru că recuperarea este făcută sub presiunea revenirii rapide şi a rezultatelor cu orice preţ, cu consecinţe directe în planul financiar şi al strategiilor de viitor?
- Tragediile gen Muamba apar şi pentru că deplasările sînt dese şi, uneori, lungi şi obositoare?
- Hîldan şi alţi nefericiţi decedaţi pe gazon ar fi scăpat dacă examenele medicale ar fi fost mai severe, dezvăluind anomalii cardiace, sau dacă primul ajutor ar fi fost mai rapid şi mai eficient?
Di Natale: "Jucăm prea mult!"
Unul dintre foştii colegi ai lui Morosini din perioada Udinese susţine teza ritmului infernal care face victime pe teren. Di Natale a vrut chiar să renunţe la sfîrşitul sezonului trecut! "Trebuie să evităm să jucăm din 3 în 3 zile! Nu te poţi odihni, m-am plîns medicilor şi preparatorilor. Am 34 de ani şi simt că nu mai rezist. Fotbalul e frumos, rămîne un sport important, dar trebuie să ne îngrijim sănătatea, altfel o să picăm jucînd!", explică golgeterul ultimelor două ediţii în Serie A.
Cum trebuie intervenit?
Primul ajutor acordat în teren trebuie să respecte cîteva reguli stricte, care pot salva viaţa, în cazul întreruperii activităţii electrice a inimii, ce comandă bătăile şi duce fluxul sanguin la creier:
- se efectuează masaj cardiac manual şi respiraţia gură-la-gură pentru oxigenarea creierului;
- dacă inima nu reporneşte după 15 minute, se intervine cu defibrilatorul, care produce şocuri electrice, recomandîndu-se aplicarea în trei serii scurte, fără a opri masajul cardiac;
- în cele 60 de minute succesive unui infarct e necesară o angioplastie, adică dilatarea vaselor de sînge obturate, intervenţia făcută la spital fiind valabilă după reluarea activităţii cardiace.
Klein, Vrăbioru, Hîldan pe lista victimelor
Din păcate, şi destui fotbalişti români s-au stins pe teren după 1990. De la Mişa Klein, mort de infarct la 33 de ani, la un antrenament al lui Bayer Uerdingen pe 2 februarie 1993, dramele au continuat cu Ştefan Vrăbioru, Cătălin Hîldan şi Cristian Neamţu. Jucătorul Astrei a decedat pe 24 iulie 1999 în meciul cu Rapid, din cauza unei malformaţii congenitale. Avea 23 de ani. Fostul căpitan dinamovist (24 de ani) s-a stins pe 5 octombrie 2000, într-un amical cu Olteniţa, tot după un atac cardiac. Portarul Craiovei a decedat la 21 de ani, după o săptămînă în spital. L-a lovit în cap un coleg în cantonament în Cipru.
Muamba a avut noroc
Există însă cazuri fericite în care jucătorii au reuşit să dribleze moartea. Fabrice Muamba (24 de ani) a fost salvat, deşi inima i-a stat 78 de minute după stopul cardiac suferit pe 17 martie, în timpul "sfertului" de Cupa Angliei, cu Tottenham. Mijlocaşul lui Bolton şi-a revenit miraculos din comă la spital şi, după 30 de zile, a fost externat luni. Norocos a fost şi brazilianul Roger (Oeste). Jucătorul de 26 de ani a ajuns inconştient la spital, cu convulsii din cauza căldurii, acuzate pe teren la meciul cu Ituano de duminică. Şi-a revenit destul de repede, fiind la terapie intensivă.
55 de fotbalişti au murit în întreaga lume pe teren sau la antrenament începînd din anul 1990
87 de jucători se află pe lista deceselor petrecute pe gazon în istoria cazurilor începută în 1889
)
)
)
)
)
)
)
