Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 14 mai 2012 00:00 / Actualizat luni, 14 mai 2012 14:32
Clubul Dinamo a împlinit astăzi 64 de ani de la fondare. Şefii de la clubul sportiv se laudă că gruparea pe care o conduc este una dintre cele mai de succes la nivel mondial, calculînd medaliile obţinute la diverse competiţii europene, mondiale şi olimpice.
Chiar dacă încă mai visează la grupele Champions League, FC Dinamo rămîne prima echipă din România ce-a ajuns pînă în semifinalele celei mai prestigioase competiţii europene, în 1984, în semifinalele Cupei Campionilor Europeni, cum se numea Champions League la acea vreme.

Gloria de odinioară
Iar în palmaresul fotbalului dinamovist sînt prezente 18 titluri de campioană, 12 Cupe şi o Supercupă a României. Totodată, "cîinii" au avut o adevărată şcoală de golgeteri, fiind prima echipă din România la capitolul cele mai multe goluri înscris în prima divizie. Nu se poate omite şi parcursul deosebit din sezonul 1989-1990 cînd Dinamo a ajuns pînă în semifinalele Cupei Cupelor, iar nostalgicii din tabăra roş-albilor afirmă că dacă acea echipă a lui Mircea Lucescu nu s-ar fi dezmembrat, şi "cîinii" ar fi avut ocazia să cîştige Cupa Campionilor Europeni.
Promisiune de viitor
CS Dinamo continuă să producă diverşi campioni la nivel naţional şi internaţional, FC Dinamo speră să salveze sezonul prin cîştigarea Cupei României, pe 23 mai, în urma finalei cu Rapid. Au trecut 5 ani de cînd "cîinii" nu au mai cîştigat nici un trofeu intern.
"Cel mai frumos cadou pentru sărbătoarea clubului ar fi să cîştigăm Derby de România, contra Stelei, joi, pe Naţional Arena. Ar mai îndulci un sezon destul de amar, pe care l-am condus mai mult de jumătate, dar pe care sînt şanse minime să-l încheiem victorioşi în campionat", a comentat Marius Alexe.