FOTBAL  »  Superliga  »  CCA

Deaconu acceptă azi » Comitetul Executiv al FRF l-a mazilit a doua oară de la şefia CCA pe Ion Crăciunescu

Crăciunescu şi unul dintre marii săi contestatari, Adrian Porumboiu +2   FOTO
Crăciunescu şi unul dintre marii săi contestatari, Adrian Porumboiu

Articol de , - Publicat joi, 02 august 2012 00:00 / Actualizat joi, 02 august 2012 15:31

Cele 14 cluburi de Liga I care îl voiau demis pe Crăciunescu încă din iarnă şi-au atins scopul, iar noul şef al arbitrilor va fi cel poreclit "Brichetă" (40 de ani), după meciul cu scandal din 2008, Rapid-Steaua pe care l-a întrerupt în minutul 74.

Ceea ce se tot zvonea de cîteva luni s-a întîmplat ieri în Comitetul Executiv al FRF. Preşedintele CCA, Ion Crăciunescu, a fost demis. Şedinţa de la Casa Fotbalului a început cu citirea unui document emis de Secţia juridică a LPF, prin care 14 cluburi cereau mazilirea şefului CCA, fiind nemulţumite de arbitraj. Iniţiatorii "răzmeriţei" au fost Gigi Becali, Adrian Porumboiu şi Florian Walter.

Pe listă se aflau şi două grupări care abia au promovat în primul eşalon, Gloria Biştriţa şi Turnu Severin! Crăciunescu a ieşit din sală cînd Valeriu Argăseală şi Florian Walter, reprezentanţii Ligii I din Comitet, au propus înlăturarea sa. Nervos, fostul arbitru FIFA i-a reproşat lui Mircea Sandu: "Ce faci? Joi m-ai pus să reziliez contractul cu Digi şi acum mă dai afară, mă laşi pe drumuri?!".

Demis în sistemul 9-1-1
A fost singurul moment mai tensionat. În rest, Mircea Sandu şi Crăciunescu nu s-au mai certat, dar era clar că Naşu' nu avea de gînd să se pună rău cu cluburile. Dumitru Dragomir, unul dintre marii contestatari ai lui Crăciunescu, n-a fost prezent. Era la Istanbul, alături de Adrian Porumboiu, un alt mare inamic al şefului CCA.

A fost vot secret, dar situaţia era clară: 9 voturi împotrivă, o abţinere şi doar unul pentru rămînerea lui Crăciunescu. "Am fost demis astăzi de Comitetul Executiv, fără nici un motiv. Aşa au vrut cluburile din Liga I şi aşa s-a hotărît". E a doua demitere a lui Crăciunescu de la şefia CCA, după cea din octombrie 2005, atunci fiindcă l-a susţinut pe Gică Popescu pentru preşedinţia FRF.

"Vîlcea" l-a propus pe Deaconu
În primă fază s-a propus ca Aron Huzu, vicepreşedintele CCA, să asigure interimatul, pînă la numirea unui nou şef. Propunerea a fost respinsă imediat. Apoi s-a făcut propunerea ca Octavian Goga să se ocupe de CCA pînă la învestirea unui preşedinte. "Am acceptat, dar e vorba de o zi-două, fără atribuţii tehnice", a precizat Goga.

În cele din urmă, Constantin Gheorghe, preşedinte la Gaz Metan Tr. Severin, dar care a rămas încă reprezentantul cluburilor de Liga a 2-a în Comitet, l-a propus prşedinte pe Alexandru Deaconu. O variantă adoptată în unanimitate. Rămîne doar ca arbitrul FIFA să şi accepte, el urmînd să aibă întîlnirea decisivă azi, la Casa Fotbalului, cu Mircea Sandu şi cu Adalbert Kassai.

Era la recuperare, la Mogoşoaia
Cînd era propus ca nou şef al CCA la Casa Fotbalului, Alexandru Deaconu (40 de ani) se afla la Mogoşoaia, unde făcea recuperare. În urmă cu cîteva luni a suferit o complicată operaţie la meniscul intern, extern, dar şi la cartilagiul genunchiului stîng.

De curînd a reînceput alergările, el arbitrînd ultimul meci în decembrie 2011, Pandurii-Ceahlăul. "Eu n-am vorbit cu nimeni, nu ştiu nimic depre vreo astfel de propunere", s-a limitat să spună Deaconu.

Ulterior, el a ajuns la Casa Fotbalului, unde i s-a comunicat că a fost propus pentru şefia CCA. Deaconu a fost manager la Philip Morris, dar a renunţat la serviciu în urmă cu cîteva luni, din cauza accidentării, dar şi pentru că nu mai putea face faţă programului impus de activitatea de arbitru. "Sînt tentat să accept, dar depinde de discuţia pe care o s-o am cu domnul Kassai", a spus aseară Deaconu la GspTv.

Sandu insistă cu Batta (59 de ani)
În Comitetul Executiv, Mircea Sandu a anunţat că va insista să-l aducă în fruntea CCA pe Marc Batta, fostul şef al Comisiei de arbitraj din Franţa, de unde a fost îndepărtat în 2008. Francezul, fost arbitru FIFA, este membru în Comisia de arbitraj UEFA.

Cine ţine cursurile?
Situaţia este extrem de delicată la CCA, care are programate cursurile şi testele cu arbitrii de Liga a 2-a şi cu cei de la Liga a 3-a chiar de săptămîna viitoare. În condiţiile demiterii lui Crăciunescu, nu se ştie cine va conduce aceste cursuri. Deaconu nu este încă numit, iar Huzu şi Lăzărescu, ajutoarele fostului şef al CCA, nu au decis încă dacă rămîn în respectivul for.

"Votul a fost ca la carte, ce să mai vorbim. Dragomir a lipsit de la şedinţă, aşa că au fost 9 voturi pentru, unul împotrivă şi o abţinere. E amuzant. A fost şi unul împotrivă, ca să nu se ştie ce şi cum. A fost o lucrătură, dar asta e!" (Ion Crăciunescu, fost arbitru FIFA)

"Sistemul vrea să pună mîna pe arbitraj. De luni sînt dat afară zilnic. Cred că un străin nu e soluţia viabilă pentru şefia CCA" (Ion Crăciunescu, fost arbitru FIFA)

"E posibil orice. Urmează să dau un răspuns. Sînt tentat să preiau CCA, perspectivele mele în arbitrajul internaţional fiind scăzute" (Alexandru Deaconu, arbitru FIFA)

"Domnul Crăciunescu a fost inabordabil în ultima perioadă. N-a mai răspuns la telefon, n-a mai vorbit despre delegări cu nimeni. Au fost multe încrengături care n-au mai fost acceptate şi asta a deranjat" (Ilie Dumitrescu, fost internaţional, declaraţie la DigiSport)

"Propunerea pentru alegerea lui Deaconu a plecat de la mine. De ce el? Are experienţă, seriozitate. dacă tot s-a făcut o schimbare, trebuia să aducem ceva nou" (Gheorghe Constantin, preşedinte Tr. Severin)

"Crăciunescu e un om onest, dar s-a curăţat după ce le-a luat apărarea arbitrilor care au furat. Vine o nouă eră în arbitraj. Dacă Marc Batta va fi supervizor, arbitrii nu-şi vor mai permite să-şi facă de cap. Vreau arbitri străini la trei meciuri în tur şi trei în retur. Nu accept să mai joc cu FC Vaslui fără arbitri străini!" (Gigi Becali, finanţator Steaua)

"Eu zic că dacă vine Marc Batta, aproape sigur Ovidiu Haţegan va arbitra la Campionatul Mondial din Brazilia" (Membru al CCA)

9 luni a rezistat Ion Crăciunescu în al doilea mandat ca preşedinte CCA, el fiind numit în octombrie 2011, imediat după arestarea lui Vasile Avram

CV Alexandru Deaconu

Născut: 3 martie 1972 (Bucureşti)
- Arbitru din 1992
- Arbitru FIFA din 2005
- Debut în Liga I: Astra - Universitatea Craiova, 11 septembrie 2000
- Ultimul meci în Liga I: Pandurii - Ceahlăul, 11 decembrie 2011
- Primul meci în cupele europene: Hazar Lankaran - Nistru Otaci, Cupa UEFA, 28 iulie 2005
- Meciuri arbitrate în Liga I: 178
- Carieră de fotbalist: Steaua Bucureşti (1988-1989, junior), Oţelul Galaţi (1991-1992), Steaua Mizil (1992-1994)
- A arbitrat două derby-uri Steaua-Dinamo şi două Steaua-Rapid, ultimul dintre ele (20 martie 2008) întrerupt în minutul 74, după ce a fost lovit în cap cu o brichetă.
- Decorat cu Ordinul Meritul Sportiv pentru "merite în combaterea violenţei în sport"

Ultima etapă din Liga I, distrusă de arbitraj
Runda secundă din Liga I a fost marcată de arbitraje slabe. Astfel, reporterii Gazetei Sporturilor au acordat nu mai puţin de 9 note de 4 şi 5 "centralilor" şi asistenţilor care au oficiat la partidele din etapa a doua. Iată cele mai importante greşeli:

509131-caseta-ultima-etapa.jpg
Antrenori noi la loturile de juniori
Ieri, Comitetul Executiv al FRF a decis să numescă noi antrenori la toate loturile naţionale de copii şi juniori. La lotul U15 a fost pus Florin Constantinovici, care va rămîne şi secund la U21, la lotul U16 Adrian Bumbescu, la lotul U17 Nae Ungureanu, la lotul U18 Ionel Augustin şi la U19 Adrian Văsîi. Au fost eliberaţi din funcţii foştii tehnicieni Ovidiu Stîngă, Cristian Sava, Gabriel Manolache şi Lucian Marinof şi Dorin Arcanu. Ştefan Iovan a rămas antrenor coordonator al loturilor, iar Miodrag Belodedici a fost numit directorul sportiv al FRF la copii şi juniori.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
Europa League
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (5)
alpin
alpin  •  02 August 2012, 10:51
Postat de danijel_subotic pe 02 August 2012, 09:06

Nu poti fi cinstit intr-o organizatie de mafioti ;)

Depinde cu cat esti "cinstit"!

calinescu_
calinescu_  •  02 August 2012, 09:44

CRACIUNESCU A FOST UN EXCROC "CU BUN SIMT " IAR DEACONU ESTE UN EXCROC NESIMTIT .....!!!! ASTA E PUS DE GIGI SI PORUMBOIU CA SA DEA 3-0 LA UN NOU SCENARIU "U" - CFR CLUJ ....!!!!

viorescu
viorescu  •  02 August 2012, 09:12

Vina lui Craciunescu a fost ca s-a bagat in mocirla, asa ca acum era normal sa fie mincat de alde guitz.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează