SPORTURI  »  CICLISM  »  TURUL SPANIEI / ETAPA 16 / GIJÓN - VALGRANDE-PAJARES (CUITU NEGRU), 184 KM

Înţepenit în tron » Joaquim Rodriguez anulează eforturile lui Contador. Cataldo, învingător într-o etapă-monument

Dario Cataldo (Omega Pharma-QuickStep) foto: reuters +2   FOTO
Dario Cataldo (Omega Pharma-QuickStep) foto: reuters

Articol de - Publicat luni, 03 septembrie 2012 00:00 / Actualizat marti, 04 septembrie 2012 13:36

Italianul Dario Cataldo (Omega Pharma-QuickStep) a cîştigat etapa-regină din Turul Spaniei, în timp ce favoriţii au făcut iar meci egal. Joaquim Rodriguez mai trebuie să supravieţuiască unei singure etape montane pentru a obţine prima victorie într-un Mare Tur

A fost nevoie de 3 kilometri de asfalt neumblat de nimeni, niciodată, şi o căţărare cu nume teribil, Cuitu Negru, pentru a încununa cele trei etape infernale din Asturii. O sărbătoare a ciclismului, savurată pe distanţa a 184 de kilometri, cu 4500 de metri elevaţie totală, o etapă-cadru pentru un duel între rutierii rafinaţi, o masă plină de delicii ce epuizează şi mîngîie simţurile. Trei căţărări inferioare, ca trei bătăi puternice de inimă, Alto de la Cabruñana (3),  The Puerto de San Lorenzo (1) şi Alto de la Cobertoria, au anticipat paşii speciali de pe Cuitu Negru, asanînd plutonul şi scoţînd la iveală oamenii de clasament general.

În zorii unei zile sălbatice, belgianul Thomas de Gendt (Vacansoleil) şi italianul Dario Cataldo (Omega Pharma-QuickStep) s-au strecurat printre umerii celor de la Sky şi Saxo Bank, au pus 15 minute în 150 de borne şi s-au hrănit din avans pînă pe căţărarea de final. Cei doi au colaborat consistent, şi-au umplut buzunarele cu punctele şi banii de pe fiecare căţărare, în aceeaşi ordine, după care au încercat să dea lovitura în cel mai vitreg areal, Cuitu Negru.

Euskaltel şi-a asumat trena, Saxo a ocupat locurile din faţă, supraveghindu-l pe Rodriguez, în timp ce Froome a fost tîrît ca viţeii în filmele cu John Wayne de cowboy-ii de la Sky. Cu 9 borne înainte de final, cursa avea acelaşi ritm tăcut, de lac muntos, în care trebuia să sufle Contador pentru a crea primele valuri. Ca să îl ajute să ridice piatra, Rafal Majka şi Jesus Hernanedez au dat pedale grele, i-au cernut pe Gesink şi Froome, iar liderul de la Saxo Bank nu i-a dezamăgit.

Pe o curbă la stînga, acolo unde panta a atins 15%, Contador s-a smuls pentru mia oară din grupul favoriţilor. Lipit de el, ca o umbră duşmănoasă, Joaquim Rodriguez s-a prins cu ghearele de asfalt şi a anulat acţiunea, în timp ce Valverde a venit uşor, şmechereşte, cu Nairo Quintana. Contador a atacat din nou, Froome s-a frînt definitiv şi am avut de-a face din nou cu trio-ul învingător + Quintana într-o luptă directă pentru simpatia mulţimilor numeroase de pe margine! Spaniolul dublu-cîştigător de Tur al Franţei s-a zbătut ca-n zilele cele mai bune, dar de fiecare dată cînd tricoul roşu se transforma în vineţiu, rutierul de la Saxo Bank nu avea puterea să dea lovitura decisivă. Şi cum cel pe care nu îl laşi să moară nu te lasă să trăieşti,  Rodriguez a furat şase secunde la final, părăsindu-l pe Contador în ultimii metri dinainte de linia de sosire. Odată ajunşi, Contador a realizat că mai e o singură etapă în care poate să smulgă tricoul roşu, penultima.

În faţă lor, înainte ca liderii să-şi pună cuţitele pe masă, Cataldo l-a părăsit pe de Gendt, a dus singur ultimii 2 kilometri şi a obţinut cea mai mare victorie din carieră. În vîrstă de 27 de ani, italianul a arătat pe linia de sosire ce a fost nevoit să ofere muntelui pentru victorie, atunci cînd s-a prăbuşit pe ghidonul bicicletei.

Clasamentul etapei:
1 Dario Cataldo (Ita) Omega Pharma-Quickstep 5:18:28 
2 Thomas De Gendt (Bel) Vacansoleil-Dcm Pro  0:00:07 
3 Joaquim Rodriguez Oliver (Spa) Katusha 0:02:39 
4 Alberto Contador Velasco (Spa) Saxo Bank - Tinkoff Bank 0:02:41 
5 Alejandro Valverde Belmonte (Spa) Movistar 0:02:58 
6 Nairo Alexander Quintana Rojas (Col) Movistar T0:03:24 
7 Igor Anton Hernandez (Spa) Euskaltel - Euskadi 0:04:07 
8 Andrew Talansky (USA) Garmin - Sharp 0:04:15 
9 Laurens Ten Dam (Ned) Rabobank 0:04:18 
10 Robert Gesink (Ned) Rabobank 0:04:21

Clasamentul general:
1  Joaquim Rodriguez Oliver (Spa) Katusha   63:38:24  
2  Alberto Contador Velasco (Spa) Saxo Bank - Tinkoff Bank  0:00:28  
3  Alejandro Valverde Belmonte (Spa) Movistar 0:02:04  
4  Christopher Froome (GBr) Sky  0:04:52  
5  Daniel Moreno Fernandez (Spa) Katusha   0:06:58  
6  Robert Gesink (Ned) Rabobank   0:07:28  
7  Andrew Talansky (USA) Garmin - Sharp  0:08:28  
8  Laurens Ten Dam (Ned) Rabobank   0:09:00  
9  Igor Anton Hernandez (Spa) Euskaltel - Euskadi  0:09:11  
10  Nicolas Roche (Irl) AG2R La Mondiale  0:11:44

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ionuț Luțu schimbă locul de muncă la FCSB! Surpriză: nu va mai fi șoferul lui Gigi Becali, ce funcție va avea
Superliga
Ionuț Luțu schimbă locul de muncă la FCSB! Surpriză: nu va mai fi șoferul lui Gigi Becali, ce funcție va avea
Cum arată prima soție a lui Walter Zenga la 63 de ani » Fostul model a făcut o schimbare majoră în carieră: „Ceva incredibil”
Superliga
Cum arată prima soție a lui Walter Zenga la 63 de ani » Fostul model a făcut o schimbare majoră în carieră: „Ceva incredibil”
„Dinamitează” conflictul de la România - Kosovo » Acuzații în Austria după două săptămâni
Nationala
„Dinamitează” conflictul de la România - Kosovo » Acuzații în Austria după două săptămâni

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”


Comentarii (4)
budur
budur  •  09 Septembrie 2012, 12:41

si Dario va trece la Sky

bucur_escu
bucur_escu  •  04 Septembrie 2012, 11:02

Este o adevarata incantare sa-i urmarim pe cei doi mari ciclisti spanioli, Purito si Contador in duelul lor pentru castigarea Vueltei. Cred ca va castiga Purito fiindca pare mai proaspat iar Contador vine si dupa suspendarea de sase luni. Cum spunea cineva mai sus, Vuelta depaseste net la spectaculozitate Le Tour de anul asta. Exceptionale etape pana acum pe trasee de basm. Sa nu omitem totusi efortul fantastic al locotenentilor favoritilor, oamenii din umbra ai competitiilor cicliste de acest gen. De data asta insa "roboteii" de la Sky nu l-au mai putut ajuta pe Froom care pare prea mic pentru gigantii spanioli Rodriguez, Contador si Valverde.

suporter_inflacarat
suporter_inflacarat  •  04 Septembrie 2012, 09:31

Duelul Contador - Purito a atins niste cote nemaivazute in ciclism in ultimele doua etape. Nu cred ca cineva a mai vazut doi ciclisti (dopati sau nu) capabili sa atace sau sa accelereze pe o panta de care pe alocuri se ducea la 25%. In niciun Tur important nu exista o etapa atat de titanica precum Cuitu Negru. Poate Selvio in Giro sa fie undeva pe aproape.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează