FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Fostul şi actualul acţionar de la Dinamo se ceartă ca la uşa cortului » "Groparul" Borcea şi "papagalul" Negoiţă

Eşecul cu Astra a pornit un nou scandal în Ştefan cel Mare.
Eşecul cu Astra a pornit un nou scandal în Ştefan cel Mare.

Articol de GSP - Publicat marti, 04 septembrie 2012 00:00 / Actualizat luni, 03 septembrie 2012 20:00

Ionuţ Negoiţă a criticat managementul clubului în era Cristi Borcea: "Cu Borcea la «butoane», Dinamo nu a mai ajuns în Europa de foarte mulţi ani, iar clubul a intrat într-o groapă din care va fi foarte greu de scos. Nu mai e de actualitate varianta cu butoanele, viitorul e altfel. Clubul are nevoie de foarte mulţi bani pentru a reveni la normalitate. E nevoie de cel puţin doi, trei ani pentru a deveni o echipă competitivă. Obiectivul pentru acest sezon sînt locurile 6-7!".

Încă preşedinte executiv pînă pe 1 octombrie, Borcea a reacţionat nervos şi a început tirada la adresa actualei conduceri:

- "E cea mai mare ruşine să ai obiectiv locurile 6-7. Negoiţă crede că dacă a premiat din cînd în cînd jucătorii cu 30.000 de euro poate să stea toată ziua la televizor! I-am zis că e un papagal dacă a început să spună că trebuie bani la club şi că nu ştie ce să facă să rezolve situaţia. Cum poţi să zici aşa ceva de clubul tău? Înseamnă că eşti slab rău!".

- "Negoiţă să-şi ia pampersul, că altfel face pe el, şi să se ia în gură cu Gigi Becali! Să facă actuala conducere 50 la sută din performanţele lui Borcea şi va fi aplaudată, dar e greu cînd nu bagi mîna în buzunar. Domnul Badea nu ştiu cît mai rezistă la ce disensiuni sînt acolo!".

- "Astra a investit în ultimii doi ani 2,5 milioane de euro, iar Dinamo 0 lei. Ca să ne înţelegem cum stăm! Fără nici un leu investit nu poţi face performanţă, indiferent ce antrenor aduci. Să bage bani aşa cum am băgat eu! Bonetti a adus două trofee în situaţie critică".

- "M-am rugat de fraţii Becali să-i convingă pe jucători să nu-şi depună memorii, că ne facem de rîs. Băieţii sînt neplătiţi de trei luni, la fel şi angajaţii clubului care cîştigă 1.000 de lei pe lună şi au familii acasă! Negoiţă nu o să facă în toată viaţa lui ce a făcut Borcea".

"Ai băgat Dinamo în budă!"
Negoiţă i-a răspuns dur lui Borcea la sport.ro: "Nu sînt un papagal, ci un om de onoare. Eu am venit la Dinamo să investesc, în condiţiile în care Borcea şi-a luat banii şi a fugit. Am plătit mai mult decît fac acţiunile pentru binele clubului. Ţi-ai luat banii, vezi-ţi de treaba ta, mergi unde ai treabă ca să nu mă provoci! Ai promis 50.000 de euro de om la Liberec şi nu te-ai ţinut de cuvînt. Dacă erai bărbat rămîneai la Dinamo, pe care ai băgat-o în budă, şi nu dădeai informaţii rivalei de moarte a lui Dinamo!".

"Sînt datorii mari, iar băncile nu mai dau credite. Ei trebuie să acopere neputinţa managerială şi financiară pentru că e dezastru ce se întîmplă la Dinamo" (Cristi Borcea, fost acţionar Dinamo)

"Dacă îl întrebaţi pe Negoiţă, habar nu are care era echipa lui Dinamo acum cinci ani!" (Cristi Borcea, fost acţionar Dinamo)

"Băi Negoiţă, n-aţi luat un jucător, n-aţi băgat un ban, l-aţi lăsat pe Marius Niculae să plece. Îmi plîngea la telefon cînd a auzit că trebuie să plece la Vaslui" (Cristi Borcea, fost acţionar Dinamo)

"Salariile sînt neplătite de două luni, dar facem eforturi, căutăm soluţii, ca problemele să se rezolve" (Ionuţ Negoiţă, acţionar Dinamo)

"Asumă-ţi tot, lasă fiţele, fitilele şi răutăţile pentru că tu ai lăsat datoriile astea! Clubul ăsta are 10 milioane datorie, tu l-ai lăsat aşa şi ai fugit! De acum eşti istorie, gata, la revedere!" (Ionuţ Negoiţă, acţionar Dinamo)

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

Koulibaly e oficial cel mai slab
Stoperul Paul Koulibaly a avut o evoluţie lamentabilă cu Astra (0-1), fiind şi eliminat în minutul 49. "Koulibaly a fost cel mai bun de pe teren cît a jucat, e un jucător valoros", l-a apărat Bonetti după meci. Datele furnizate de InStat Football arată că burkinabezul de 26 de ani a fost catastrofal, avînd cel mai mic index, 75, imediat după el fiind Rus, cu 76. Cît a jucat, Koulibaly nu a reuşit nici o deposedare, nici o recuperare, iar oaspeţii şi-au creat trei ocazii de gol de lîngă el!

Vor să-l amendeze
Gestul din finalul partidei cu Astra, cînd Bonetti le-a arătat degetul mijlociu suporterilor prahoveni care îl apostrofau în drum spre vestiare, nu le-a picat bine conducătorilor dinamovişti. Aceştia iau în calcul chiar o sancţiune financiară. "Ţinem foarte mult la imaginea clubului. Vom analiza şi, în funcţie de ce s-a întîmplat, vom lua o decizie. Nu voi fi niciodată de acord cu acest gen de abordări", a spus Ionuţ Negoiţă la sport.ro.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România U20, duel cu Portugalia la Târgoviște
Nationala
România U20, duel cu Portugalia la Târgoviște
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Fostul patron din Liga 1 se implică la Corvinul Hunedoara!
Liga 2
Fostul patron din Liga 1 se implică la Corvinul Hunedoara!

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (19)
demonik_emil
demonik_emil  •  04 Septembrie 2012, 20:03

cum sa fie Koulibaly cel mai slab ??? Daca faza aia a fost de cartonas rosu inseamna ca arbitrii Romani nu cunosc fotbal... Koulibaly a fost foarte bun in toate meciurile disputate pana acum de Dinamo...Slabi in evolutii au fost betivul de Pulhac care mereu pare abia trezit din somn si turmentat,Alexe care alearga ca un magar insarcinat si grigore care face unele gresile la care si fiicamea de 6 ani rade.... UITATI-VA la meciuri si numai vorbiti doar sa va faceti imagine.... FORZA DINAMO !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

fcgeo
fcgeo  •  04 Septembrie 2012, 17:55

"Să facă actuala conducere 50 la sută din performanţele lui Borcea şi va fi aplaudată, dar e greu cînd nu bagi mîna în buzunar. " SE CUVIN CATEVA INTREBARI: DACA AU FOST PERFORMANTE,DACA SPUI CA AU FOST,UNDE SUNT BANII DIN ACELE PERFORMANTE.SPUI CA AI BAGAT MANA IN BUZUNAR NU CUMVA AI BAGAT BANII CLUBULUI IN BUZUNAR SI NU MANA. MAI STI CATE ECHIPE AI VANDUT CU BUCATA IMPREUNA CU FRATII BECALI,UNDE SUNT BANII. LA TOATE ACESTEA EXISTA UN RASPUNS: TE-AI FOLOSIT DE NUMELE ACESTUI CLUB,L-AI BAGAT IN FUNDUL PRAPASTIEI SI AI FUGIT CA UN LAS. ACUM ITI ARATI MUSCHII IN FATA CELOR CARE, IN PRIMUL RAND INCEARCA SA SCOATA ECHIPA DE UNDE ESTE SI APOI SA INCERCE SA FACA CEVA.

lobbyone
lobbyone  •  04 Septembrie 2012, 11:44

"Koulibaly e oficial cel mai slab" Cred ca baietii astia au vazut alt meci . Probabil sunt cumparati de becali sa distruga achizitii lui Bonetti !

Vezi toate comentariile (19)
Comentează
Close