Şi-a găsit fericirea » Dacian Makszin a fost portdrapelul României la festivitatea de închidere a Jocurilor Paralimpice

- Dacian, care e povestea ta?
- (surîde) E una lungă, spune din scaunul său cu rotile. M-am născut fără nici o problemă şi am ajuns aşa din cauza unei erori medicale. Am făcut un vaccin şi efectele se văd. Dar am reuşit să trec peste toate şi sînt fericit.

Dacian Makszin a fost sportivul care a deschis Jocurile Paralimpice pentru România şi le-a încheiat purtînd steagul la festivitatea de închidere pe Stadionul Olimpic. La primul meci, cu spaniolul Tomas Pinas, emoţiile l-au copleşit.

"N-a mai jucat niciodată într-o sală atît de mare. Înainte de fiecare meci erau chemaţi într-o cameră, unde a stat treizeci de minute alături de adversarul său. Presiunea a fost imensă", povesteşte antrenoarea sa, Ana Cherecheş.

Apoi Dacian s-a mai liniştit şi în al doilea meci din grupă l-a învins pe suedezul Alexander Ohren, al 11-lea jucător al lumii, cu 3-2. "I-am spus să uite de emoţii, să facă jocul pe care-l ştie şi sînt foarte bucuroasă că a reuşit", adaugă antrenoarea.

Din cauza setaverajului mai slab, Dacian nu a mers mai departe, dar la 32 de ani mai poate prinde multe ediţii ale Jocurilor Paralimpice. "Visez la o medalie", spune jucătorul de tenis de masă.

Familie cîştigată
Chiar dacă mai are vise neîmplinite, Dacian e fericit. În urmă cu trei ani s-a căsătorit cu Adriana. "Am o familie şi vreau să fiu fericit alături de Adriana, să ne înţelegem bine, să ducem o viaţă frumoasă, nu cum vedem pe la televizor, numai certuri şi divorţuri. Soţia mă ajută foarte mult".

- Şi părinţii tăi?
- (se încruntă) Nu ţin legătura cu ei, doar cu unul dintre fraţi.

- Te-au abandonat?
- Să zicem că n-am fost crescuţi de ei. Încerc să las lucrurile acestea în spatele meu. Să privesc spre viitor.

Antrenoarea Ana Cherecheş spune că lui Dacian nu-i place să vorbească despre copilăria lui. Căsătoria cu Adriana l-a luminat. "Ne-am cunoscut pe internet, ea a venit de la Bucureşti la Cluj, a făcut facultatea şi apoi ne-am căsătorit", povesteşte Dacian.

Scaun de la Miss Sally
Cu sportul s-a întîlnit la 15 ani. A încercat de toate, dar a rămas la tenis de masă. Se antrenează cîte două ore pe zi, de luni pînă vineri. "Sportul mi-a dat mult curaj, încredere în mine şi mă ajută să-mi menţin sănătatea".

A avut şi momente în care a simţit că nu mai poate, dar cu curaj a trecut peste ele. Pentru a juca tenis de masă Dacian are nevoie de un scaun cu rotile special. "Noi primim un scaun de stradă o dată la cinci ani, care costă 12 milioane. Cel cu care joc costă 1.500 de euro şi l-a cumpărat Miss Sally".

Pentru un copil aflat în scaun cu rotile, Dacian are cîteva cuvinte: "Să facă tot ce-i place, ceva care-l caracterizează, să facă sport pentru sănătate şi pentru că sportul îţi dă multă încredere în tine".

A călătorit în multe oraşe ale lumii la concursuri şi spune că i-a plăcut cel mai mult în Coreea de Sud, la Wonju. "Era mare aglomeraţie, numai blocuri înalte, iar seara totul era luminat". La festivitatea de închidere a fost, de asemenea, un joc de lumină şi culoare. Dacian a ţinut steagul într-un dispozitiv ataşat special la scaunul său. Fericirea lui s-a văzut, chiar şi pe întuneric.