Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 21 noiembrie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 21 noiembrie 2012 19:21
Cu Ola John a început, practic, sezonul oficial al echipelor româneşti în 2012. Olandezul marca unicul gol al victoriei lui Twente pe Naţional Arena în poarta lui Tătăruşanu şi al Stelei, tînărul atacant născut în Liberia captînd atenţia nu doar a românilor.
În vară, Benfica l-a achiziţionat pe John, însă vîrful batav de 20 de ani n-a impresionat pe Da Luz aşa cum făcuse la Enschede. S-a adaptat destul de greu la Lisabona, a prins şi mai greu formula de start, însă meciul cu Celtic (2-1), de marţi seară, poate fi un nou început pentru Ola.
Olandezul a deschis scorul cu scoţienii, înţepînd balonul din mijlocul careului, reuşind primul său gol în tricoul Benficăi. Iar principalul cotidian de sport lusitan, A Bola, l-a pus pe Ola John pe prima pagină de astăzi şi a titrat "Vultur mare", făcînd trimitere la succesul ce menţine formaţia de pe Da Luz în lupta pentru primăvara europeană a Champions League.9 milioane de euro a plătit Benfica în vară oe Ola John, dar portughezii mai trebuie să plătească încă 3 milioane de euro celor de la Twente, în funcţie de anumite performanţe ale atacantului
45 de milioane de euro este clauza de reziliere fixată de formaţia lusitană