FOTBAL  »  Superliga  »  LICENŢIERE

Cluburile aflate în litigii cu jucătorii pentru restanţe salariale nu vor primi licenţă pentru Liga 1!

Articol de GSP - Publicat joi, 13 decembrie 2012 00:00 / Actualizat joi, 13 decembrie 2012 19:39

Cluburile de fotbal care au pe rol litigii la comisiile LPF sau FIFA cu jucători pentru restanţe salariale către aceştia nu vor primi licenţa pentru sezonul 2013-2014, a anunţat, joi, directorul de licenţiere al Federaţiei Române de Fotbal, Viorel Duru.

"UEFA s-a mai luminat în ultimul timp. Adică un club nu poate să declare un litigiu şi gata, respectiva sumă nu mai este considerată datorie restantă. Noi evaluăm acum ce natură au datoriile aflate în litigii. Se întîmplă foarte des ca jucătorii şi antrenorii să fie daţi afară prin ruperea unilaterală a contractului. Iar ei reclamă clubul la comisiile LPF sau ale FIFA. Iar ei cer plata salariilor pe lunile anterioare ruperii contractului, precum şi despăgubiri pentru ruperea unilaterală a contractului pînă la sfârşitul perioadei.

Noi spunem acum aşa cluburilor: "Plătiţi salariile pentru lunile restante şi rămîneţi în litigiu cu jucătorul sau antrenorul numai pentru despăgubiri". Pînă anul trecut orice litigiu era declarat, chiar dacă erau şi restanţe salariale, noi consideram că suma nu e restantă. Dar acum nu mai poţi să mai driblezi sistemul de licenţiere pentru că noi evaluăm în fapt", a spus Duru.

Trei tipuri de licenţe
El a explicat că departamentul pe care îl conduce evaluează natura litigiilor cluburilor indiferent de tipul de licenţă. "Acum se vor acorda trei tipuri de licenţă: licenţă de participare în cupele europene, licenţă de participare în Liga I şi licenţă de participare în Liga a II-a. Indiferent de tipul de licenţă din cele trei, se evaluează caracterul litigiului respectiv", a afirmat directorul de licenţiere.

Viorel Duru susţine că doar pentru licenţa de participare în Liga a II-a nu se vor lua în considerare la evaluare datoriile cluburilor către stat. "Pentru Liga 1 evaluăm datoriile restante din transferuri, datoriile către angajaţi şi obligaţiile sociale şi fiscale aferente plăţii salariilor. Iar pentru Liga a II-a eliberarea licenţei este condiţionată de lipsa datoriilor către angajaţi şi alte cluburi de fotbal, dar nu şi de eventuale datorii către stat din plata salariilor.

Pentru licenţa de cupe europene şi pentru Liga I fiecare club trebuie să îşi achite toate datoriile la zi, inclusiv arieratele din anii precedenţi. Pentru că altfel nu vor putea obţine licenţa. Pînă acum erau datorii restante şi le rostogoleau fie prin amânare, pentru că legislaţia permite să le eşalonezi pe cinci ani, fie prin declararea unor litigii cu statul. Şi asta se chema că e în litigiu cu statul şi până la o decizie definitivă nu se considera că ar avea datorii", a adăugat Duru.

Sursă: Mediafax

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Politică sau fotbal? Gigi Becali face un pas strategic: „Gata, dau FCSB, la revedere!”
Superliga
Politică sau fotbal? Gigi Becali face un pas strategic: „Gata, dau FCSB, la revedere!”
Andrei Rațiu a intrat direct pe lista unui colos din Europa! » Marca anunță: „Vallecano ar încasa 10 milioane de euro la transfer”
Stranieri
Andrei Rațiu a intrat direct pe lista unui colos din Europa! » Marca anunță: „Vallecano ar încasa 10 milioane de euro la transfer”
Adevărul despre divorțul dintre Catrinel Sandu și fostul tenismen: „Ea nu a fost ușă de biserică”
Stiri extrasport
Adevărul despre divorțul dintre Catrinel Sandu și fostul tenismen: „Ea nu a fost ușă de biserică”

Gigi Becali a dezvăluit meciul la care va reveni pe stadion » Câți bani a strâns pe biletele din Europa League până acum

Bănel Nicoliță a dezvăluit ce salariu are în Liga 4 din România. Primă uriașă primită la semnătură


Comentarii (8)
dannicola
dannicola  •  14 Decembrie 2012, 09:43

Durule, ai grija de Sportul! Poate ii bagi in liga III-a, ca te pricepi. S-au astepti ordine?

tigruzzu
tigruzzu  •  14 Decembrie 2012, 04:29

Hai, Sechelariu! Fă-l pe cioben să plătească 840 000 plus daunele. :-)))

dnbstep
dnbstep  •  14 Decembrie 2012, 00:30
Postat de antreprenor pe 13 Decembrie 2012, 22:13

ai uitat steaua si ei au litigiu pierdut la tas,bistrita la fel,probabil ca 90% din liga,mai putin vaslui si cfr nu ar primi nici o echipa licenta

da dar macar la Steaua poate sa dea jiji 500 de mii si scapa...la voi cine da 30 de milioane? o as vedem cine ia si cine nu...

Vezi toate comentariile (8)
Comentează