FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Steaua@caut_fundas_dreapta.ro » "Roş-albaştrii" n-au nimerit un fundaş dreapta foarte bun în ultimii 13 ani

Articol de - Publicat marti, 22 ianuarie 2013 00:00 / Actualizat marti, 22 ianuarie 2013 11:52

Dan Petrescu a fost ultimul mare apărător dreapta al roş-albaştrilor. De la el, echipa a înregistrat cel mult variante decente, precum Florentin Dumitru, Ogăraru sau Golanski. Postul continuă să fie o problemă chiar şi acum, cînd echipa funcţionează, în general, foarte bine


Steaua a rulat sute de jucători din 2000 încoace, dar pe un singur post n-a nimerit nici un fotbalist de supercalitate: fundaş dreapta. E exact "specializarea" care le lipseşte roş-albaştrilor şi în acest moment, în care Becali şi Reghecampf se întrec în idei pentru o improvizaţie salvatoare la Amsterdam, împotriva lui Ajax.

Cu exact un an în urmă, roş-albaştrii au pariat pe Dănănae şi olteanul a fost ridicol în faţa altor olandezi, cei de la Twente. Maximum ce a obţinut Steaua în această perioadă, din 2000 pînă acum, a fost să aibă un jucător decent pe acest post. Aşa cum a fost Florentin Dumitru, spre exemplu. Dar nici el n-a atins un nivel mai înalt, fiindcă "micul Beckham", apreciat pentru tehnica lui şi pentru centrări, era un jucător lipsit de forţă şi de agresivitate, motiv pentru care Steaua a reprezentat nivelul maxim din cariera lui.

Într-o situaţie asemănătoare s-a aflat Ogăraru. Bun în Ghencea şi apreciat graţie trecutului de suporter roş-albastru, George n-a existat niciodată ca soluţie pentru echipa naţională şi a ratat ocazia de a confirma la Ajax, care plătise pe el 3 milioane de euro şi l-a ţinut rezervă.

Steaua s-a mai "cîrpit" cu soluţii externe care au acoperit poziţia fără să strălucească, aşa cum au izbutit Pawel Golanski şi Georgievski. Macedoneanul e accidentat acum şi zona a rămas liberă din nou, întrucît clubul n-a descoperit în iarna asta o variantă utilă pe termen scurt.

Cel mai nou test pe care-l propun "militarii": Cornel Rîpă. Gălăţeanul a fost ieftin, doar 100.000 de euro, şi trebuie să confirme contra lui Ajax.

Ce fundaşi dreapta a avut Steaua începînd din 2000

Florentin Dumitru (2000-2006)
- a fost adus de la Astra pentru 450.000 de dolari
- a jucat 87 de meciuri ca fundaş dreapta
- a cîştigat 4 trofee cu Steaua: trei titluri şi o Supercupă
Verdict: OK

Daniel Bălan (2000-2006)
- a venit de la Foresta Fălticeni, dar Steaua n-a plătit nimic pe el
- a jucat doar 17 meciuri ca fundaş dreapta
- a stat mai mult accidentat, avînd o gravă problemă la gleznă, care a necesitat mai multe operaţii
Verdict: KO

George Ogăraru (2002-2006, 2008-2009)
- a revenit de la Oţelul, după ce Steaua îl împrumutase acolo
- a jucat nu mai puţin de 105 meciuri ca fundaş dreapta
- a cîştigat 3 trofee: două titluri şi o Supercupă a României
Verdict: OK

Boris Keca (2004-2005)
- a fost adus după ce evoluase pentru FC Naţional şi FC Braşov
- a bifat doar două meciuri pentru Steaua, deşi a stat la echipă 7 luni
- n-a cîştigat nici un trofeu
Verdict: KO

Petre Marin (2004-2010)
- a venit liber de contract, după ce jucase la FC Naţional
- deşi a venit ca fundaş stînga, a jucat în fiecare sezon şi dreapta, bifînd însă doar 25 de partide ca fundaş dreapta
- a cîştigat 3 trofee: două titluri şi o Supercupă
Verdict: OK

Klemi Saban (2006-2007)
- a venit de la Maccabi Haifa pentru 250.000 de euro
- a stat un singur sezon şi a bifat doar 11 meciuri
- n-a cîştigat nici un trofeu şi a avut o medie a notelor GSP de doar 5,64
Verdict: KO

Stelian Stancu (2006-2007)
- Olăroiu a insistat pentru achiziţionarea lui din Regie
- bun la Sportul Studenţesc, el a fost curtat de Rapid şi adjudecat, pînă la urmă, de Steaua, pentru care a prins 17 meciuri pînă să fie dat afară
- perioada scurtă petrecută în Ghencea a pornit regresul carierei lui. Acum are 31 de ani şi e la FCM Tîrgu Mureş, în Liga 2
Verdict: KO


Valentin Bădoi (2007)
- unul dintre cele mai extravagante transferuri din "era Becali". "Lupul" avea deja 32 de ani cînd Gigi i-a plătit Rapidului 800.000 de euro în schimbul său
- a bifat 10 partide pentru roş-albaştri, dintre care jumătate ca titular, cu evoluţii mediocre
- Steaua s-a bucurat cînd a reuşit să scape de el dîndu-i-l Timişoarei
Verdict: KO

Ifeanyi Emeghara (2007-2011)
- a fost cumpărat de la Poli Timişoara pentru 1,5 milioane de euro
- deşi a stat 4 ani la Steaua a bifat doar 41 de meciuri ca fundaş dreapta
- a suportat 3 operaţii la genunchi, din cauza cărora a stat departe de gazon 20 de luni consecutive
- a cîştigat un trofeu: Cupa României
Verdict: KO

Ducu Ninu (2007-2010)
- a fost achiziţionat de la FC Naţional pentru 250.000 de euro
- a bifat doar 8 meciuri ca fundaş dreapta, deşi a stat 3 ani la Steaua
- n-a cîştigat nici un trofeu
Verdict: KO

Pawel Golanski (2007-2010)
- a fost cumpărat de la Korona Kielce pentru un milion de euro
- a jucat 62 de meciuri ca fundaş dreapta
- n-a fost niciodată o gaură în echipă, însă nici n-a excelat
Verdict: OK

Bogdan Mustaţă (2008-2012)
- provenit de la "tineretul" Stelei, el a apucat să bifeze doar 24 de minute în echipa mare, pe finalul dezastrului de la Haifa, 0-5 cu Maccabi în Europa League
- a avut şi el probleme medicale care au necesitat o intervenţie chirurgicală la genunchi
- nu s-a impus nici la Urziceni, unde a fost împrumutat, şi în prezent nu joacă nicăieri
Verdict: KO

Eder Bonfim (2010-2011)
- Piţurcă l-a adus de la Timişoara şi brazilianul a continuat să joace şi după plecarea actualului selecţioner, dar a alternat meciuri bune cu unele foarte slabe
- a devenit indezirabil din cauza escapadelor dese, care au culminat într-o noapte în care a încercat să fugă din cantonament sărind gardul complexului din Ghencea. Becali i-a reziliat imediat contractul
- Mircea Rednic l-a salvat luîndu-l la Hazar Lankaran
Verdict: KO

Iordan Todorov (2011)
- bulgarul a venit la sugestia lui Piţurcă şi avea un CV bun, dar şi poveşti despre o viaţă tumultuoasă
- a făcut pregătirea de vară, apoi Todorov n-a avut nici măcar ocazia să debuteze la Steaua înainte să fie dat afară
- fost campion cu ŢSKA, el a coborît în carieră, trecînd după plecarea din România la Minior Pernik, apoi la Lokomotiv Plovdiv, iar acum, la 31 de ani, e în Grecia, la Panseraikkos
Verdict: KO

Gabriel Matei (2011-?)
- Steaua a plătit 600.000 de euro pentru el atunci cînd l-a cumpărat de la Pandurii
- a jucat cinci meciuri, nici unu ca integralist
- a fost deja operat de trei ori la genunchi şi urmează o nouă intervenţie chirurgicală pentru el. Problemele medicale dese şi grave îi pun în pericol continuarea carierei, la doar 22 de ani
Verdict: KO

Ovidiu Dănănae (2012)
- Steaua a riscat cu el: l-a semnat gratis, deşi olteanul venea după o perioadă lungă în care jucase foarte puţin
- a debutat contra lui Twente, în Europa League, şi a jucat dezastruos la 0-1 pe Naţional Arena, apoi a mai prins doar un meci în roşu şi albastru, 2-1 cu Astra, în campionat
- i-a fost reziliat contractul în vara trecută şi de atunci nu şi-a găsit un alt angajament
Verdict: KO

Daniel Georgievski (2012-?)
- Mihai Stoica l-a adus în vara trecută, după ce macedoneanul născut în Australia retrogradase cu Sibenik în liga a doua din Croaţia
- a avut nevoie de un timp pînă să se adapteze, apoi a devenit titular clar ca fundaş dreapta. În total a bifat 16 jocuri în prima parte a stagiunii
- a terminat prost anul 2012, cu o fractură de peroneu din pricina căreia va fi indisponibil pînă la finalul lunii martie
Verdict: OK


4 zile a rezistat la Steaua brazilianul Rafael Cruz, care a fost dat afară după doar 55 de minute bifate în amicalul cu Basel (1-1)

Prezenţe la Steaua din poziţia de fundaş dreapta:
Pawel Golanski 62
Ducu Ninu 8
Ifeanyi Emeghara 41
Klemi Saban 11
George Ogăraru 105
Florentin Dumitru 87
Daniel Bălan 7
Boris Keca 2


Steaua a avut 5 fundaşi dreapta de legendă
1. Vasile Zavoda II
- a jucat nu mai puţin de 13 ani pentru Steaua, între 1951 şi 1964
- a bifat în echipamentul roş-albastru peste 250 de meciuri
- a cîştigat nu mai puţin de 8 trofee interne: 5 titluri de campion şi 3 Cupe ale României
- ca jucător al Stelei a fost timp de 11 ani la echipa naţională, unde a bifat 20 de selecţii

2. Lajos Sătmăreanu
- a jucat un deceniu pentru Steaua, între 1965 şi 1975
- a bifat în echipamentul roş-albastru peste 270 de partide
- a cîştogat 5 trofee: un titlu de campion şi 4 Cupe ale României
- ca fotbalist al Stelei a jucat timp de 6 ani la echipa naţională, pentru care a evoluat de 44 de ori

3. Theodor Anghelini
- a jucat aproape 10 sezoane pentru Steaua, mai precis în perioada 1974 - 1983
- a evoluat peste 260 de meciuri în echipamentul Stelei
- a cîştigat de două ori titlul de campion, dar şi două Cupe ale României

4. Ştefan Iovan
- a jucat timp de 11 ani la Steaua, în perioada 1980 şi 1991
- are aproape 300 de meciuri disputate în echipamentul roş-albastru
- a fost titularul postului de fundap dreapta în perioada 1983-1991
- are un palmares fabulos cu Steaua, cîştigînd nu mai puţin de 10 trofee: Cupa Campionilor, Supercupa europei, 5 titluri şi 3 Cupe ale României
- ca jucător al Stelei a evoluat la echipa naţională între 1983 şi 1990, unde a bifat 35 de selecţii

5. Dan Petrescu
- a evoluat la Steaua între 1985 şi 1991, cu un sezon de pauză, '86-'87, cînd a fost împrumutat la FC Olt
- a fost titularul postului de fundaş dreapta în perioada 1988-1991
- în total, a jucat la Steaua peste 100 de meciuri şi a marcat peste 30 de goluri
- a debutat la echipa naţională ca fotbalist al Stelei, la amicalul României cu Italia


Trei antrenori campioni: cîte o petardă şi o reuşită
În ultimii 10-12 ani, trei tehnicieni care au cîştigat titlul cu Steaua s-au aflat fix în aceeaşi situaţie atunci cînd vine vorba despre fundaşul dreapta. Au dat cîte un rateu, dar au şi scos la iveală cîte un fotbalist de valoare pe acest post, de fapt singurii care au trecut testul ca fundaşi dreapta în perioada respectivă.

MM, două ţepe şi o jumătate de certitudine
Manager în Ghencea în 3 mandate diferite, Mihai Stoica a adus în fiecare perioadă cîte un fundaş dreapta. Primii doi au fost adevărate ţepe pentru club, mai ales că au costat împreună aproape 900.000 de euro. E vorba despre Klemi Saban şi Gabi Matei, care împreună au adunat doar 16 partide. În acest mandat, MM şi-a încercat din nou norocul şi l-a adus la echipă pe macedoneano-australianul Daniel Georgievski. Acesta a jucat într-un tur cît au făcut-o la un loc Saban şi Gabi Matei şi pare, măcar pînă în acest moment, un transfer bun pentru Steaua.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă: Mario Iorgulescu, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare!
Diverse
Decizie definitivă: Mario Iorgulescu, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare!
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
Campionate
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!
Ideile Gazetei
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (10)
many69
many69  •  22 Ianuarie 2013, 16:30

Ma prietene care ai facut articuloul acesta , mai lucrezi si la un ziar de sport. Arata-ne te rog frumos si noua in ce perioada Florentin Dumitru a fost folosit ca fundas dreapta , cand el defapt era mislocas dreapta de profesie.

alfar
alfar  •  22 Ianuarie 2013, 14:50

rusii, americanii si mai ales chinezii nu se pun , ei au un alt statut dobindit intr-un fel sau altul pentru a demonstra politic o superioritate. africanii sint construiti pentru fotbal si atletism din nastere. ei sint luati de mici si invatati cu mingea....in romania performante au fost cu sportivi doar cind a existat luceafarul, si alte centre nationale cu antrenori si banii de la statul roman. existau profesori de sport care isi faceau meseria si la gimnazii, licee. competii de masa si trialuri din scoala generala, de pe maidan. cei talentati erau dusi la cluburi si centre nationale de pregatire, unde aratau si carnetul cu note de la scoala. asta pentru generatia" pro ",sa stie

alfar
alfar  •  22 Ianuarie 2013, 14:23

de abia acum o sa vedeti ce inseamna sa joci cu copii crescuti de la 7-8 ani de un club adevarat in formarea de jucatori. alimentatia, stilul de viata, educatia pe care o formeaza la copii si juniori e cea care la da forta in regim de viteza . lectiile de tactica si exersari zilnice ii fac ca din trei ocazii sa de-a doua goluri. au psihologi ce-i fac invingatori. se va vedea de ce intotdeauna ne-au batut olandezii, nemtii, englezii, italienii, belgienii, spaniolii, portughezii etc... pentru ca exista de zeci de ani programe de crestere si educare a copiilor pentru sport. nu cu banii de la parinti pentru echipamente si mingi si spagi pentru antrenori sa-i bage in echipa..

Vezi toate comentariile (10)
Comentează