Articol de GSP - Publicat miercuri, 13 martie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 13 martie 2013 13:30
"Pe aici nu se mai trece…pe aici doar se moare!!!
Sâmbătă 16 martie, echipa României va întâlni Georgia la Bucureşti. Ambele formaţii au mers ceas în această campanie pentru Cupa Europeană a Naţiunilor, au repurtat 4 victorii din tot atâtea partide, disputa anunţându-se de pe acum una foarte interesantă.
Pentru noi acest meci este capital, are o încărcătură cu totul aparte întrucât trebuie să scăpăm o dată pentru totdeauna de acest fals complex georgian care pare că ne macină sufletele de ceva vreme…
În plus, avem nevoie să reîntoarcem privirile IRB-ului către Bucureşti, o victorie fără dubii contra Georgiei fiind mai importantă decât orice acum, însemnând un adevărat balon de oxigen pentru rugby-ul românesc.
Generaţia lui Macovei, a fraţilor Ursache, a lui Carpo, Gal, Fercu, Calafeteanu, Lazăr, Dimofte, Dascălu, Paulică, Lemnaru, Rădoi, Pungea şi Vlaicu este una de excepţie, nimeni nu poate contesta realitatea.
Anul trecut, Eugen Apjok spunea apăsat că “meciul cel mai greu va fi cu noi înşine” şi, din păcate, a avut perfectă dreptate. Acum este momentul propice ca toţi jucătorii noştri să-şi adune toate energiile, să uite de toate şi, printr-o dăruire dusă la extrem, combinată cu inteligenţă, să obţină o victorie de referinţă.
Bătălia cea mai grea va fi în plan personal, în străfundul sufletului fiecăruia dintre băieţii noştri, acolo unde o voce lăuntrică îţi poate şopti că trebuie să fii cumpătat sau dimpotrivă, să dai totul pe teren…
Rugby-ul se joacă cu inima, românii nu sunt restanţieri în privinţa devotamentului, ei doar trebuie să-i depăşească pe georgieni la acest capitol şi astfel, cu certitudine vom avea un meci de pomină.
Atunci când nu-ţi mai pasă de nimic, când pentru 80 minute eşti gata să devii o fiară pe teren, să pui la propriu capul în faţa bocancului adversarului, să fii dispus la orice sacrificiu, devii cu adevărat liber, este practic imposibil să pierzi…
Acesta va trebui să fie sâmbătă antidotul pentru georgieni, nişte bărbaţi aproape sălbatici în propria mândrie, ce pot fi puşi la pământ numai prin abnegaţie!
"Pe aici nu se mai trece…pe aici doar se moare!!!
Sâmbătă 16 martie, echipa României va întâlni Georgia la Bucureşti. Ambele formaţii au mers ceas în această campanie pentru Cupa Europeană a Naţiunilor, au repurtat 4 victorii din tot atâtea partide, disputa anunţându-se de pe acum una foarte interesantă.
Pentru noi acest meci este capital, are o încărcătură cu totul aparte întrucât trebuie să scăpăm o dată pentru totdeauna de acest fals complex georgian care pare că ne macină sufletele de ceva vreme…
În plus, avem nevoie să reîntoarcem privirile IRB-ului către Bucureşti, o victorie fără dubii contra Georgiei fiind mai importantă decât orice acum, însemnând un adevărat balon de oxigen pentru rugby-ul românesc.
Generaţia lui Macovei, a fraţilor Ursache, a lui Carpo, Gal, Fercu, Calafeteanu, Lazăr, Dimofte, Dascălu, Paulică, Lemnaru, Rădoi, Pungea şi Vlaicu este una de excepţie, nimeni nu poate contesta realitatea.
Anul trecut, Eugen Apjok spunea apăsat că “meciul cel mai greu va fi cu noi înşine” şi, din păcate, a avut perfectă dreptate. Acum este momentul propice ca toţi jucătorii noştri să-şi adune toate energiile, să uite de toate şi, printr-o dăruire dusă la extrem, combinată cu inteligenţă, să obţină o victorie de referinţă.
Bătălia cea mai grea va fi în plan personal, în străfundul sufletului fiecăruia dintre băieţii noştri, acolo unde o voce lăuntrică îţi poate şopti că trebuie să fii cumpătat sau dimpotrivă, să dai totul pe teren…
Rugby-ul se joacă cu inima, românii nu sunt restanţieri în privinţa devotamentului, ei doar trebuie să-i depăşească pe georgieni la acest capitol şi astfel, cu certitudine vom avea un meci de pomină.
Atunci când nu-ţi mai pasă de nimic, când pentru 80 minute eşti gata să devii o fiară pe teren, să pui la propriu capul în faţa bocancului adversarului, să fii dispus la orice sacrificiu, devii cu adevărat liber, este practic imposibil să pierzi…
Acesta va trebui să fie sâmbătă antidotul pentru georgieni, nişte bărbaţi aproape sălbatici în propria mândrie, ce pot fi puşi la pământ numai prin abnegaţie!
Fără subiectivism, se poate afirma cu tărie că pe înaintare nu suntem inferiori niciunei echipe din rugby-ul mare, avem jocul nostru tradiţional axat pe forţă şi curaj, dus cu sufletul, avem o grămadă fantastică care în zi bună spulberă efectiv orice adversar.
Mulţi vor spune că deseori jocul nostru pe trei sferturi scârţâie şi poate că este adevărat, însă chintesenţa acestui sport minunat rezidă tocmai în confruntarea dintre cele două pachete de înaintare, atunci când privirile oponenţilor din linia întâi parcă se scrurtcircuitează reciproc. Grămada georgiană este extraordinar de puternică, are mulţi jucători cu ştate vechi în prima divizie franceză. Va fi o luptă crâncenă, aici va fi cheia meciului, cine cedează primul în jocul pe înaintare, va pierde partida.
Nu ne facem iluzii, ştim cu toţii că Georgia nu vine la Bucureşti doar ca să-şi vândă scump pielea, vine pur şi simplu să ne bată. Jocul lor este construit de aşa manieră pentru a pune în valoare forţa de penetrare a uriaşului Mamuka Gorgodze, căpitanul celor de la Montpellier, un jucător de excepţie.
Prevăd că Gorgodze va suferi mult pentru că în tabăra noastră îl avem pe colosul Valentin Ursache, o adevărată forţă a naturii, un jucător formidabil care poate pune jos orice oponent.
Privesc cu încredere încleştarea de sâmbătă pentru că ştiu ce suflet mare au băieţii din naţionala noastră. Pentru că le ştiu temperamentul de învingători, pentru că simt că de data asta se vor revolta, vor juca pentru propria onoare şi pentru familiile lor, vor fi precum gladiatorii.
Cunoscând sărăcia lucie din rugby-ul nostru, condiţiile precare de pregătire dar şi privaţiunile pe care le implică înalta performanţă, o spun cu mâna pe inimă că noi, românii, nu-i merităm pe aceşti tineri extraordinari!
Există momente în jocul de rugby când adversarul vine în valuri peste tine şi eşti la capătul puterilor, simţi cum îţi cad braţele, cum nu te mai ascultă trupul. Asta au simţit jucătorii din echipa Angliei duminica trecută pe Twickenham, în ultimele minute ale meciului contra unei echipe teribile a Italiei. Atunci nimeni nu-ţi mai poate da niciun sfat de pe margine, este complet nefolositor, nu mai contează nici măcar încurajările din tribune, timpul parcă se opreşte în loc, eşti singur în faţa unui adversar turbat care vrea să culce balonul în terenul tău de ţintă. Singura ta resursă disponibilă se mai găseşte doar în propriul suflet, acolo unde sălăşuieşte credinţa în Dumnezeu!
Căpitanul nostru, humoreanul Mihai Macovei, un munte de om şi un caracter deosebit, are o misiune grea. Până la ora meciului trebuie să-şi strângă toţi colegii în jurul lui pentru ca împreună să devină o adevărată gaşcă nebună, capabilă sâmbătă să zdrobească puternica echipă a Georgiei.
Deviza de pe steagul de luptă al naţionalei noastre este una singură şi ea va fi rostită de tot stadionul: “Pe aici nu se mai trece…pe aici doar se moare!!!”
Cu Dumnezeu înainte! HAI ROMÂNIA!!!"
)
)
)
)
)
)
)
