Articol de Theodor Jumătate - Publicat luni, 15 aprilie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 14 aprilie 2013 21:12
După 3-0 în derbyul cu Newcastle, managerul "black cats" şi-a cucerit fanii, oferindu-le întîiul succes pe terenul rivalilor în 13 ani
Cînd Sunderland a anunţat, pe 31 martie, că Paolo Di Canio e noul manager, vicepreşedintele clubului şi-a dat demisia, iar fanii au protestat vehement. N-au uitat că managerul italian, 44 de ani, afirmase cîndva: "Nu sînt rasist. Sînt fascist şi fan al lui Mussolini". În faţa furiei publice, a fost forţat să declare "Nu sînt nici fascist".
Ieri însă, la al doilea său meci, Sunderland a cîştigat cu 3-0 derbyul nordului cu Newcastle, o deplasare unde nu mai învinsese de 13 ani. Şi a pus capăt unei serii de nouă partide fără victorie în Premier League. Făcînd un pas spre salvarea de la retrogradare (locul 15 din 20).
În acelaşi timp, Di Canio a fost clovnul meciului. La goluri, a sprintat pe teren, a sărit ca un nebun, a plonjat în genunchi pe iarba udă, s-a aruncat pe jucători...
La sfîrşit, i-a şoptit ceva la ureche arbitrului Howard Webb. Acesta refuzase un gol valabil lui Newcastle la 0-1 pentru un ofsaid inexistent.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern