SPORTURI  »  ALTELE  »  KARATE

FOTO Ioana Simion şi Alexandra Mirea, între medicină şi karate

Articol de GSP - Publicat sambata, 20 aprilie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 20 aprilie 2013 18:14

Ioana Simion, 45 de ani, şi Alexandra Mirea, 31 de ani, îşi împart timpul între două mari pasiuni: karate şi medicină.

Ioana este legitimată la clubul Dinamo şi participă la concursurile de veterani, dar este şi şefa secţiei de anestezie de la Spitalul Colentina. Este multiplă medaliată la concursurile naţionale, europene şi mondiale şi plănuieşte să continue să practice acest sport mult timp de acum încolo.

"În urmă cu 12 ani, mi-am dus copiii la karate. Mai apoi ei s-au reorientat spre polo, iar eu m-am apucat de karate, pentru că îmi plăcea foarte mult acest sport. Am început să-l practic însă abia la 32 de ani.

Atît timp cît mă vor ţine picioarele, voi face acest sport care mă ajută să-mi regăsesc echilibrul interior. Văd zilnic oameni bolnavi care au nevoie de ajutor, e ca un refugiu pentru mine", mărturiseşte Ioana Simion.

Colega sa de la Spitalul Colentina, Alexandra Mirea, este secretară a clinicii de chirurgie şi practică acelaşi sport. Ea se află acum la Istanbul, pentru un concurs internaţional. "Pentru sportivii de performanţă este un moment propice, deoarece Federaţia Română de Karate a început să îi susţină financiar , logistic şi mediatic”, spune Ioana Simion, referindu-se la schimbarea conducerii federaţiei, prin alegerea lui Lucian Băroiu ca preşedinte.

Alexandra participă la Cupa Mondială Bosfor, eveniment ce precede Campionatul Mondial de Karate Interstiluri de la Budapesta.

Pentru concursul ce se desfăşoară în Turcia din 1990, Federaţia Română de Karate a trimis 37 de sportivi, 3 antrenori, 5 arbitri şi 3 oficiali.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (2)
total_karate
total_karate  •  25 Mai 2013, 11:17

Baroiu, noul presedinte de federatie isi face imagine prin sportivii de la Dinamo ai lui sensei Manea ? Unde sunt valorile de la Otopeni ? cumpara tot , tot, asa cum zice el ?

ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  20 Aprilie 2013, 20:02

un articol perfect ...perfect redudant ...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează