Articol de Bogdan Fechită - Publicat duminica, 21 aprilie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 21 aprilie 2013 17:38
După ce conducerea echipei CS Otopeni a criticat în numeroase rînduri prestaţiile arbitrilor, echipa ilfoveană a avut astăzi o delegaţie de Liga 1 la meciul cu CF Brăila, scor 2-1.
Partida a fost condusă de Marius Avram, care a fost ajutat de asistenţii Andrei Constantinescu şi Florin Păunescu. În tribune s-au aflat şi două nume grele din arbitraj: şeful CCA, Alexandru Deaconu, dar şi Vasile Avram, tatăl arbitrului de centru.
Meciul care a contat pentru etapa XXII-a din Liga B nu i-a creat prea multe probleme lui Avram, deşi s-au întîlnit două echipe care aspiră la promovare. Prima repriză a fost controlată de gazde, care au şi marcat de două ori prin Prodan (min 19) şi Pălimaru (min 43). La rîndul lor, brăilenii au avut cîteva ocazii bune în atac, însă nu au reuşit să puncteze şi pe tabelă.
În repriza a doua s-a jucat mai intens. Presaţi, jucătorii ambelor echipe au început să joace mai dur. De altfel, arbitrul a acordat nu mai puţin de cinci cartonaşe galbene în partea a doua a meciului. Jocul a fost închis de reuşita lui Bălţoi din prelungiri.
Rezultatul de azi lămureşte puţin situaţia din vîrful clasamentului. Brăila are şanse mici să mai intre în cursa pentru promovare, avînd 32 de puncte şi ocupînd locul patru în Seria de Est. În schimb, Otopeniul urcă pe locul trei, cu acelaşi număr de puncte (35) ca ocupanta locului doi, Delta Tulcea. Pe primul loc se află FC Botoşani, cu trei puncte avans, dar şi un meci în minus. Vezi AICI clasamentul!
Echipele de joc:
CS Otopeni: Bucuroiu - Bardu, Dăniţă (Marin, min 35), Pană, M. Dumitru, Vătavu, B. Dumitru, Prodan (Pîrvu, min 64), Roman (Cocîrlă, min 84), Dedu, Pălimaru (cpt.)
Antrenor: Ion Viorel
CF Brăila: Bunduc - Ignat, Ivan (cpt.), Voicu, Ochia (Rusu, min 64), Neagoe (Necoară, min 45), Bălţoi, Frunză (Ciocîlteu, min 77), Bălaşa, Puşcaşu, Dima
Antrenor: Alin Pânzaru
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”