Articol de Iulian Cuibar - Publicat luni, 17 iunie 2013 00:00 / Actualizat luni, 17 iunie 2013 13:48
Proaspăt ajunsă în Liga I, formaţia de la poalele Tîmpei s-a reunit astăzi sub comanda aceloraşi antrenori cu care a reuşit şi promovarea, Aurel Ţicleanu şi Dan Bona.
Nici la nivelul lotului de jucători nu au survenit deocamdată modificări, singurul absent fiind Florin Stîngă, învoit.
"Avem un grup de caractere puternice, care a reuşit promovarea în condiţii extreme de grele şi în mare măsură ne vom baza pe lotul actual, poate cu trei, patru întăriri. Am început pregătirea destul de tîrziu, nu mai putem pierde timp şi sperăm ca în cel mai scurt timp să se achite restanţele către jucători" a declarat Aurel Ţicleanu.
"În prima ligă cerinţele sunt altele, dar avem atuul omogenităţii şi sper să facem o figură frumoasă. Ne-am dori să jucăm cu Steaua în prima etapă, iar duelul cu FC Braşov va fi cu siguranşă încins. Aşa se întîmplă la meciurile dintre echipe din acelaşi oraş, dar important e să existe fair-play", a adăugat atacantul Ionuţ Chirciu.
Braşovenii vor efectua în această săptămînă un cantonament local, care se va încheia cu un joc test pentru jucătorii care urmează să sosească în probe. Lotul Coronei se va deplasa apoi în Austria pentru un stagiu care va cuprinde patru jocuri amicale, iar cu o săptămînă înainte de debutul Ligii I va avea loc un joc pentru prezentarea lotului.
Lotul prezent la reunire:
Portari - Marc, Dănălache
Fundaşi - Damian, Forika, Martac, Burlacu, G. Ştefan, Fizeşan
Mijlocaşi - Fl. Manea, Vl. Munteanu, Leonte, H. Popa, V. Avram, S. Marin, Pastor, Marcăş, Dîlbea, Ţuţu
Atacanţi - M. Ene, I.Coman, Chirciu
Absent - Fl. Stîngă (învoit)
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!