FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - VASLUI 2-0

Valentin Balint, din galerie în prima ligă în doar două luni: "Am refuzat Fulham, vreau să fac performanţă la Dinamo!"

Articol de GSP - Publicat luni, 29 iulie 2013 00:00 / Actualizat luni, 29 iulie 2013 18:36

Dinamo a învins aseară FC Vaslui cu 2-0, în primul meci acasă din noul sezon. Golurile au fost reuşite de Rotariu şi Matei, ultimul dintr-un penalty obţinut de Balint, în prelungirile partidei.

Valentin Balint, 19 ani, a marcat cu acest penalty debutul său în tricoul alb-roşu, intrînd pe teren în minutul 76. Atacantul este un produs al centrului de copii şi juniori din Ştefan cel Mare, iar acum doar cîteva luni se afla în PCH la derby de România, ca suporter.

“N-am să uit niciodată debutul la Dinamo! A fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea şi mă bucur că nu i-am dezamăgit pe fanii noştri. Îi mulţumesc domnului Mulţescu pentru încrederea pe care mi-a acordat-o într-un moment important al meciului cu FC Vaslui. Când mă gândesc că, pe 10 mai, eram în Peluza Cătălin Hîldan la derby-ul cu Steaua, iar acum am îmbrăcat tricoul primei echipe…”, povesteşte Balint pentru fcdinamo.ro.

“Pe teren nu am avut emoţii, nu mi-a fost teamă de fundaşii experimentaţi ai Vaslului. La Dinamo am venit la 11 ani, am crescut fără teamă de adversari, cu două obiective în fiecare an, aşa ne-au învăţat toţi antrenorii de la centru: să batem Steaua şi să câştigăm campionatul! Îmi pare rău că nu am reuşit, în ultimul an de juniorat, să câştigăm finala campionatului cu Viitorul Constanţa. Am suferit foarte mult după înfrângerea de la Buftea. Familia, prietenii, suporterii m-au încurajat şi mi-au spus să mă gandesc doar că trebuie să mă pregătesc cât mai bine pentru a juca la prima echipă”, a adăugat fotbalistul dinamovist.

Puţini ştiu că atacantul “cîinilor” a refuzat Fulham, la începutul anului, pentru a da probe. “Sunt un dinamovist adevărat, vreau să joc, să fac performanţă în Ştefan cel Mare, să mă bucur cu suporterii după victorii! În primăvară m-a solicitat Fulham pentru a da probe! Le-am spus tuturor că nu mă interesează să dau probe în străinătate. Dacă voi demonstra în tricoul lui Dinamo că am valoare, dacă voi juca pentru echipa naţională, poate voi ajunge, într-o zi, la Fulham sau alt club al Europei, dar nu e cazul să mă gândesc acum la un transfer. Din acest motiv nu am rămas la Corona Braşov, în vară, în Liga I. Vreau să mă pregătesc cât mai bine pentru a juca la Dinamo. Abia aştept ziua în care voi marca primul gol la Dinamo!”, mai spus Balint.

Ştiaţi că?

Dinamo – CFR Cluj 1-0 (Niculae 80), august 2009, este primul meci în care Valentin Balint a fost “copil de mingi” în “Ştefan cel Mare”.

Florin Drăgan este antrenorul care i-a marcat cariera lui Valentin Balint în perioada junioratului.

Dănuţ Lupu, fostul mijlocaş al echipei din “Ştefan cel Mare”, l-a remarcat pentru prima oară pe Valentin Balint, într-un meci în care a marcat un hattrick în 25 de minute pentru echipa de juniori a dinamoviştilor.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Pierdere mare pentru Kosovo » Vedeta echipei s-a accidentat înaintea ultimului antrenament și nu face deplasarea la București
Nationala

Mircea Lucescu, primele declarații despre scandalul FCSB - Steaua: „Cum te cheamă, Marius Mărgărit?! Eu îți spun Paul! Nu mă interesează decizia instanței”

Gigi Becali a dat lovitura în mercato: „Nu îndrăzneam să visez la el, dar a fost ieftin”
Superliga
Gigi Becali a dat lovitura în mercato: „Nu îndrăzneam să visez la el, dar a fost ieftin”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”

Comentarii (49)
reddogsv
reddogsv  •  30 Iulie 2013, 08:55

Si eu am refuzat pe Barcelona din cauza culorilor pe care nu pot sa le suport, dar a sunat ceasul imediat si a trebuit sa merg la serviciu! Dincolo de misto-ul pe care il facem ii urez succes pustiului! La mai multe reusite!

plischi
plischi  •  30 Iulie 2013, 07:14

...pe UNITED i-ar fi refuzat?!

dreamer123
dreamer123  •  30 Iulie 2013, 02:19

sa te tii de treaba si ai sa ajungi mare ! Dinamo are nevoie de tine ! Multa bafta !

Vezi toate comentariile (49)
Comentează