Articol de Iulian Cuibar - Publicat luni, 05 august 2013 00:00 / Actualizat duminica, 04 august 2013 23:47
Cu un atac nimicitor, în care Budescu şi Fatai au strălucit din nou, formaţia lui Isăilă a învins aseară sub Tîmpa după ce-a marcat 4 goluri într-un sfert de oră
E clar: Astra e una dintre pretendentele la titlu în acest sezon. Aseară, la Braşov, cu nevinovata Corona, a fost o demonstraţie de forţă din partea atît de lăudatului atac al Astrei. Budescu este cel mai bun decar din România: a marcat de două ori, execuţii de clasă, oferind şi o pasă pentru Fatai. Nigerianul este înfometat şi el după goluri în acest start de sezon, a fost necruţător în faţa porţii. De Amorim, după o ratare caraghioasă, a înscris, elegant. Enache şi Morais au zguduit barele nefericitului Marc, astfel că se poate spune că braşovenii au scăpat uşor.
Gazdele au marcat pe momente de neatenţie ale giurgiuvenilor, din două faze fixe, în rest au fost destul de timide în ofensivă. Cei de la Corona au înscris ieri pentru prima oară în Liga 1, însă iar au luat o plasă de goluri.
"N-am avut nici o emoţie, nici măcar după două goluri ale braşovenilor. Văd că lumea mă strigă "Sarmale", oamenii glumesc, acum aştept să-mi dea domnul Niculae un miel, dacă tot m-a botezat. Nu ne gîndim la titlu"
Costin Budescu, atacant Astra
"A fost meci de vacanţă. Ne apărăm mai puţin, dar sîntem tare buni în atac. Mai avem nevoie de doi-trei jucători. E devreme să vorbim de titlu. Lui Budescu, dacă va continua astfel, îi dau o turmă întreagă, nu doar un miel"
Ioan Niculae, patron Astra
Tembo a refuzat să fie rezervă
Chiar dacă a fost rezervă, Tembo a stat în tribună. Zambianul a refuzat ideea de a nu fi titular, aşa că a plecat să vadă meciul dintre spectatori. Isăilă a spus: "Nu e nici un conflict. A avut ceva probleme medicale, am decis împreună că e bine să nu riscăm". Ioan Niculae a detaliat: "El a mai avut devieri de la disciplină, nu s-a prezentat de la început după aventura la "naţionala" Zambiei. Încarcă mai greu, nu poate juca un meci întreg. Ştiam că va fi protejat la Braşov".
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”