Articol de Iulian Cuibar - Publicat vineri, 09 august 2013 00:00 / Actualizat vineri, 09 august 2013 17:11
Braşov Junior's Cup, cel mai mare turneu din sud-estul Europei la nivel juvenil, a ajuns la ediţia a 5-a.
Dacă în 2009, la debut, competiţia a adunat 50 de echipe, în acest an, la start vor fi prezente nu mai puţin de 189 de formaţii, la 9 categorii de vîrstă. Turneul este organizat de cluburile braşovene ACS Tâmpa şi ASC Corona, în colaborare cu Primaria Municipiului Braşov.
"Ne bucurăm că am ajuns la deja la ediţia a 5-a, sper să fim şi mai bine organizaţi ca pînă acum. Vom avea echipe din şase ţări incluzînd şi România iar meciurile vor avea loc de duminică până miercuri în Braşov (stadioanele Carpaţi, Metrom şi Braşovia), Tărlungeni, Săcele şi Ghimbav. Aşteptăm un spectacol fotbalistic de calitate iar la final cei mai buni să cîştige” au afirmat organizatorii.
De asemenea, primarul Braşovului, George Scripcaru, implicat activ în organizare, la fel ca la fiecare ediţie, a declarat: “Mă bucur că acest eveniment se perpetuează de la an la an. Faptul că la fiecare ediţie participă mii de copii din toată ţara dar şi din alte ţări ale Europei, ne bucură dar ne şi responsabilizează. Vreau să le urez tuturor un călduros „Bun venit!” iar micuţilor fotbalişti le doresc succes şi să-şi dispute jocurile în spiritul fayr-play-ului”.
Spectatorii braşoveni îi vor putea urmări pe micuţii fotbalişti, cu vîrste între 9 şi 16 ani, de la Zimbrul Chişinău (Republica Moldova), Oprir Lvov (Ucraina), Akademia "Goran Pandev" (Macedonia). Dintre echipele româneşti remarcăm Astra Giurgiu, Concordia Chiajna, Şcoala de Fotbal Gică Popescu, Şcoala de Fotbal Dani Coman, Petrolul Ploieşti, Corona Braşov, FC Braşov, Pandurii Tg. Jiu sau Dinamo Bucureşti.
Competiţia va debuta duminică, 11 august, la ora 8, iar finalele sunt programate miercuri 14 august pe stadionul Carpaţi cu începere de la aceeaşi oră.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat