Articol de Răzvan Luţac - Publicat miercuri, 11 septembrie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 11 septembrie 2013 01:09
Bogdan Stelea a debutat cu stîngul la cîrma echipei naţionale de tineret: "tricolorii" mici au doar un punct după primele două jocuri, cel obţinut în Feroe!
Schimbarea de antrenor n-a adus o schimbare imediată în jocul "naţionalei" de tineret. "Arnold" Stelea i-a ameninţat pe jucători că vrea seriozitate la selecţionata pregătită de el, însă, în acelaşi timp, a avertizat că nu există omogenitate la lot.
Ceea ce s-a văzut şi în debutul meciului din Muntenegru: în minutul 25, gazdele de aseară conduceau deja cu 2-0, reuşite semnate de Vukcevici şi Mugosa. Fără a mai pune la socoteală şi alte ocazii semnate de adversari!
Minus cinci puncte faţă de lider!
România a pîlpîit din minutul 59, cînd Roman II, atacant de la Săgeata Năvodari, a redus din diferenţă. Acelaşi vîrf a înscris şi în ultimul minut, însă n-a reuşit egalarea, căci gazdele punctaseră, în minutul 82, pentru 3-1.
Rezultatul anulează, practic, şansele României de a merge la barajul pentru CE U21 din 2015. Germania şi Muntenegru au deja 6 puncte: egalul din debutul calificărilor, 2-2 cu Feroe, cîntăreşte decisiv.
Muntenegru U21 - România U21 3-2
Au marcat: Vukcevici (11), Mugosa (25), Zorici (83) / M. Roman II (59, 90-pen)
Muntenegru U21: Petokovici - Gojacanin, Alici, Bakrac, Bogdanovici - Jankovici, Bakici (62 Kosovici) - Vukcevici, Zorici (90+2 Pavicevici), Djordjevici (69 Batrovici) - Mugosa
România U21: Buzbuchi - Nica, Marc (55 Peteleu), Puţanu, Şt. Popescu - Leca, Cîrstocea - Năstăsie (78 Năstăsie), Stanciu (46 Ţîră), Băluţă - M. Roman II
CLASAMENT GRUPA 6
1. Germania 6p (2j)
2. Muntenegru 6p (2j)
3. Irlanda 3p (2j)
4. România 1p (2j)
5. Feroe 1p (4j)
Luni: Irlanda - Germania 0-4.
La barajul pentru turneul final se califică prima echipă şi cele mai bune patru clasate de pe locul 2. Următorul meci al României e pe 11 octombrie, acasă, cu Irlanda.