Articol de Bogdan Vladu - Publicat sambata, 14 septembrie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 13 septembrie 2013 20:54
MM Stoica şi Reghecampf s-au amuzat în direct, după ce primul a intrat în rolul reporterului şi l-a luat la întrebări pe tehnician.
Invitat permanent la emisiunea Fotbal European de la DigiSport, managerul Mihai Stoica s-a trezit în legătură telefonică cu antrenorul Laurenţiu Reghecampf.
Cei doi s-au amuzat de situaţie, iar conducătorul din Ghencea a început să-l ia la întrebări pe Reghe, după ce tehnicianul i-a atras atenţia că în acel moment nu mai sînt colegi pentru că MM se afla în postura jurnalistului.
Reghecampf: Ce colegi sîntem noi, Mihai, acum?
Mihai Stoica: A, da, acum eu sînt Mihai Stoica, angajatul DigiSport. Sînteţi mulţumit de lot?
Reghecampf: Da, îi iubesc pe toţi. Sînt foarte mulţumit cu cei trei jucători veniţi şi cred că ne îndeplinim obiectivele, sînt de realizat.
Mihai Stoica: Mulţumit de manager, cam gălăgios, aşa?!
Reghecampf: Sîntem oameni şi toţi avem felul nostru… MM e unicat, a demonstrat că are valoare, e omul numărul 1, şi nu o spun eu, ci rezultatele. Statistica e de partea lui, nu minte.
Mihai Stoica: Apropo, vreau să te informez că Tatu şi cu Varela mîncau la Mall, nu consumau băuturi acidulate, mîncau muşchi de vită, nu pizza.