Articol de GSP - Publicat luni, 16 septembrie 2013 00:00 / Actualizat luni, 16 septembrie 2013 00:03
"Studenţii" puteau da lovitura în repriza secundă, dar cehul Rilke a nimerit bara
Doar un sfert din mişcările vulcanice de pe margine ale lui Ionel Ganea dacă ar împrumuta elevii săi, jocul Universităţii ar avea altă consistenţă. Nici măcar îndemnurile unei peluze unicat nu i-au mişcat pe "studenţi" din letargia unui început de derby în care vişiniii au confiscat posesia.
Click aici pentru VIDEO şi FOTO!
CFR e ca o maşină turată, mereu cu pedala în podea, dar rulează cu frîna de mînă trasă. Toate traseele sînt perfecte în jumătatea proprie, pînă balonul trece de mijlocul terenului. De aici încep migrenele lui Grigoraş, pentru că ansamblul său e dezordonat şi stîngaci. Trei jumătăţi de ocazii şi-au creat feroviarii la poarta lui Veselovsky (8, 11, 26), însă spectacolul s-a dat în tribună, nicidecum în teren. Cristocea a punctat şi el la capitolul ocazii întîmplătoare, cu o reluare moale, ameţită, din 10 metri (23).
U cu ocaziile, CFR cu posesia
Neputinţa celor două formaţii s-a accentuat în partea secundă. CFR a bîjbîit la mijlocul terenului, căutînd o breşă dintr-o defensivă ermetică, grupată undeva la 20 de metri de careul mare. Pe contraatac, "şepcile roşii" sînt la un pas de a semna sentinţa unui derby fad, dar cehul Rilke a lovit bara după şutul-centrare expediat de Borza (68).
În doar două minute, trupa lui Grigoraş a mai primit un upercut şi era gata să arunce prosopul. Borza a încercat un artificiu tehnic, singur cu Felgueiras, însă lusitanul s-a prins la timp şi a blocat lobul (70). Episodul 67 din războiul orgoliilor clujene s-a încheiat cu imnul Gaudeamus al studenţiei. Pe gazon, lumea a rămas repetentă într-un derby fără gust.
Abonat la Derby de Cluj
Sandu Boc s-a abonat la derby-ul dintre U şi CFR Cluj. "Vicele" LPF a fost supervizor la partida de aseară, tot el fiind observator şi la "dubla" clujeană din sezonul trecut. Boc a fost observator şi în partida din 8 mai 2012, întreruptă de arbitrul Alexandru Tudor după incidentul dintre Cadu şi Bornescu. Meciul s-a rejucat pe 18 mai, iar CFR s-a impus cu 3-2, cucerind al treilea titlu de campioană.
Pe urmele lui "Sorinaccio"
Ionel Ganea a fost la un pas de o criză de nervi în prima repriză. După ce a fost calmat cu greu şi avertizat de Cristi Balaj că-l va trimite în tribună pentru protestele violente, tehnicianul clujenilor nu şi-a mai stăpînit nervii, lovind cu putere în plexiglasul băncii de rezerve la o poziţionare greşită a atacantului său, Dedu. Acum trei ani, Sorin Cîrţu a plătit cu postul la CFR după ce la meciul din Liga Campionilor de la Basel a lovit cu piciorul plexiglasul, care s-a spart!