Articol de Victor Vrînceanu - Publicat marti, 17 septembrie 2013 00:00 / Actualizat marti, 17 septembrie 2013 19:38
Site-ul oficial al cîinilor, fcdinamo.ro anunţă că mîine, 18 septembrie, la ora 11:00, jucătorii echipei antrenate de Gigi Mulţescu se vor prezenta la Şcoala generală nr. 195 din cartierul Titan (Str. Lunca Bradului nr. 2) pentru o sesiune de poze şi autografe.
Campania iniţiată de echipa din Ştefan cel Mare se numeşte "Ora de Dinamo" şi are ca scop promovarea sportului în şcolile din Bucureşti, dar şi din restul ţării. Printre altele se urmăreşte educarea şi iniţiarea copiilor în activităţi sportive, indiferent că este vorba de fotbal, baschet sau alte sporturi de echipă.
Echipa a mai vizitat în primăvară alte trei şcoli, Şcoala nr. 10, Şcoala nr. 49 şi Şcoala 52.