Articol de GSP - Publicat vineri, 15 noiembrie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 15 noiembrie 2013 15:50
Simona Halep (11 WTA) a declarat că a renunţat şi la colaborarea cu antrenorul Adrian Marcu, după ce în luna octombrie se despărţise de tehnicianul Andrei Mlendea, ea precizînd că în următoarele luni vrea să se pregătească singură.
"Domnul Marcu nu mă supără. A fost o colaborare bună, am luat tot ce a fost bun de acolo şi acum, la nivelul acesta, sînt colaborări mai multe, fiecare îţi dă încredere, fiecare te ajută cu ce poate. Deocamdată vreau să rămîn singură, să îmi consolidez mai mult încrederea în mine. Perioada în care am fost singură la începutul anului, timp de două-trei luni, m-a ajutat. Încerc să fac tot ce pot pe teren. Voi vedea pe viitor, dar deocamdată vreau să rămîn singură", a spus Halep, conform Mediafax.
Simona Halep speră ca în 2014 să reuşească să se impună la turneul de la Roma, care face parte din categoria Premier. "Nu mă aşteptam la începutul anului să cresc atît de mult, pentru că am avut probleme de sănătate. Pe parcurs am început să cresc. Visul meu a fost să ajung în Top 20, acum am ajuns pe 11 şi încerc să urc cît pot eu de mult. Sper să rămîn în Top 20, să pot juca la acelaşi nivel ca anul acesta, pentru că am multe puncte de apărat. Mi-aş dori să cîştig la Roma, pentru că este un turneu special pentru mine. Visez să cîştig Roland Garros, dar trebuie să muncesc mult ca să ajung acolo", a completat Halep.
Jucătoarea de tenis îşi doreşte să rămînă la fel de concentrată şi în anii următori şi să nu fie afectată de celebritatea cîştigată în acest an, cînd s-a impus la şase turnee. "Există posibilitatea de a mă îndepărta de la drumul meu, dar eu cred că nu voi face acest lucru. Vreau să rămîn concentrată la ce am de făcut şi să rămîn cu picioarele pe pămînt. Ceea ce s-a întîmplat anul acesta cu mine se întîmplă cu multe jucătoare din lume, nu sînt unică, sînt un om normal şi încerc să fac ceea ce ştiu", a adăugat Halep.
Simon Halep consideră că desemnarea sa ca sportiva anului în România ar reprezenta cel mai mare premiu din carieră. "Sînt mulţi sportivi care au rezultate bune anul acesta. Aş fi onorată să primesc acest premiu, m-aş bucura enorm. Va fi onoare dacă îl voi primi. Cred că ar fi cel mai mare premiu din cariera mea. Să fiu desemnată revelaţia anului ar fi neaşteptat. Este rezultatul muncii mele de pînă acum, anilor dedicaţi tenisului", a subliniat Halep.