SPORTURI  »  HANDBAL  »  BRAZILIA

Profesorul controversat » Povestea antrenorului danez care a adus titlul mondial de handbal în Brazilia!

Morten Soubak se felicită cu pivotul Fabiana Diniz după ce tocmai s-a terminat finala contra Serbiei, cîştigată cu 22-20 // Foto: Marius Ionescu +2   FOTO
Morten Soubak se felicită cu pivotul Fabiana Diniz după ce tocmai s-a terminat finala contra Serbiei, cîştigată cu 22-20 // Foto: Marius Ionescu

Articol de - Publicat sambata, 28 decembrie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 27 decembrie 2013 21:47

Nu a avut performanţe cu echipele de club pe la care a trecut, dar a dat lovitura cu "naţionala" feminină a Braziliei. Cu Hypo Viena, a pierdut meciul de la Baia Mare, cu HCM, deşi a avut şase viitoare campioane mondiale în lot.

Morten Soubak e tehnicianul momentului în handbalul masculin. Danezul care a preluat "naţionala" Braziliei în 2009 a capotat la prima sa competiţie importantă. A terminat cu Brazilia pe locul 15 la Mondialul din China, în acel an. Apoi, la Sao Paulo, în 2011, Brazilia nu a reuşit să ajungă în careul de aşi. A fost eliminată de Spania, în "sferturi", şi a terminat doar pe 5.

Cotată cu a zecea şansă, Brazilia a cucerit însă titlul în 2013! Cea mai mare surpriză din istoria turneelor finale mondiale, la feminin! Omul care a crezut în şansa unui handbal care pînă nu demult era considerat din lumea a treia a fost Morten Soubak!

Apreciat în Brazilia, el este un tehnician controversat în ţara sa, Danemarca, dar şi în Austria. Asta pentru că nu a reuşit nici o performanţă notabilă la echipele de club pe care le-a antrenat. În Brazilia i s-a dat însă şansă după şansă şi a profitat, în cele din urmă.

"Un tip OK, dar avea ciudăţeniile lui!"
Soubak, 49 de ani, a antrenat, înainte de a ajunge în Brazilia, numai echipe din Danemarca: Svendborg, la băieţi, şi FCK Copenhaga, la fete. La ultima echipă, a avut-o ca jucătoare şi pe Steluţa Luca, fostul căpitan al "naţionalei" României, interul dreapta al Oltchimului.

"Era un tip foarte OK, care se făcea plăcut. Discuta mereu cu noi, dar în acelaşi timp era şi ciudat. Avea o problemă cu «stranierele». Noi eram marginalizate", spune Steluţa.

Românca se bucură însă pentru rezultatul său. "A arătat că se poate face performanţă şi într-o ţară în care handbalul nu are tradiţie! Merită toate aprecierile", a adăugat Luca.

În Brazilia a luat-o de la capăt
Soubak a plecat în 2005 în America de Sud, lăsîndu-şi în Danemarca şi familia. A divorţat şi şi-a lăsat în grija soţiei cei doi copii. În Brazilia s-a căsătorit însă a doua oară, cu o localnică de profesie medic stomatolog. Au un băieţel în vîrstă de trei ani. A început de jos.

A antrenat mai întîi o echipă de băieţi, Pinheiros, cu care ulterior a cîştigat titlul naţional. Apoi, cu echipa de junioare a Braziliei, a participat la Jocurile Olimpice ale Tineretului, clasîndu-se pe locul 3. Din 2009 a trecut la "naţionala" mare, dar rezultatele nu au fost spectaculoase.

După locul 5, la Sao Paulo, în 2011, a fost chiar la un pas să fie demis. A fost salvat de componentele "naţionalei".

El a trimis jucătoarele să joace în Europa
Soubak a fost cu ideea de a trimite cele mai bune handbaliste din Brazilia să evolueze în Europa. Aşa s-a ajuns la parteneriatul dintre federaţia braziliană şi Hypo Viena, campioana Austriei. Din această vară, la Hypo pe banca tehnică a ajuns şi Soubak. Oficialii echipei vieneze sînt însă nemulţumiţi de prestaţia sa, atît timp cît Hypo nu a reuşit să treacă de faza grupelor!

HCM Baia Mare, vicecampioana României, a învins-o pe Hypo pe teren propriu. Soubak a avut în teren şase viitoare campioane mondiale, dar Baia Mare a cîştigat cu 24-23, revenind de la minus patru goluri diferenţă!

La Hypo, acolo unde le antrenează şi pe Simona Spiridon şi Gabi Rotiş Nagy, Soubak a fost criticat de multe ori pentru că ţine partea jucătoarelor braziliene, în detrimentul celorlalte handbaliste. În plus, se consideră că braziliencele au tratat superficial Liga Campionilor, tocmai pentru a fi în regulă la Mondialul din Serbia!

A fost propus la Oltchim!
Morten Soubak, tehnicianul care a cîştigat titlul cu Brazilia, a fost propus şi oficialilor de la Oltchim în 2008, după ce Gheorghe Tadici a fost demis, dar şi în 2010, după ce Radu Voina nu şi-a mai prelugit înţelegerea cu finalista Ligii Campionilor. Vîlcea nu l-a vrut însă, oficialii grupării oltene dorindu-şi un antrenor cu nume. Aşa a ajuns la Oltchim în 2011 Anja Andersen, cea care cîştigase Liga Campionilor cu Slagelse, dar cu care Oltchim a avut cel mai prost traseu în Liga Campionilor!

5.000 de euro pe lună e salariul pe care Soubak îl încasează de la federaţia braziliană. De peste trei ori mai mare decît al selecţionerului Gheorghe Tadici

CV Morten Soubak
- Născut pe 6 august 1964 în Danemarca
- A antrenat pe Svendborg (Dan), FCK Copenhaga (Dan), naţionala masculină de tineret a Danemarcei, Pinheiros (Bra), Brazilia
- Palmares: loc 15 CM 2009, loc 5 CM 2011, loc 1 CM 2013, sfertfinalist JO 2012, de 4 ori cîştigător al Jocurilor Pan Americane cu Brazilia: 2010, 2011, 2012 şi 2013

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Rezultate alegerile prezidențiale 2024: Georgescu primul, Lasconi l-a depășit la limită pe Ciolacu! Mai sunt câteva secții de numărat! Primul tur 2 fără PSD după '89?
Stiri extrasport
Rezultate alegerile prezidențiale 2024: Georgescu primul, Lasconi l-a depășit la limită pe Ciolacu! Mai sunt câteva secții de numărat! Primul tur 2 fără PSD după '89?

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (7)
ceaiuri
ceaiuri  •  06 Ianuarie 2014, 19:16

nu trebuie uitat aportul federatiei care achita o parte din banii jucat ce joaca la hypo..acum au cules roadele la ce au..semanat

razvyyc
razvyyc  •  29 Decembrie 2013, 07:53

Din fericire, nordicii s-au prins la timp de "calitatile" Aniei si nu i-au mai dat credit la nationala sau la echipele de club. Sa nu-mi spuneti ca a renuntat ea la antrenorat ca nu va cred, in conditiile astea a ales sa antreneze Serbia sau Oltchimul. Singura echipa care a demis-o a fost Oltchim. In rest, a secatuit echipe, a incercat lucrurile astea si cu federatia Serbiei dar nu i-a mers. La un ospiciu este locul ei, nu pe banca.

razvyyc
razvyyc  •  29 Decembrie 2013, 07:45

Mi se face greata cand aud de Anja Andersen (ca si antrenor). A facut prapad pe unde s-a dus. A stors de resurse Slagelse si Handbold, echipele astea ajungand la dizolvare. A facut performanta in CL mai mult datorita resurselor alocate (cand principalele contracandidate sunt la 2 lungimi de bat in spate ca si finantare, nu-i greu de ajuns sus). Pe unde a trecut, prapad a facut. La Oltchim a avut un contract urias insa a venit o data pe saptamana..... pleca dupa 1-2 zile inapoi. A fost o jucatoare talentata, insa mereu pusa pe cearta. Imi aduc aminte de meciurile in care alerga dupa arbitri, le urla in ceafa, facea semne obscene dupa eliminari, etc.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează