Articol de Cătălin Popescu - Publicat duminica, 05 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 04 ianuarie 2014 20:18
În Spania, Steaua va evolua împotriva celor de la Malaga, formaţie ce o va întîlni apoi pe Barcelona.
Roş-albaştrii au anunţat ieri, pe site-ul oficial, programul complet al pregătirii de iarnă. Printre adversarii din meciurile amicale au apărut şi spaniolii de la Malaga.
Aceasta va fi ultima partidă pe care "militarii" o vor disputa în primul cantonament, fiind programată pe 22 ianuarie. Întîlnirea va avea loc cu doar 4 zile înaintea duelului pe care elevii lui Bernd Schuster îl vor avea pe Camp Nou cu Barcelona lui Leo Messi. Locul şi ora de disputare a amicalului nu au fost încă stabilite.
Ca în primăvara europeană
Deşi a fost eliminată din Europa, Steaua va avea în această iarnă un program de pregătire similar cu cel din anii precedenţi, cînd la jumătatea lunii februarie o aşteptau dueluri cu Ajax sau cu Twente.
De data aceasta, singurele partide care le mai încarcă programul roş-albaştrilor sînt restanţele cu Chiajna şi cu U Cluj, prima programată pe 14 februarie şi a doua pe 18 februarie.
Totuşi, pentru a atinge repede un vîrf de formă, Reghecampf a programat 10 meciuri de pregătire în cele două cantonamente de pe Costa del Sol.