Articol de Răzvan Luţac - Publicat luni, 24 februarie 2014 00:00 / Actualizat marti, 25 februarie 2014 09:39
În această dimineaţă, începînd cu ora 9, GSP.ro te ţine la curent cu sentinţa din Dosarul Transferurilor, caz în care sînt judecaţi cei 7 oameni de fotbal acuzaţi de procurori că au deturnat sumele din vînzările de jucători în străinătate. Dosarul a pornit de la o investigaţie jurnalistică începută de Gazeta Sporturilor în februarie 2006!
Mădălina Anca Alexandrescu, preşedinta completului şi cea care a răspuns mereu glumelor acuzaţilor, a fost implicată în cazurile "Marius Petcu", “Trancă” şi „Păcurariu”: ţinteşte, în 2014, un loc la ÎCCJ. Codruţa Strîmb se află la primul caz de anvergură la Curtea de Apel, unde a ajuns în septembrie.
În această dimineaţă, începînd cu ora 9, GSP.ro te ţine la curent cu sentinţa din Dosarul Transferurilor, caz în care sînt judecaţi cei 7 oameni de fotbal acuzaţi de procurori că au deturnat sumele din vînzările de jucători în străinătate. Dosarul a pornit de la o investigaţie jurnalistică începută de Gazeta Sporturilor în februarie 2006!
Mădălina Anca Alexandrescu, preşedinta completului şi cea care a răspuns mereu glumelor acuzaţilor, a fost implicată în cazurile " Marius Petcu", “Trancă” şi „Păcurariu”: ţinteşte, în 2014, un loc la ÎCCJ. Codruţa Strîmb se află la primul caz de anvergură la Curtea de Apel, unde a ajuns în septembrie.
Preşedinta completului care va anunţa azi decizia în Dosarul Transferurilor e Anca Mădălina Alexandrescu. Magistrat cu vechime în cadrul Secţiei Penale a Curţii de Apel, unde se află de aproape opt ani, judecătoarea a fost implicată, de-a lungul timpului, într-o serie de cazuri controversate. Cel mai aprig fiind al sindicalistului Marius Petcu, de la CNSLR-Frăţia!
Conexiuni cu un inculpat nearestat
Concret, Alexandrescu nu a dispus arestarea bărbatului în 2011, deşi procurorii DNA l-au prins în flagrant în timp ce lua mită 40.000 euro de la un om de afaceri! Cazul a fost intens dezbătut, iar jurnaliştii cotidianului România Liberă au publicat o serie de conexiuni între magistrat şi inculpat.
Sub titlul "De ce şpaga te salvează de puşcărie", RL arăta că soţul judecătoarei era angajat al fiicelor afaceristului Dumitru Bucşaru. Ultimul, partener de afaceri al lui Miron Mitrea, naşul de cununie al lui Petcu!
Posibilă legătură cu Ţuluş
În 2013, sindicalistul avea să fie condamnat definitiv la 7 ani de închisoare cu executare. Nu e însă singura posibilă conexiune interesantă. Site-ul ziarultricolorul.ro prezintă o alta: Alexandrescu ar fi naşa de cununie a judecătorului Petre Roşu, fostul soţ al procuroarei Claudia Roşu. Ultima, consoarta procurorului DNA Doru Ţuluş, cel care instrumentase "Dosarul Transferurilor" în prima fază a procesului!
A judecat cazurile Trancă şi Păcuraru
Are în CV şi alte două dosare mediatizate. A făcut parte din completul care l-a achitat pe doctorul Răzvan Trancă, acuzat că ar fi violat şi aruncat o fată de la etajul 6, în 2010. Apoi, în 2013, a trimis spre rejudecare dosarul multimilionarului Maricel Păcuraru: împreună cu Simona Encean, a observat că judecătorul Mihai Malaliu de la Tribunalul Bucureşti copiase cuvînt cu cuvînt rechizitoriul DNA în sentinţa prin care afaceristul fusese condamnat!
Vizează ÎCCJ în 2014: evaluare şi de la avocaţi
În acest an, Anca Mădălina Alexandrescu face parte din magistraţii care s-au înscris pentru unul dintre cele 5 posturi disponibile la Secţia Penală a ÎCCJ, conform listelor publicate pe inm-lex.ro. Concursul va consta în trei probe: una de lucrări (1-8 aprilie), un interviu (15-16 mai) şi probe scrise (25 mai). Pe 6 iunie, Alexandrescu va afla dacă a "prins" unul dintre cele 5 scaune. În evaluarea judecătoarei va interveni şi un punct de vedere din partea avocaţilor din Baroul Bucureşti despre prestaţia ei profesională în raport cu apărătorii.
Posibil complet de divergenţă
Dacă cele două judecătoare nu vor fi ajuns la un numitor comun în cele două săptămîni de deliberări, sentinţa va fi fost stabilită de completul de divergenţă. Balanţa ar fi putut fi înclinată fie de preşedintele secţiei a II-a penale, Isabelle Tocan, fie de preşedintele Curţii de Apel, Lia Savonea. Grefiera va anunţa azi dacă decizia a fost unanimă sau s-a luat prin completul de divergenţă.
Cine este Codruţa Strîmb
Născută la 5 septembrie 1981 în Satu Mare, Codruţa Strîmb a ajuns în septembrie 2013 la Curtea de Apel. Pînă atunci, fusese judecător stagiar la Judecătoria Satu Mare (2008-2010), judecător la Tribunalul Sibiu (2010-2012) şi Tribunalul Ilfov (2012-2013). A absolvit Facultatea de Drept din cadrul filialei Satu Mare a Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" în 2004. E primul ei caz de amploare. E activă în mediul virtual, avînd cont Facebook, LinkedIn, ColegiiMei.ro şi rummikclub.com. Semnează şi petiţii online. De exemplu, "Nu lăsaţi restul de un ban la vînzătoare" :D
4.113.648 RON e prejudiucul adus statului român potrivit procurorilor, 598.667 dolari e dauna FRF şi 10.969.690 dolari dauna cluburilor Dinamo, Rapid, Oţelul şi Bistriţa
"Anca Alexandrescu e una dintre judecătoarele oneste şi echilibrate de la Curtea de Apel. Are însă deseori tentaţia de a rupe depoziţiile avocaţilor care îşi lungesc prelegerile" (avocat din Baroul Bucureşti)
Traseul Ancăi Mădălina Alexandrescu
Judecătoria Giurgiu (1998-2001), Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti (2001-2004), Tribunalul Bucureşti (2004-2006), Curtea de Apel (2006-prezent)
Cronologia dosarului
februarie 2006: Gazeta începe investigaţia jurnalistică
octombrie 2008: ANAF şi DNA au preluat cazul şi trimit în judecată învinuiţii
aprilie 2012: Tribunalul Bucureşti achită toţi inculpaţii; procurorii fac apel
noiembrie 2012: Curtea de Apel decide pedepse cu executare şi cu suspendare; inculpaţii fac recurs
mai 2013: ÎCCJ trimite dosarul spre rejudecare la Curtea de Apel