Articol de Luminiţa Paul - Publicat luni, 03 martie 2014 00:00 / Actualizat luni, 03 martie 2014 01:18
Meciuri demonstrative care implică mai multe generaţii sclipitoare ale sportului alb vor avea loc la Hong Kong, Londra şi New York.
Pentru al doilea an la rînd, tenisul îşi sărbătoreşte ziua cu mai mult decît un tort. Federaţia internaţională (ITF) şi StarGames au pregătit pentru azi un program amplu, cu evenimente în mai mult de 50 de ţări şi cu meciuri demonstrative între jucători importanţi care vor avea loc în trei oraşe de pe tot atîtea continente: Hong Kong, Londra şi New York.
Succesul înregistrat anul trecut, cînd tot ce s-a petrecut în cadrul Zilei Mondiale a Tenisului a fost televizat în peste 130 de ţări şi a fost subiect principal pe twitter, i-a determinat pe iniţiatori să stabilească o tradiţie. Startul se va da în Asia, acolo unde se vor înfrunta Hewitt şi Berdych, apoi Li şi Stosur.
"Mereu abia aştept să joc în Asia, să am sprijinul publicului. Sper ca evenimentele din Ziua Mondială a tenisului să determine mai mulţi oameni să se apuce de acest sport", a spus Na Li, prima cîştigătoare de Mare Şlem care vine de pe Continentul Galben.
Drum în istorie
La Londra, la Earls Court, Lendl şi Cash, respectiv Sampras şi Agassi vor reedita finale istorice disputate la Wimbledon în 1987 şi 1999. Ziua se va încheia la New York, în legendara Madison Square Garden, cu o dispută între două perechi de fraţi americani, Bryan şi McEnroe, şi o alta între doi dintre cei mai recenţi campioni de Grand Slam, Novak Djokovici şi Andy Murray.
"Sînt nerăbdător să joc la Madison Square Garden", a mărturisit Nole. "Va fi o noapte frumoasă de tenis la New York, unul dintre locurile mele favorite". "E atîta istorie legată de acest loc încît ar trebui să se transforme într-un eveniment memorabil pentru mine şi Novak", a adăugat Andy.
Programul zilei
Eurosport, direct
ora 13:30 Tomás Berdych-Lleyton Hewitt
ora 15:30 Na Li-Samantha Stosur
ora 20:00 Game, Set and Mats
ora 20:45 Mats Point
ora 21:15 Game, Set and Mats
ora 21:30 Pat Cash-Ivan Lendl
ora 23:00 Andre Agassi- Pete Sampras
Eurosport 2
ora 02:15 fraţii Bryan-fraţii McEnroe
ora 03:30 Novak Djokovici-Andy Murray
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”