Articol de GSP - Publicat sambata, 12 aprilie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 12 aprilie 2014 14:17
"Academia de tenis" din cadrul complexului Lia Manoliu se va construi în următoarea perioadă, iar Primăria Capitalei a finalizat licitaţia pentru noul proiect, anunţă HotNews! Obiectivul va fi gata în 6 luni de la startul lucrărilor.
În noul complex vor fi 6 terenuri de tenis cu diferite suprafeţe de joc, dar şi 1152 de locuri pentru spectatori. Va exista un corp unde vor fi o terasă acoperită, o cafeterie şi vestiarele pentru sportivi.
Valoarea totală a proiectului va fi de aproximativ un milion de euro, mai precis 4.533.000 de lei. Terenurile din "Academie" vor putea fi folosite de către jucătorii profesionişti, amatori, dar şi pentru găzduirea competiţiilor sportive.
"Solutia de arhitectura va tine cont de imaginea specifica a Complexului Sportiv Lia Manoliu, precum si de reglementarile urbanistice in vigoare. Corpul principal, aflat la intrarea in Academia de Tenis, este pozitionat adiacent circulatiei din jurul Arenei Nationale. Functional, corpul principal este impartit in 3 zone: terasa acoperita, lobby-ul cu receptia si cafenea si vestiarele cu grupurile sanitare adiacente.
Cele 6 terenuri de tenis sunt asezate pe orientarea nord-sud pentru a asigura conditii optime pentru desfasurarea jocului. Se prevad 3 tipuri de suprafete de joc: zgura, acrilic multistrat cu baza cauciucata si prefabricat din cauciuc, cate una pentru fiecare pereche de terenuri. Suprafetele sunt certificate ITF", au declarat reprezentanţii municipialităţii pentru Hotnews.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”