Articol de Luminiţa Paul - Publicat marti, 20 mai 2014 00:00 / Actualizat luni, 19 mai 2014 22:30
Ea va fi, de asemenea, cap de serie numărul 4 la Roland Garros, cea mai înaltă poziţionare a unei românce într-un turneu de Mare Şlem din 1979 încoace.
Saltul Simonei Halep în careul mondial fusese anticipat încă de lunea trecută, cînd calculele se definitivaseră, nu mai puteau fi schimbate nici măcar de meciurile din fazele înaintate de la Roma. Ieri însă, mutarea s-a oficializat, o dată cu publicarea clasamentului mondial din această săptămână.
Mai mult decît această clasare excepţională, cea mai bună din istorie a vreunei jucătoare române, vine la pachet şi certitudinea de a fi a 4-a favorită pe tabloul principal de la Roland Garros. Al doilea turneu de Mare Şlem al anului va debuta la finalul acestei săptămîni, duminică, 25 mai.
De 36 de ani încoace, România a avut puţine prezenţe pe lista favoritelor în turneele majore, iar cea a Simonei este a treia cea mai valoroasă din istorie. În 1979, Virginia Ruzici, singura noastră campioană de Grand Slam, era desemnată cap de serie numărul 1 la Australian Open.
De asemenea, ea a fost a 2-a pe listă la Roland Garros 1978, atunci cînd a şi cucerit titlul. În afară de alte poziţionări înalte ale Virginiei, şi Irina Spîrlea a reuşit cîteva, cea mai de sus fiind pe treapta a 6-a la Australian Open 1998. Iar Halep le calcă acum pe urme. E doar începutul.


