SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Eliminare bombă la Roland Garros » Na Li a pierdut în primul tur şi Simona Halep are drum liber spre finală!

foto: reuters
foto: reuters

Articol de GSP - Publicat marti, 27 mai 2014 00:00 / Actualizat marti, 27 mai 2014 15:11

Românca Simona Halep a demolat-o astăzi pe rusoaica Alisa Kleibanova în primul tur de la Roland Garros, scor 6-0, 6-2, dar a mai primit o altă veste extraordinară de pe un teren alăturat, acolo unde jumătatea ei de tablou a fost eliberată de o adversară dificilă.

Na Li, numărul 2 mondial şi campioană la Australian Open la începutul anului, a pierdut astăzi la meciul de debut de la Roland Garros.

Chinezoaica a pierdut împotriva franţuzoaicei Mladenovici, scor 5-7, 6-3, 1-6, iar în acest moment a lăsat cale liberă Simonei Halep pentru calificarea în finală.

Românca a rămas principala favorită a părţii inferioare a tabloului, iar principalele contracandidate pentru finală sînt Ana Ivanovici, Petra Kvitova şi Jelena Jankovici. În turul secund, Simona Halep o va întîlni pe britanica Heather Watson.


Niciodată Simona nu a avut un tablou mai uşor
Chiar dacă de obicei a avut ghinion la tragerile la sorţi şi a avut de întîlnit jucătoare importante, de această dată a avut mare noroc. Nu numai că a scăpat de Serena Williams şi Maria Şarapova, jucătoare împotriva cărora nu se simte deloc bine, dar nu va întîlni nici alte jucătoare incomode care i-au pus mari probleme în trecut.

De exemplu, Sabine Lisicki, Dominika Cibulkova, Eugenie Bouchard sau Flavia Pennetta, toate jucătoare de top 20 care au bătut-o sau i-au pus mari probleme Simonei, sînt pe partea superioară a tabloului.

Acum, la RG, Simona are meciuri la îndemînă cu Watson şi Koukalova, dar este şi mare favorită cu Stephens sau Makarova într-un eventual meci din optimi. Cel mai dificil meci în drumul spre semifinale va fi în sferturi, acolo unde poate întîlni pe oricare dintre Petra Kvitova, Ana Ivanovici sau Svetlana Kuzneţova.

Drumul spre semifinale se anunţă deschis şi Simona poate reuşi în aceste două săptămîni cea mai bună performanţă la un turneu de Mare Şlem.

Într-o eventuală semifinală, Simona ar putea s-o întîlnească pe Jelena Jankovici.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct și a făcut anunțul! Schimbă un titular: „Nu va mai juca, asta este echipa pe care mi-o doresc de 20 ani”
Superliga
Gigi Becali a intrat în direct și a făcut anunțul! Schimbă un titular: „Nu va mai juca, asta este echipa pe care mi-o doresc de 20 ani”
Cine este Alexandra Duckadam, femeia care i-a fost soție lui Helmuth din 2007 » Poveste fascinantă de iubire, în ciuda diferenței de 20 de ani dintre ei
Stiri extrasport
Cine este Alexandra Duckadam, femeia care i-a fost soție lui Helmuth din 2007 » Poveste fascinantă de iubire, în ciuda diferenței de 20 de ani dintre ei
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor
Special
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor

Gigi Becali a răspuns în direct la întrebarea „Ați accepta să fiți premier?” » „Să vă mai spun ceva”

Deian Sorescu îl așteaptă pe cai mari pe Jose Mourinho: „Mă simt copt ca jucător” + N-a uitat ofensa de la Dinamo: „Ne-au făcut în fel și chip”


Comentarii (39)
dtdr
dtdr  •  28 Mai 2014, 01:02

Sa fie cu picioarele pe pamant sa nu patesca la fel ! SUCCES SIMONA !

glorie
glorie  •  27 Mai 2014, 17:10
Postat de unico_biancorossi pe 27 Mai 2014, 15:29

dupa cum ea previzibil, halep are sansa de a bifa un titlu de grand slam. nu mai are nici o scuza daca nu va ajunge in finala, la ce parte de tablou are. in finala este altceva, depinde si cu cine va juca.

E Mare Slem, Na Li a pierdut in primul tur si nu e prima data. In turul 4 ar putea-o intalni pe Makarova. Sau chiar pe Stephens. DACA ajunge pana acolo!

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  27 Mai 2014, 15:54
Postat de masim pe 27 Mai 2014, 15:38

nu mai faceti imaginea unor meciuri foarte usoare pt Simona ca nu e asa la inceputul anului a intalnit-o si ea pe Mladenovici si a avut aceasi soarta ca Li fiecare meci e dificil, oricare jucatoare poate prinde o zi norocoasa si poate produce surpriza si azi Sorina a scapat ce prin urechile acului de eliminare de Wozniak si canadianca e undeva pe la locul 140 !! rusoaica a jucat extraordinar de prost si asta a facut simplu meciul Simonei, dar nu toate adversarele o sa-si dea cu stangu-n dreptu ! asa ca e bine sa fim optimisti dar nu exaltati !!! Bafta fetelor ! si bafta si lui Hanescu astazi

de acord, foarte bine zis. dar simona chiar are un joc de top 6, orice s-ar spune.

Vezi toate comentariile (39)
Comentează