Articol de Valentin Damian - Publicat sambata, 14 iunie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 13 iunie 2014 23:47
Presa croată a criticat dur arbitrajul japonezului Yuichi Nishimura, care a acordat un penalty gratuit brazilienilor la scorul de 1-1
"Penalty inventat", a afirmat la unison presa din Croaţia, decizia arbitrului japonez Yuichi Nishimura de a acorda un penalty gratuit brazilienilor fiind aspru criticată. "Nedreptate!" "Ruşine!" "Am fost zdrobiţi de arbitru într-un mod ruşinos!" sînt cîteva din titlurile ziarelor croate.
Tomislav Zidak, jurnalistul publicaţiei Jutarji List, a fost extrem de dur. "Poate ar fi trebuit să-i felicităm pe brazilieni în minutul 70 al meciului pentru cel de-al şaselea titlu mondial. Japonezul a înfipt sabia în inima Croaţiei. Un furt şi o eroare incredibilă şi de neiertat".
Cotidianul sportiv Sportske Novosti a titrat pe prima pagină: "Neymar şi japonezul Nishimura au stricat marele vis al Croaţiei". Jurnaliştii croaţi au afirmat că după începutul bun al naţionalei lor, care a şi condus pe tabelă după autogolul lui Marcelo, "brazilienii s-au trezit şi au schimbat cursul jocului cu ajutorul arbitrului".
Mondial special AICI » Meciuri live, statistici real-time, infografii spectaculoase
Selecţionerul Kovaci: "Mai bine mergem acasă"
Niko Kovaci, antrenorul Croaţiei, a fost şi el extrem de dur. "Dacă acesta este modul de a începe o Cupă Mondială, mai bine mergem acasă. Nu se mai poate vorbi de fotbal, dacă acela a fost penalty. Vorbim de baschet dacă vreţi. Este o ruşine ce s-a întîmplat. Vorbim de respect, iar noi nu am fost respectaţi".
"Arbitrul nu ştia engleză"
Dejan Lovren, fundaşul "naţionalei", a fost şi el virulent. "Toată lumea a văzut ce-a fost. Înainte de Cupa Mondială, am fost la o reuniune în care s-a discutat despre respect. Cei de la FIFA ne-au vorbit despre asta. Şi aţi văzut ce s-a întîmplat! Mai bine i-ar da trofeul Braziliei de acum. Noi am făcut un joc bun şi cred că am arătat că ne-am bătut de la egal la egal cu Brazilia, dar nu şi împotriva a 12 adversari. Nu înţeleg cum a putut fluiera arbitrul penalty la acea fază!".
Jucătorul lui Southampton a fost întrebat de ce a primit cartonaş galben. Răspunsul lui Lovren a fost năucitor: "Întrebaţi-l pe arbitru. Dacă vă poate răspunde, pentru că nu vorbeşte limba engleză. Vi se pare normal ca un arbitru de Cupă Mondială să nu vorbească această limbă?"
"Dacă miliarde de oameni nu au văzut penalty, arbitrul l-a văzut. Este o chestie de interpretare şi el aşa a văzut"
Felipe Scolari, selecţionerul Braziliei
"Înţeleg supărarea selecţionerului Croaţiei, dar nu văd să ne fi favorizat cineva la cele cinci titluri. Să spunem că acestea au fost circuri mondiale? Nu i-am avut oare pe Pele, Garincha, Romario, Ronaldo, Ronaldinho sau Neymar?"
Felipe Scolari, selecţionerul Braziliei