Articol de Adriana Brujan - Publicat marti, 17 iunie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 20 februarie 2015 16:37
Suporterii Stelei din Făgăraş au găsit o metodă inedită de a sărbători titlul 25: au împînzit oraşul cu bannere de felicitare pentru jucătorii din Ghencea!
Dacă majoritatea oraşelor din România sînt încă pline cu bannere electorale cu politicienii care au candidat la alegerile europarlamentare, localitatea Făgăraş din Braşov reprezintă o excepţie.
La intrările în localitate dinspre Sibiu şi Braşov, dar şi în centru, sînt bannere prin care fanii le mulţumesc jucătorilor roş-albaştri pentru cucerirea celui de-al 25-lea titlu din istorie!
Fan-clubul din Făgăraş este unul renumit în rîndul suporterilor stelişti, fiind înfiinţat în urmă cu 9 ani, iar membrii săi vin des la meciurile Stelei din Ardeal, dar şi din Bucureşti.
ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:
"Căpitan? Chipciu sau Gardoş!"
Fost căpitan al roş-albaştrilor, Mihai Pintilii a vorbit despre cine ar trebui să fie viitorul căpitan al Stelei după plecare lui din Ghencea: "Pentru mine a fost o mîndrie să fiu căpitanul Stelei, a fost o bucurie foarte mare şi o împlinire. A fost important să pot ridica la finalul sezonului trofeul de campion deasupra capului. Acum e decizia noului antrenor pe cine va desemna să poarte banderola pe viitor. Sincer să fiu, eu l-aş vedea căpitan pe Florin Gardoş, un băiat excepţional, sau pe Alex Chipciu. Sînt doi jucători foarte buni ai Stelei, cu experienţă, care merită să fie căpitani".
Se măreşte grupul
Gabi Iancu, Fernando Varela, Lucasz Szukala şi Valentin Cojocaru au ajuns ieri în Italia, iar de astăzi vor începe antrenamentele sub comanda lui Costel Gâlcă. Din lotul campioanei mai lipsesc doar trei stelişti, Cristi Tănase, Alex Chipciu şi Giedrius Arlauskis, care au mai primit cîteva zile libere din partea antrenorului după ce au fost convocaţi la loturile echipelor naţionale ale României, respectiv al Lituaniei. Steliştii au parte în localitatea Saint-Vincent de cîte două antrenamente zilnic, iar pe 23 iunie vor juca contra elveţienilor de la FC Chiasso, iar peste trei zile, pe 26, cu FC Lugano.
Pe mîna lui Niţă
Chiar dacă Steaua l-a transferat pe Arlauskis, preşedintele de imagine al roş-albaştrilor, Helmuth Duckadam, ar vrea ca noul portar titular al echipei să fie Florin Niţă: "Eu îl ştiu foarte bine pe Arlauskis de la Urziceni. Dar de atunci a trecut ceva timp, nu a mai jucat aproape deloc în ultimul timp la Rubin Kazan. După plecarea lui Tătăruşanu mi-am pus bazele şi mi le pun în continuare în Florin Niţă. Pe el îl văd portarul titular al echipei noastre, dar Gâlcă va decide cine va apăra în noul sezon. Probabil Arlauskis va avea prima şansă din partea staff-ului".