Articol de Sebastian Culea - Publicat luni, 07 iulie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 06 iulie 2014 22:32
Potrivit Daily Mail, informaţia a ajuns prea tîrziu la oficiali şi nu au mai modificat organigrama "centralilor". Forul mondial a pornit de urgenţă o anchetă.
Departamentul de Integritate FIFA a demarat o anchetă în urmă cu două zile împotriva a doi arbitri de centru suspectaţi că au trucat meciuri internaţionale. A întîrziat procedura pentru că a intrat în posesia informaţiei abia după ce se făcuseră delegăril la Mondiale.
"Bănuielile se adeveresc, dar nu sîntem în măsură să dezvăluim despre cine e vorba. Am aflat ulterior că numele unora dintre «centrali» s-au confundat la un moment dat cu un aranjament. Orice dezvăluire ar putea afecta desfăşurarea
anchetei", au explicat oficialii pentru Daily Mail.
Turnaţi înaintea partidei
Primele semnale au apărut după ce Croaţia a zdrobit Camerunul în grupe, 4-0, partidă condusă de portughezul Pedro Proenca.
Revista germană Der Spiegel a publicat atunci informaţia că Raj Perumal, singaporez condamnat pentru aranjamente de meciuri în Europa, le-a oferit celor de la FIFA rezultatul şi desfăşurarea ostilităţilor înainte ca jocul să aibă loc.
Aspect pe care Ralf Mutschke, şeful securităţii, nu l-a negat. Proenca e acelaşi "central" ce i-a dat lui Robben un penalty în ultimele minute cu Mexic.
Investigaţii şi în Camerun
La întoarcerea în ţară, mai mulţi jucători camerunezi au fost supuşi unei anchete: "Comportamentul unora dintre ei a fost mai mult decît suspect. Chiar dacă arbitrii sînt în vizorul FIFA, nu trebuie să dăm la o parte o eventuală implicare a jucătorilor noştri", au punctat autorităţile africane pentru postul BBC.
"Chiar dacă lucrurile în legătură cu cei doi centrali sînt adevărate, pînă la proba contrarie, credem că integritatea turneului final n-a fost compromisă" (Ralf Murschke, şef Departament de Securitate FIFA)
Intră pe MONDIAL GSP.RO: meciuri LIVE, infografii spectaculoase, statistici real-time!
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul